Grecii au inceput sa opereze oficial licentele Kiss FM si Kiss TV din Romania

Joi, 16 Octombrie 2014, ora 16:38
1886 citiri
Grecii au inceput sa opereze oficial licentele Kiss FM si Kiss TV din Romania
www.ultimele-stiri.eu

Grupul de media Antenna din Grecia, detinut de familia Kyriakou, a inceput sa opereze oficial licentele posturilor de radio Kiss FM, Magic FM, One FM si Rock FM si a televiziunii Kiss TV, prin intermediul a trei societati, la aproape un an de la anuntul oficial privind achizitia acestor statii.

Informatia a fost facuta publica in sedinta Consiliului National al Audiovizualului (CNA) de joi, in contextul in care o societate denumita A.G. Radio Holding SRL a solicitat si a primit prelungirea cu noua ani a licentelor audiovizuale ale statiilor din Craiova si Ramnicu-Valcea ale postului de radio Kiss FM. Licenta audiovizuala a Kiss FM Craiova ar fi expirat pe 17 octombrie, iar cea a Kiss FM Ramnicu-Valcea, pe 10 noiembrie, transmite Mediafax.

In schimb, CNA a respins solicitarea A.G. Radio Holding SRL de modificare a structurii serviciului de programe a statiilor de la Craiova si Ramnicu-Valcea ale Kiss FM, in sensul reducerii programului local difuzat de aceste posturi de radio de la 210 minute, respectiv 140 de minute pe saptamana la 72 de minute pe saptamana.

De asemenea, CNA a amanat luarea unei decizii in privinta acordarii unor licente audiovizuale in sistem hibrid analogic-digital pentru posturile Kiss FM, Magic FM, One FM, Rock FM Constanta, Cluj-Napoca, Iasi, Ploiesti, Pitesti si Baia Mare.

Pe de alta parte, potrivit informatiilor prezentate in sedinta CNA de joi, s-a modificat detinatorul licentelor posturilor de radio Kiss FM, Magic FM, One FM si Rock FM si a televiziunii Kiss TV.

Astfel, licentele posturilor de radio Kiss FM, Magic FM, One FM si Rock FM sunt detinute in prezent de societatea A.G. Radio Holding SRL, ai carei asociati sunt Nova Music New Media SRL (99,999%) si Antenna Group BV (0,001%).

Pe de alta parte, licenta televiziunii Kiss TV este detinuta in prezent de societatea Kiss TV Music SRL, care are ca unic asociat societatea Nova Music New Media SRL.

La randul sau, societatea Nova Music New Media SRL are ca asociati doua societatile inregistrate in Olanda, respectiv Antena Romania 1 BV (85%) si Antena Romania 2BV (15%). Nova Music New Media SRL a fost inregistrata la Oficiul National al Registrului Comertului pe 7 mai 2014, avand ca obiect principal de activitate "consultanta pentru afaceri si management".

Aceste doua societati Antena Romania 1 BV si Antena Romania 2BV sunt detinute 100% de compania Antenna Group BV, care la randul sau este detinuta de familia Kyriakou din Grecia (Minos Kyriakou, Theodoros Kyriakou, Xenophon Kyriakou si Athina Kyriakou, cate 25% fiecare, prin companiile Holnest Investment Ltd., Globecast Holdings Ltd., Altavista Global Holdings Ltd. si Praxis Global Inverstments Ltd.).

Familia Kyriakou din Grecia a devenit astfel detinatorul oficial al licentelor Kiss FM, Magic FM, One FM si Rock FM si Kiss TV, la aproape un an de la anuntul oficial privind achizitia acestor statii.

Grupul german de media ProSiebenSat.1 a anuntat pe 23 decembrie 2013 ca a vandut televiziunea Kiss TV si radiourile Kiss FM, Magic FM, One FM si Rock FM companiei Antenna Group din Grecia.

Odata cu achizitia acestor statii din Romania, Antenna Group din Grecia a intrat pe piata audiovizualului din Romania. Achizitia acestor operatiuni face parte din strategia Antenna Group de intrare si de dezvoltare pe noi piete din sud-estul Europei, dupa cum a declarat la momentul respectiv Theo Kyriakou, CEO al Antena Group, citat de broadbandtvnews.com.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#grupul Antenna Grecia, #Consiliul National al Audiovizualului, #licente Kiss FM, #Kiss TV Romania , #Televiziune