Rovana Plumb se intalneste cu printul Charles, la Londra

Marti, 03 Decembrie 2013, ora 12:31
1622 citiri
Rovana Plumb se intalneste cu printul Charles, la Londra

Ministrul Mediului si Schimbarilor Climatice, Rovana Plumb, se afla timp de trei zile intr-o vizita oficiala in Regatul Unit al Marii Britanii, timp in care va avea o intrevedere cu printul Charles de Wales, programata pentru miercuri, a anuntat ministerul de resort.

Intalnirea se va desfasura la resedinta oficiala din Londra a mostenitorului Coroanei Britanice, la Clarence House.

Dupa deplasarea din Statele Unite ale Americii, de la inceputul lunii octombrie, ministrul Mediului si Schimbarilor Climatice, Rovana Plumb, continua, la Londra, seria de contacte la nivel inalt, pentru a extinde proiectele de mediu din Romania si a le integra in programe europene si chiar globale.

Rovana Plumb se va intalni cu Steve Creed, director de programe al WRAP

In acest sens, o prima intalnire a oficialul roman are loc marti cu Steve Creed, director de programe al WRAP (Waste & Resources Action Programme). Scopul intrevederii este identificarea posibilitatilor de colaborare si adaptare in Romania a programului britanic gandit pentru a incuraja reducerea risipei alimentare. La randul sau, ministrul roman a lansat, in tara, in acelasi scop, impreuna cu Ministerul Agriculturii, initiativa 'Mananca. Gandeste. Economiseste'.

Pe agenda de lucru a ministrului roman al Mediului figureaza, de asemenea, o intalnire la Camera Lorzilor cu personalitati politice britanice, precum Lord Howell si Lord Leach of Fairford.

La House of Lords va fi prezenta si scriitoarea britanica Jessica Douglas Home, presedintele Fundatiei Mihai Eminescu Trust - organizatie ce dezvolta programe de revitalizare a satului romanesc - aflata sub inaltul patronaj al Printului Charles.

De asemenea, o intalnire de lucru importanta a ministrului roman este cea cu omologul britanic Eduard Davey, secretar de stat pentru Energie si Schimbari Climatice. In cadrul reuniunii se are in vedere definitivarea unei declaratii comune privind 'cresterea verde'.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#plumb charles, #probleme mediu , #Ministerul mediului