Romania risca amenzi de 100.000 euro pe zi pentru poluare

Miercuri, 08 Septembrie 2010, ora 14:04
1411 citiri
Romania risca amenzi de 100.000 euro pe zi pentru poluare

Autoritatile locale din Bucuresti nu au luat in 2009 o serie de masuri pentru reducerea poluarii in Capitala, ceea ce face ca Romania sa fie amenintata cu declansarea procedurii de infringement pe mediu si sa fie amendata cu 100.000 euro pe zi, se arata intr-un document al municipalitatii, conform NewsIn.

In documentul Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB) privind aprobarea programului integrat de gestionare a calitatii aerului in municipiul Bucuresti, revizuit in 2010, se arata ca, anul trecut, dintre cele 47 masuri pe care edilii ar fi trebuit sa le ia pentru reducerea poluarii in Capitala, 12 nu au fost realizate.

Astfel, nu a putut fi aplicata crearea facilitatilor de tip park&ride, adica parcarea autovehiculelor ce vin din exteriorul orasului in zona de centura a acestuia, de unde utilizatorii acestora ar fi in intrat in Capitala cu mijloacele de transport in comun sau pe biciclete. Autoritatile locale motiveaza ca nu au spatii pentru constructia acestor parcari si ca nici pe viitor nu au unde sa le plaseze.

Tot lipsa parcarilor a impiedicat municipalitatea sa introduca o alta masura, respectiv aceea de reducere a poluarii, prin care autovehiculele utilizate in comun de trei sau patru persoane puteau circula pe benzile destinate transportului in comun, se mai arata in acelasi document.

Nici parcarile pentru biciclete la institutiile publice
, unitati de invatamant si centre comerciale nu au fost realizate.

Autoritatile locale sunt acuzate in document ca nu conditioneza eliberarea autorizatiilor de constructii de amenajarea parcarilor de biciclete.

In plus, edilii nu au reusit sa convinga prin stimulente lanturile comerciale cu parcari mari sa permite accesul masinilor riveranilor intre orele 22.00 si 8.00.

#amenzi, #bucuresti, #euro, #poluare , #Poluarea