Cum ar fi sa reparam ce stricam? Am putea salva Europa

De la telefoane mobile la filtre de cafea si frigidere, aparatura stricata pare mai ieftin de inlocuit decat de reparat sau cel putin asa ne-a invatat logica economica a societatii de consum.

Drept urmare, rata anuala de crestere a masei deseurilor provenite din zona produselor electrocasnice si electronice este 3,5% in Uniunea Europeana, iar specialistii estimeaza ca, in 2020, vom ajunge sa producem anual aproximativ 12 milioane de tone de deseuri de acest tip.

Modul in care ne-am obisnuit sa consumam in nestire fara a recurge la repararea sau reciclarea eficienta a tuturor acestor aparate va duce la sufocarea Europei cu deseuri greu de "inghitit", dar si la alte probleme grave si mai putin evidente, avertizeaza europarlamentarii Pascal Durand si Jo Leinen, un francez si un neamt, intr-un articol din publicatia EUObserver.

Materiile rare din care sunt produse unele componente sunt de obicei ingropate in sol sau distruse prin ardere, desi in multe cazuri acestea sunt inca utilizabile.

Intreg sistemul ajunge sa puna o presiune extrem de mare pe ecosistem si pe resursele naturale de care dispunem. Consumatorii, in special cei cu venituri mici, sunt de asemenea fortati sa cumpere bunuri de o calitate indoielnica si cu o durata de viata redusa.

Producatorii se indreapta si ei spre piete unde forta de munca are un cost foarte redus, facand imposibila supravietuirea afacerilor din Europa in aceasta cursa catre plafonul minim al costurilor de productie.

Reciclarea pare o solutie, dar nici aceasta nu se dovedeste perfecta. Pana la urma, de ce sa distrugi un obiect pe de-a-ntregul, cand doar o piesa este stricata?

Nu in ultimul rand, revenirea la modelul traditional, acela de reparare a unui obiect stricat, ar putea asigura o sansa de obtinere a unui loc de munca pentru multi dintre somerii de care se plang astazi tarile UE.

Serviciile de reparare presupun atat forta de munca cat si talent (calificari) din partea angajatilor, deci produsele nu vor putea fi expediate la service peste mari si tari, in state unde forta de munca este mult mai ieftina, dar necalificata - vor ramane in Europa.

In prezent, singura industrie care mai pune pret pe intretinere si reparatii pare cea auto. Nu este insa prea tarziu ca reprezentantii Comisiei Europene sa intervina pentru a stabili reguli clare prin Directiva de Ecodesign, sustin cei doi europarlamentari.

Reglementarile sunt necesare pentru ca multi producatori de electrocasnice si electronice au inceput sa lanseze aparate tot mai dificil de reparat. Acest lucru, ca si lipsa pieselor de schimb, incurajeaza consumul si cresterea muntilor de deseuri pe continent.

Povestea de succes pe care Europa a ratat-o

Remanufacturarea este o alta sansa pe care Uniunea Europeana pare sa o fi trecut cu vederea.

Industria care preia obiectele uzate sau defecte si le da o noua viata este o afacere destul de importanta in Statele Unite: afaceri de 43 de miliarde de dolari anual si 180.000 de locuri de munca.

Valoarea acestei activitati economice inregistreaza o crestere anuala de 15%, conform statisticilor guvernului american.

Este drept ca remanufacturarea in SUA se realizeaza la nivel business-to-business, dar nu este o regula batuta in cuie.

O astfel de industrie se poate adresa direct consumatorului de pe piata europeana, avand beneficii neasteptate, sustin Pascal Durand si Jo Leinen.

Prin remanufacturarea obiectelor electronice, emisiile de gaze de sera sunt de 15 ori mai mici decat in cazul crearii unui produs nou, fapt ce reclama necesitatea indepartarii tuturor barierelor legale care stau in calea dezvoltarii acestei industrii.

In concluzie, economia circulara trebuie sa mearga mult mai departe de simpla reciclare a produselor ajunse la finalul ciclului de viata, incheie cei doi europarlamentari.