Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Tarile nordice, lideri europeni in inovatie si combaterea schimbarilor climatice, vin la GreenTech Film Festival

Tarile nordice, lideri europeni in inovatie si combaterea schimbarilor climatice, vin la GreenTech Film Festival
GreenTech Film Festival - platforma de educatie care promoveaza stilul de viata sustenabil, grija fata de mediu si tehnologiile verzi existente, prin filme documentare, dezbateri, ateliere si expozitii revine in luna noiembrie 2019 cu o noua editie dedicata publicului din Bucuresti si Cluj-Napoca.

Evenimentele incluse in programul celei de-a treia editii de la Bucuresti se desfasoara in perioada 11-17 noiembrie, in locatiile ParkLake Shopping Center (zona Main Square si Cinema), ARCUB (Sala Mare) si Seneca Anticafe. Acestea vor fi urmate de o editie speciala organizata in Cluj-Napoca, la Cinema Dacia, in ziua de vineri, 22 noiembrie.

Cu ocazia celei de-a treia editii, tarile nordice precum Suedia, Norvegia si Finlanda, vor aduce in fata publicului din Romania exemple de bune practici din experienta de lideri europeni in materie de inovatie, implementarea de politici privind sustenabilitatea, sustinerea si finantarea programelor care promoveaza tehnologiile inovatoare pentru combaterea schimbarilor climatice, transpuse de organizatorii festivalului in proiectii de film si dezbateri cu invitati speciali.


Foto: Excelenta Sa Doamna Therese Hyden, Ambasador al Suediei la Bucuresti


Foto: Grete Kristine Odegaard, Counsellor - EEA and Norway Grants, Excelenta Sa Doamna Therese Hyden, Ambasador al Suediei la Bucuresti, Excelenta Sa Doamna Marjut Akola, Ambasador al Finlandei la Bucuresti

Tema sustenabilitatii va fi abordata in cadrul conferintei "Strategic Sustainable Development", eveniment care il are ca invitat principal pe Profesorul Karl-Henrik Robert, MD, PhD - o figura importanta in miscarea de sustenabilitate la nivel mondial, unul dintre pionierii acestei miscari. Intrucat a incetat sa mai calatoreasca, acesta va avea o interventie


LIVE prin Skype sub forma unei prezentari urmata de un Q&A, pe tema "Dezvoltarea Durabila Strategica. Stiinta moderna ne-a oferit in sfarsit piesa care lipseste. Cum pui totul in actiune?".

Evenimentul va fi completat de speakeri romani care vor aborda tema sustenabilitatii din perspectiva de business si ONG - Daniela Chifan - Director, Innovation Norway Romania, Mircea Ilie - Sustainability Leader, IKEA, Anastasia Staicu - Director, Editura Seneca, Roxana Puia - Director Marketing, Asociatia Environ, Elena Gaspar-Ion - Presedinte, SNRB si Nicoleta Talpes - Fondator GreenTech Film Festival.

Evenimentul va avea loc marti, 12 noiembrie, ora 18:00, la Seneca Anticafe, cu acces gratuit in baza unei rezervari.

Din programul proiectiilor de film fac parte doua documentare prezentate in premiera pentru Romania, produse de Patagonia, unul dintre cele mai respectate branduri din lume pentru faptul ca prin actiunile sale reuseste sa sensibilizeze publicul cu privire la problemele de mediu si schimbarile climatice:

"Blue Heart" documenteaza lupta pentru protejarea ultimelor rauri salbatice ale Europei si atrage atentia asupra unui potential dezastru de mediu in Europa. Filmul este proiectat in intreaga lume ca o piesa centrala a campaniei Salvati Inima Albastra a Europei. Premiera in Romania va avea loc miercuri, 13 noiembrie, Cinema City, ParkLake Shopping Center, ora 19.30, si va fi urmata de un Q & A.

"Artifishal", produs de fondatorul companiei Patagonia, Yvon Chouinard, si regizat de Josh "Bones" Murphy, urmareste impactul crescatoriilor si al fermelor piscicole asupra rezervelor de somon salbatic din intreaga lume.

Filmul ne duce in crescatoriile din California, Washington, Oregon si Idaho, unde asistam la conditiile fermelor piscicole din fabrica, precum si somonul inferior genetic si accesibil tuturor, pe care il cresc excesiv.

Documentarul va putea fi urmarit in premiera vineri, 15 noiembrie, la Cinema City, ParkLake Shopping Center si sambata, 16 noiembrie, la ARCUB (Sala Mare).

Programul proiectiilor de film include si documentarele "The Rise of Vertical Farming", un film care ne ofera un tur captivant in cadrul unui sistem modern de agricultura urbana, care pare a fi pe punctul de a intra in mainstream, "In-Vitro Meat", un documentar ce expune productia de carne cultivata, produsa in laborator prin izolarea celulelor, folosirea AI si a robotilor, dar si beneficiile care pot fi obtinute in urma acceptarii acesteia la scara larga, ca alternativa la productia industriala clasica, extrem de poluanta, "The Breakthrough in Renewable Energy", un film despre energia regenerabila, care devine mai ieftina decat cea a combustibililor fosili, dar si filmele "The Wave", selectat la festivaluri importante precum Toronto IFF 2015, si "Chaising Ice", castigator a peste 30 de premii la festivalurile internationale de film din intreaga lume.

Totodata, in locatia ARCUB din centrul capitalei, GreenTech Film Festival va include pentru prima data in program un film experimental de fictiune - "Realms", un scurtmetraj despre epoci geologice, regate ale vietii si extinctii in masa, realizat in Finlanda.

Copiii si parintii sunt asteptati la animatia norvegiana "In the Forest of Huckybucky", iar seria de filme din programul acestei editii va fi inchisa de filmul "Demain", produs si regizat de Cyril Dion alaturi de Melanie Laurent, recompensat cu Premiul Cesar pentru cel mai bun film documentar in anul 2016.

Pe parcursul celor sapte zile de festival din Bucuresti, publicul va avea parte de o experienta vizuala si de invatare inedita, o expozitie dedicata deseurilor de electrice si electronice, numita ZOO DEEE - Gradina Deseurilor De Echipamente Electrice Si Electronice, prezentata de Asociatia Environ.

In plus, pentru a afla mai multe despre risipa de hrana, cumparaturi inteligente, portionare corecta a alimentelor si depozitare, publicul din Bucuresti va putea interactiona cu o expozitia "Din Dragoste pentru Mancare", prezentata de FoodWaste Romania. Ambele expozitii vor putea fi vazute in ParkLake Shopping Center.

Programul festivalului include si activitati pentru copii si tineri: un joc interactiv "Climate Change Monopoly", deschis in fiecare zi a festivalului, intre orele 16:00-20:00, ateliere de reciclare creativa in zilele de miercuri, sambata si duminica, un atelier de robotica in cadrul caruia cei prezenti vor face cunostinta cu Alpha - robotelul umanoid si Oh-Bot - robotul care vorbeste, si vor invata cum se programeaza cel mai mic robot programabil din lume.

Totodata, tinerii vor putea invata despre siguranta pe internet in cadrul unui atelier prezentat de Ora de Net, dar si despre notiuni importante de educatie ecologica.

Evenimentele din Bucuresti vor fi urmate de o editie speciala organizata in Cluj-Napoca cu sprijinul Primariei Cluj-Napoca si al Centrului de Cultura Urbana - Cinema Dacia.

Cu aceasta ocazie, clujenii vor putea admira expozitia "Din Dragoste pentru Mancare", prezentata de Food Waste Romania, vor urmari proiectia filmelor "Blue Heart" si "The Rise of Vertial Farming", iar elevii sunt invitati sa participe la atelierul "Edutecha" prezentat de Fundatia Comunitara Cluj.

Programul complet al evenimentelor este disponibil pe site-ul www.greentechfilmfestival. Accesul la toate evenimentele incluse sub umbrela festivalului este gratuit si se face in baza unei rezervari la contact@greentechfilmfestival.ro.

Grafica prezentata in vizualul acestei editii apartine lui Dan Perjovschi, cunoscut desenator, ilustrator si scriitor.

Trailerul oficial al festivalului poate fi vazut pe canalul de Youtube (http://bit.ly/2pw7G3I) si pe pagina de Facebook GreenTechFilmFestival (http://bit.ly/2JDmaWm).



"De prea multa vreme asistam neputinciosi in fata dezastrelor naturale, incendiilor de vegetatie, topirea ghetarilor, inundatiilor si alunecarilor de teren soldate cu efecte economice majore si chiar cu pierderea de vieti omenesti....acestea sunt doar cateva dintre efectele chimbarilor climatice. Anul acesta, mai mult decat oricand, am vazut si reactia oamenilor, protestele tinerei generatii iesita in strada pentru a cere autoritatilor sa aplice masuri concrete si rapide, in intreaga lume. Pe scurt, fiecare dintre noi se intreaba: "Eu ce pot face?". GreenTech Film Festival prezinta solutiile sustenabile existente in prezent pe care fiecare dintre noi le poate adopta in stilul de viata, solutii aplicabile in sistemul de educatie, in afaceri si politicile publice. Schimbul de bune practici cu societati avansate, cum sunt tarile nordice, ne va ajuta sa aflam in mod concret cum pot fi schimbate lucrurile si in Romania." - a declarat Nicoleta Talpes, fondator si organizator GreenTech Film Festival.

"Suntem bucurosi ca exista si putem sustine initiative verzi precum GreenTech Film Festival, promovand impreuna grija fata de mediu si viata sustenabila. Asociatia Environ si Asociatia SNRB se alatura acestui concept interactiv cu intentia de a prezenta reciclarea echipamentelor electrice vechi si a bateriilor uzate intr-o maniera experientiala si educativa - prin jocuri, expozitii si ateliere." - a declarat Roxana Puia, Director Marketing Environ si SNRB.

"De zece ani, programul European EveryCanCounts promoveaza in Romania reciclarea dozelor si vorbeste despre sustenabilitate in toate formele pe care reciclarea le poate avea. Folosirea celor mai noi si inovative tehnologii, incepand de la productia dozelor pana la reciclarea lor in cele mai sigure conditii pentru mediu, sprijinirea organizatiilor si angajatilor sa inteleaga implicatiile strategice ale sustenabilitatii, folosind abordari inovatoare si creative au fost cateva dintre principalele noastre obiective. Ne bucuram ca acum avem ocazia sa sustinem un eveniment care isi propune sa prezinte publicului larg nu doar acestei tehnologii, ci si practici aplicabile in viata de zi cu zi." - a declarat Adina Magsi, Director Asociatia Alucro - Every Can Counts.


GreenTech Film Festival este un concept lansat de Media Image Factory, agentie specializata in dezvoltarea proiectelor si initiativelor cu impact social, iar cea de-a treia editie se desfasoara cu sprjinul Ambasadei Suediei la Bucuresti, Ambasadei Novegiei la Bucuresti, Ambasadei Finlandei la Bucuresti, Institutului de Film Norvegian, Innovation Norway, Facultatii de Hidrotehnica (UTCB), Centrului pentru Tineret al Municipiului Bucuresti, Primarei Cluj-Napoca, Cinema Dacia, ARCUB, Primariei Capitalei.

Parteneri: Vodafone Romania, Asociatia Alucro, Every Can Counts, Asociatia ENVIRON, SNRB, Park Lake Shopping Center, Seneca Anticafe, Ashoka Romania, Cinema City, Seneca Ecologos, Editura Seneca, Asociatia Greenitiative, Green Mogo, Ora de Net, Asociatia E-Civis, MaiMultVerde, FoodWaste Romania, EcoProvocarea, Harta Reciclarii, Recicleta, Kolektiv, Undesigned

Parteneri media: ProFM, Vice, Agerpres, Ziare.com, Business24, GreenReport, BIZ, Bursa, Life.rom Iqads, Stiinta&Tehnica, AARC.ro, Filme-carti.ro, Movie News, Infomediu Europa, PR Wave, Cinefan, Stiri.ONG, Modernism, I love Cluj, Cluj Life, I Like Cluj, Clujescu, Ziarul Clujean

Masina oficiala oferita de: Auto Cobalcescu

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 489 ori
Citeste mai multe despreGreenTech Film Festival