Trump sacrifica mediul ca sa protejeze firmele si elimina legislatia promovata de Obama

Miercuri, 22 August 2018, ora 09:16
1176 citiri
Trump sacrifica mediul ca sa protejeze firmele si elimina legislatia promovata de Obama
Foto: Arhiva Pixabay

Administratia presedintelui Donald Trump a prezentat, marti, o propunere care lasa statelor din componenta SUA decizia privind limitarea emisiilor de dioxid de carbon si inlocuieste legislatia privind mediul promovata de fostul presedinte Barack Obama,.

Obiectivul noilor norme sustinute de Casa Alba este reducerea costurilor energetice suportate de companii, ca urmare a Planului pentru Energie Curata implementat de administratia Obama si al carui obiectiv era diminuarea emisiilor de gaze cu efect de sera, transmite agentia EFE.

Noua reglementare, denumita Planul pentru Energie Curata Accesibila, prevede reducerea cu circa 400 de milioane de dolari pe an a costurilor pe care industria trebuie sa le suporte in urma aplicarii normelor adoptate de fosta administratie.

Aceste noi norme vor intra in vigoare in urma semnarii decretului de catre presedintele Donald Trump, dar, la fel cum s-a intamplat si cu cele promovate de Obama, ele risca sa fie blocate de Curtea Suprema, daca va fi formulata o plangere pertinenta.

Seful Agentiei de Protectie a Mediului din SUA, Andrew Wheeler, a apreciat ca noua reglementare va permite consumatorilor sa economiseasca bani si lucratorilor sa-si pastreze locurile de munca, fiind in acelasi timp protejat mediul inconjurator.

Presedintele Trump a retras in iunie anul trecut SUA din Acordul de la Paris privind schimbarile climatice si a anuntat apoi in octombrie intentia sa de a revizui legislatia corespunzatoare, declaratie care a alertat congresmeni si miscari sociale care au considerat ca un asemenea demers poate avea un impact negativ considerabil asupra mediului.

Totusi, Agentia de Protectie a Mediului din SUA sustine ca, prin aplicarea noii reglementari, emisiile de CO2 vor fi reduse pana in anul 2030 cu aproximativ 1,5%, datorita eficientizarii productiei industriale.

Conform acestei reglementari, fiecare stat din componenta SUA va avea la dispozitie trei ani pentru a stabili propriile standarde privind emisiile de dioxid de carbon, care apoi trebuie aprobate in termen de un an de catre Agentia de Protectie a Mediului, iar in lipsa acestei aprobari guvernul federal va putea impune propria sa decizie.

Citeste si Chipul lui Trump va fi sculptat intr-un ghetar care se topeste. Poate asa intelege ca incalzirea globala e realaTrump, contrazis chiar de Guvernul SUA: Modificarile climatice produse de omenire sunt reale ...citeste mai departe despre "Trump sacrifica mediul ca sa protejeze firmele si elimina legislatia promovata de Obama" pe Ziare.com

#Trump mediu legislatie Obama , #Stiri Mediu