44 mil. lei - consultanta pentru sectiunea de metrou Universitate-Pantelimon

Vineri, 09 Septembrie 2011, ora 15:53
1518 citiri
44 mil. lei - consultanta pentru sectiunea de metrou Universitate-Pantelimon

Asocierea formata din Metroul SA si compania franceza Systra va furniza consultanta si asistenta tehnica pentru realizarea sectiunii 2, Universitate-Pantelimon, si a Magistralei de metrou 5, contractul semnat cu Metrorex fiind in valoare de 44,7 mil. lei, fara TVA, conform NewsIn.

Asocierea a fost desemnata castigatoare urmare a organizarii unei proceduri de licitatie deschisa.

Valoarea contractului de consultanta este de 44.712.178 lei, la care se adauga TVA, finantarea urmand a fi asigurata din Cheltuieli de capital - Surse proprii.

Perioada pentru care au fost angajate serviciile consultantului este de 120 luni, fiind luate in calcul o perioada de 60 de luni in care consultantul va asigura serviciile de supervizare a lucrarilor de executie la obiectiv si o perioada de 60 de luni in care acesta va asigura servicii de monitorizare a lucrarilor pe perioada de garantie acordata.

Potrivit reprezentantilor Metrorex, obiectul contractului este acela de a asigura pentru companie "servicii profesionale, servicii de management al proiectului pentru constructii - consultanta si asistenta tehnica, in legatura cu realizarea proiectului.

In acest sens, obiectivul major al activitatii consultantului este de a asista Metrorex in implementarea cu succes a proiectului, atat din punct de vedere a duratei si termenului de realizare, cat si a incadrarii in bugetul aprobat, in conditiile asigurarii standardelor de calitate".

Astfel, se are in vedere ca intr-o prima etapa sa fie definitivate proiectul tehnic preliminar (PTP) si caietul de sarcini pentru lansarea licitatiei de executie a structurii tunelelor si a statiilor de metrou pe tronsonul Eroilor - Piata Iancului.

"Se estimeaza ca licitatia de adjudecare a contractului de lucrari pe acest tronson sa fie incheiata in perioada octombrie 2011 - martie 2012 , iar lucrarile pregatitoare pentru executie sa fie demarate in prima parte a anului 2012", mai spun reprezentantii Metrorex.

Sectiunea 2, Universitate - Pantelimon a Magistralei 5 de metrou Drumul Taberei - Pantelimon are o lungime de aproximativ 8 km si un numar estimat de 12 statii.

Prin extinderea retelei de metrou pe aceasta sectiune se va putea rezolva preluarea fluxurilor de calatori si se va descongestiona traficul general din centrul orasului spre / dinspre zona de est prin diminuarea numarului de autoturisme si vehicule de transport in comun de suprafata, cu consecinte directe in reducerea consumului de carburanti si a poluarii.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#metrou, #metrorex, #metrou pantelimon, #magistrala 5, #systra, #trafic , #stiri Metrorex