Duvaz: Basescu si Berceanu mentin greva Metrorex pentru a da vina pe PSD

Miercuri, 18 Noiembrie 2009, ora 14:49
1325 citiri
Duvaz: Basescu si Berceanu mentin greva Metrorex pentru a da vina pe PSD

Purtatorul de cuvant al PSD, Bogdan Niculescu Duvaz, a declarat miercuri ca ideea potrivit careia PSD s-ar afla in spatele grevei de la metrou este o diversiune si ca Traian Basescu si PDL actioneaza "in mod cinic, mentinand greva", vazand ca a prins aceasta miscare, relateaza NewsIn. 

"Am crezut ca ideea ca PSD ar fi in spatele grevei este o confuzie, o concluzie pripita, avand in vedere ca Ion Radoi, presedintele sindicatelor, este membru PSD.

Faptul ca, aseara, ministrul Radu Berceanu a revenit la tratative, de unde lucrurile pareau sa se aseze pe un bun fagas si greva sa fie oprita, si a retras oferta facuta catre sindicate - care erau in curs de a se angaja sa stopeze greva - ma face sa cred ca este o actiune cinica a lui Traian Basescu si a celor care il sustin pentru a mentine greva, vazand ca a prins diversiunea ca PSD este in spatele grevei", a sustinut Duvaz.

El a reiterat ca PSD nu are "niciun amestec" in greva si a facut apel catre sindicate "sa gaseasca o solutie ca aceasta grava disfunctie sa inceteze", mai ales ca guvernul actual este deja demis, iar "actiunea grevista nu isi atinge obiectivele".

Duvaz l-a acuzat pe actualul presedinte ca nu a mediat "in mod intentionat" conflictul dintre sindicate si administratie, desi a fost chemat si ca, in plus, "a pus paie pe foc, declarand ca cel mai mare partid din Romania este in spatele grevei, folosind acest disconfort creat bucurestenilor ca o arma de campanie".

Duvaz a tinut sa precizeze ca decizia privind greva nu se ia de presedintele niciunui sindicat, si ca hotararea a fost luata "dupa doua luni de tratative esuate cu administratia", iar "orice fel de legatura e nepotrivita intre calitatea de simplu membru de partid a lui Radoi cu greva de la metrou".

Presedintele Traian Basescu si liderii PDL au sustinut ca in spatele grevei de la metrou se afla PSD.

Presedintele Traian Basescu a apreciat marti ca liderii Metrorex ar trebui sa "vina la intelepciune" si le-a transmis ca nu vor aduce castig electoral candidatului PSD, Mircea Geoana, "batjocorind" 650.000 de bucuresteni care circula zilnic cu metroul.

"Exista in prezent modalitatea de a utiliza sindicatele in timpul campaniei electorale marca PSD.

Spun acest lucru pentru ca, in afara de aceasta chestiune de la metrou, este in curs de pregatire si o chestiune similara cu CFR-ul.

Astazi la Craiova s-a dorit o mare manifestare cu ceferisti, cu lideri de sindicat din CFR, care sa infiereze politica PDL in domeniul sindicatelor.

Din pacate ea nu a beneficiat decat de 250 de participanti", a spus si ministrul Radu Berceanu.

Democrat-liberalii sustin ca greva sindicalistilor de la metrou este nejustificata si il acuza pe liderul de sindicat Ioan Radoi, fost parlamentar PSD, ca a provocat greva la instigarea social-democratilor.

"Bucurestenii sunt supusi unei umilinte inadmisibile prin greva politica de la Metroul Bucuresti.

E o greva fara motive economice reale. Venitul mediu net la Metrou este de 2600 lei/luna.

Sindicatele de la Metrou fac o greva de agitatie politica. Ioan Radoi si-a pus sindicatele sa lucreze pentru PSD", se mai precizeaza in comunicatul PDL. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#duvaz, # basescu, # berceanu, # greva, # metrorex, # psd , #stiri Metrorex