Metrorex anunta angajari, in urma protestelor sindicalistilor

Miercuri, 22 August 2018, ora 16:05
2322 citiri
Metrorex anunta angajari, in urma protestelor sindicalistilor
Foto: CC0 Creative Commons

Metrorex suplimenteaza numarul de angajati cu 354 de persoane anul acesta, iar in 2019 ar putea face alte 947 de angajari, a declarat, miercuri, Ion Radoi, presedintele Unitatii Sindicatului Liber Metrou (USLM), citand un document de la Metrorex.

"Putem spune ca am pus in miscare, pentru ca de stiut se stia de circa doi ani, in urma unui memorandum, ca e nevoie ca sa se suplimenteze numarul personalului cu 700 (persoane), dupa cum ati vazut, si alti 900 de lucratori ai metroului pentru a se putea da in exploatare si Drumul Taberei - Ghencea. Vreau sa va spun ca nu intamplator am ridicat aceasta problema. Nu am facut-o niciodata de la inceputurile functionarii metroului, dar pericolul care exista la ora actuala m-a determinat, impreuna cu colegii mei, sa sesizam opinia publica in legatura cu pericolul care ar putea sa apara", a spus Ion Radoi, la protestul din fata Ministerului Transporturilor.

Acesta a prezentat un document prin care Metrorex facea precizari despre angajarile care au loc in acest an si vor continua in 2019.

"Pentru optimizarea activitatilor de exploatare si infrastructura luna aceasta a fost avizat de Adunarea Generala a Actionarilor un memorandum pentru suplimentarea numarului de personal, in prima faza cu 354 de angajati. Acesta se afla in analiza la directiile de specialitate din Ministerul Transporturilor pentru a fi inaintat spre aprobare Guvernului Romaniei. De asemenea, sunt previzionate in bugetul pe 2019 inca 947 de noi angajari pentru deservirea magistralei 5 metrou (Drumul Taberei - Eroilor) . Numarul angajarilor va mai fi suplimentat in functie de punerea in exploatare cu calatori si a altor obiective de investitii", se spune in document.

Presedintele USLM sustine ca angajarile au inceput de marti, 21 august.

Ion Radoi a mai afirmat ca un alt punct al negocierilor il reprezinta contractul colectiv de munca. Acesta a precizat ca in cazul in care solicitarile sindicalistilor nu vor fi satisfacute este luata in calcul declansarea grevei generale la metrou in luna octombrie.

Aproximativ 200 de sindicalisti au pichetat, miercuri, Ministerul Transporturilor. O echipa formata din trei reprezentanti ai sindicatelor au incercat sa depuna un memoriu la cabinetul ministrului, dar nu au fost primiti.

Sindicalistii de la USLM picheteaza, incepand de luni, intre orele 12:00-14:00, Ministerul Transporturilor. In prima zi a actiuni de protest, Ion Radoi a declarat ca siguranta calatorilor cu metroul este in pericol, intrucat Metrorex are un deficit de 700 de oameni, iar sindicatul ia in calcul o noua greva generala daca problemele nu se rezolva.

Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile, prin introducerea unei caracteristici îmbunătățite de „partajare audio”....
Apple Music, Apple TV și Apple Devices, disponibile și pe Windows
Apple Music, Apple TV și Apple Devices, disponibile și pe Windows
Apple a lansat oficial trei aplicații dedicate pentru utilizatorii de Windows: Apple Music, Apple TV și Apple Devices. Actualizarea face parte din eforturilor companiei de a se distanța de...
#proteste Metrorex, #angajari Metrorex , #stiri Metrorex