Profitul Microsoft a crescut cu 19% in ianuarie - martie 2013

Vineri, 19 Aprilie 2013, ora 10:13
1544 citiri
Profitul Microsoft a crescut cu 19% in ianuarie - martie 2013
Sursa foto: Techmoran.com

Profitul Microsoft pentru al treilea trimestru al anului fiscal in curs, perioada ianuarie-martie, a crescut cu 19%, la 6,06 miliarde de dolari, si a depasit asteptarile analistilor, sustinut de controlul costurilor, vanzarea unor active si operatiunile de software pentru servere.

Rezultatele grupului american au fost afectate, insa, de cererea slaba pentru PC-uri ruland cel mai recent sistem de operare, Windows 8, potrivit Bloomberg.

Castigul pe actiune s-a situat la 72 de centi, peste estimarilor analistilor, de 68 de centi. Veniturile au urcat cu 18%, la 20,5 miliarde de dolari, in linie cu estimarile.

Directorul general al Microsoft, Steve Balmer, a tinut sub control cheltuielile, cu vanzarea de soft dedicat companiilor in crestere. Aceste elemente pozitive au redus impactul declinului vanzarilor de PC-uri in primele trei luni ale acestui an - cel mai puternic inregistrat pana in prezent. Firma de cercetare IDC considera ca de declinul vanzarilor de PC-uri este vinovata si cererea scazuta pentru noul sistem de operarer Windows 8.

"Au un control al costurilor destul de bun. Wall Street crede ca este vorba doar de PC-uri, dar Microsoft este mai mult de atat. Exista parti care lucreaza pentru a compensa expunerea pe partea de PC-uri", a declarat Brent Thill, analist la grupul elvetian UBS.

Urmatoarea provocare Microsoft: Vanzarile de PC-uri scad mai rapid decat reuseste compania sa recupereze pe piata tabletelor

Cheltuielile operationale pentru urmatorul an fiscal, care incepe in iulie, se vor situa la 31,6-32,2 miliarde de dolari. Pentru acest an, grupul ia in calcul cheltuieli de 30,2-30,5 miliarde de dolari, sub tinta initiala de 30,3-30,9 miliarde de dolari.

Directorul financiar al grupului, Peter Klein, va parasi Microsoft la sfarsitul acestui an fiscal, care se incheie la 30 iunie, a anuntat grupul.

Vanzarile de PC-uri la nivel global au scazut cu 14% in primele trei luni ale acestui an, potrivit unor date publicate saptamana trecuta de IDC. Vanzarile de PC-uri scad mai rapid decat castiga Microsoft venituri de pe partea de tablete, a afirmat directorul financiar. Acest trend se va mentine pe termen scurt si va afecta vanzarile de software Windows, a spus el.

Microsoft a lansat Windows 8 si tableta Surface, primul produs hardware al grupului, in octombrie, cu scopul de a compensa declinul vanzarilor de PC-uri, determinat de orinetarea utilizatorilor catre smartphone-uri si tablete.

Valul de taxe care ne așteaptă după majorările de pensii și salarii din an electoral: „Ne ducem spre fundul sacului”
Valul de taxe care ne așteaptă după majorările de pensii și salarii din an electoral: „Ne ducem spre fundul sacului”
Majorarea pensiilor de la 1 septembrie, după recalculare, deja pune presiune pe bugetul de stat.Și salariul minim pe economie urmează să fie majorat de la 1 iulie la 3.700 de lei brut. Însă...
Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta, în colaborare cu Misinformation Combat Alliance (MCA), a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor generate prin inteligență...
#profit Microsoft 2013, #rezultate financiare Microsoft 2013, #reducere costuri Microsoft, #piata Microsoft , #Profit