Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Doua milioane de console Xbox One, vandute in 18 zile

Doua milioane de console Xbox One, vandute in 18 zile


Grupul american Microsoft Corp a anuntat ca a vandut peste doua milioane de exemplare din noua sa consola de jocuri video Xbox One, lansata pe piata in data de 22 noiembrie, ajungand din urma vanzarile inregistrate de consola PlayStation 4, lansata de rivalul japonez Sony Corp cu o saptamana inainte, transmite Reuters.

Microsoft a precizat ca a durat 18 zile pentru ca vanzarile globale de Xbox One sa treaca pragul de doua milioane, un nou record in istoria companiei. Saptamana trecuta, grupul japonez Sony a informat ca a durat 15 zile de la lansare pentru ca vanzarile de PS4 sa ajunga la cifra de 2,1 milioane unitati.

Purtatorul de cuvant de la Microsoft, David Dennis, a subliniat ca Xbox One, care in prezent se comercializeaza doar in 13 tari din intreaga lume, se vinde mai bine decat predecesoarea Xbox 360. "Producem cat de rapid putem pentru a reface stocurile magazinelor in perioada sarbatorilor", a declarat David Dennis.

La un pret de 399 de dolari (399 de euro in Europa), PlayStation 4 este cu 100 de dolari mai ieftina decat tariful de 499 de dolari solicitat de Microsoft pentru ultima sa consola, Xbox One.

Analistul Colin Sebastian estimeaza ca atat Xbox One cat si PS4 vor inregistra vanzari de 2,5-3,0 milioane unitati in perioada octombrie-decembrie, in conditiile in care ambele console au vandut peste un milion de unitati in primele 24 de ore de la debutul comercializarii.

In pofida lansarii de noi produse cei trei mari producatorii de console de jocuri video (Sony, Nintendo si Microsoft) se confrunta cu o concurenta din ce in ce mai mare din partea dispozitivelor mobile. Potrivit analistilor, tabletele si smartphone-urile controleaza aproximativ 10% din piata de 80 de miliarde de dolari a jocurilor video iar in cativa ani vor fi la fel de perfomante ca actualele console.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1337 ori