Microsoft a avut profit mai mic, desi a redus cheltuielile

Vineri, 23 Octombrie 2009, ora 17:39
1711 citiri
Microsoft a avut profit mai mic, desi a redus cheltuielile

Microsoft, cel mai mare producator de software din lume, a afisat o scadere mai redusa decat se estima a profitului net din primul trimestru fiscal, dupa ce a redus costurile pentru a compensa scaderea vanzarilor, relateaza Bloomberg, conform NewsIn.

Profitul net a scazut in primul trimestru la 3,57 miliarde dolari, sau 40 centi/actiune, depasind media estimarilor, de 32 centi/actiune. Veniturile, excluzand suma de 1,47 miliarde dolari amanata pentru trimestrul urmator, au fost de 12,9 miliarde dolari, a anuntat compania.

Microsoft a realizat in acest an primele disponibilizari masive
si a taiat cheltuielile pe calatorii de afaceri, pentru a face fata scaderii sumelor cheltuite de clienti.

Compania a mai fost avantajata si de cresterea vanzarilor de computere personale pe parcursul celor trei luni analizate, dupa trei trimestre consecutive de declin.

"Nu pot controla veniturile, insa pot controla fundamentele. Au gestionat foarte bine costurile pe parcursul trimestrului. Toata lumea este mai prudenta cu cheltuielile", a declarat Sid Parakh, analist in cadrul McAdams Wright Ragen.

Analistii prevedeau vanzari de 12,4 miliarde dolari pentru trimestrul ce s-a incheiat la 30 septembrie. In primul trimestru al anului fiscal anterior, profitul net al Microsoft a fost de 4,37 miliarde dolari, sau 48 centi/actiune, iar vanzarile au insumat 15,1 miliarde dolari.

Microsoft, care din luna ianuarie nu mai ofera previziuni de castiguri, nu a oferit perspective clare pentru trimestrul in curs, precizand doar ca va avea cheltuieli operationale mai mici decat anuntase anterior.

#microsoft, #profit, #costuri, #software , #stiri Microsoft