Profitul Microsoft a scazut in al treilea trimestru fiscal

Vineri, 24 Aprilie 2009, ora 12:00
1516 citiri
Profitul Microsoft a scazut in al treilea trimestru fiscal

Microsoft Corp a anuntat vineri o scadere la 2,98 miliarde dolari a profitului din al treilea trimestru fiscal, din cauza scaderii cheltuielilor pentru produse tehnologice, in contextul crizei economice, relateaza Reuters.

In aceeasi perioada a anului trecut, compania inregistrase un profit de 4,39 miliarde dolari. Cea mai mare companie de software din lume, care a coborat in ianuarie estimarile privind rezultatele financiare, din cauza mediului economic incert, a anuntat ca se asteapta ca activitatea pe piata sa ramana slaba cel putin si in trimestrul urmator.

Vanzarile au scazut cu 6%, la 13,65 miliarde dolari, marcand prima scadere anuala a veniturilor trimestriale din istoria de 34 de ani a companiei. Analistii asteptau vanzari de 14,1 miliarde dolari.

La inceputul lunii aprilie, Microsoft a anuntat ca va trebui sa plateasca 388 milioane dolari unei companii din Singapore, pentru folosirea ilegala a unei inventii brevetate, cu ajutorul careia se detecteaza piratarea de software.

Conform unei instante din SUA, Microsoft a incalcat regulile privind folosirea unui produs brevetat al companiilor Uniloc Singapore Private Ltd. si Uniloc USA Inc. Uniloc a anuntat ca Microsoft s-a folosit in mod ilicit de tehnologia sa de securitate software pentru a castiga miliarde de dolari.

Microsoft Windows este instalat pe aproximativ 95% din calculatoarele personale din toata lumea. Windows Vista, cel mai nou sistem de operare al companiei, nu a fost inclus in proces.

#microsoft, #profit, #trimestru, #fiscal, #dolari, #inventie, #brevetata , #stiri Microsoft