Guvernul a decis sa isi angajeze raspunderea in Parlament pentru legea educatiei

Miercuri, 13 Octombrie 2010, ora 10:14
1186 citiri
Guvernul a decis sa isi angajeze raspunderea in Parlament pentru legea educatiei

Guvernul a decis, in sedinta de marti, sa isi angajeze raspunderea in Parlament pentru legea educatiei, procedurile urmand sa fie demarate incepand cu ziua de miercuri, au declarat agentiei MEDIAFAX surse oficiale.

Decizia de angajare a raspunderii pentru legea educatiei a fost anuntata oficial, la finalul sedintei, de catre premierul Emil Boc, care a precizat ca Executivul va promova forma legii adoptata de Camera Deputatilor, dar ca isi manifesta disponibilitatea de a analiza toate amendamentele depuse de catre parlamentari.

Seful Guvernului a sustinut ca a apelat la "procedura taioasa" a angajarii raspunderii in conditiile in care proiectul legii educatiei este blocat in Parlament si orice tergiversare a adoptarii nu este benefica modernizarii sistemului educational.

El a aratat totodata ca, la precedenta incercare a Guvernului de a-si angaja raspunderea pentru legea educatiei, Curtea Constitutionala a indicat ca procedura nu este posibila fara o "dezbatere publica suficienta" a actului normativ, ceea ce acum nu este cazul.

Reprezentantii coalitiei de guvernare au decis, luni seara, ca Executivul sa-si angajeze raspunderea pe proiectul legii educatiei si pe cel privind salarizarea unitara, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din coalitie.

Sursele au aratat ca Executivul va lua decizia asumarii raspunderii pe legea educatiei in sedinta din aceasta saptamana, dupa care vor fi urmate procedurile parlamentare.

Aceeasi procedura va fi urmata saptamana viitoare, cand Guvernul intentioneaza sa ia decizia angajarii raspunderii pe proiectul legii salarizarii unitare.

Sursele participante la sedinta coalitiei au apreciat ca, angajandu-si raspunderea de doua ori, Guvernul ofera opozitiei posibilitatea sa vina cu doua motiuni de cenzura pe legea educatiei si legea salarizarii si mai da dreptul la o a treia motiune de cenzura.

"Aceasta arata ca Guvernul are foarte mare incredere in majoritatea parlamentara. Opozitia nu vrea sa-si asume raspunderea guvernarii, ci face doar un joc de imagine", au apreciat surse din coalitie.

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, marti, ca decizia coalitiei ca Exectivul sa isi asume raspunderea pentru proiectul Legii educatiei este un afront la adresa Parlamentului si s-a declarat convins ca aceasta va avea efect si referitor la votul privind o eventuala motiune de cenzura.

Alianta Federatiilor din Invatamant a cerut la randul sau premierului sa respecte procedurile parlamentare indicate de Constitutie in ceea ce priveste adoptarea legilor organice, in caz contrar amenintand ca va apela la justitie si va sesiza organismele internationale privind asumarea Legii educatiei.

Potrivit Constitutiei, Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege.

Guvernul este demis daca o motiune de cenzura, depusa in termen de trei zile de la prezentarea programului, a declaratiei de politica generala sau a proiectului de lege, a fost votata.

Daca Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, dupa caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se considera adoptat, iar aplicarea programului sau a declaratiei de politica generala devine obligatorie pentru Guvern.

In cazul in care presedintele Romaniei cere reexaminarea legii astfel adoptate, dezbaterea acesteia se va face in sedinta comuna a celor doua Camere. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#educatie, #guvern, #lege, #parlament, #raspundere, #salarizare , #stiri Mircea Geoana