Masinile Brilliance vor intra pe piata romaneasca pana la sfarsitul anului

Vineri, 03 Octombrie 2008, ora 17:11
2320 citiri
Masinile Brilliance vor intra pe piata romaneasca pana la sfarsitul anului

Constructorul auto chinez Brilliance va intra pe piata romaneasca pana la sfarsitul acestui an, printr-un parteneriat cu o companie din Romania, specializata in comertul cu automobile, care se va ocupa de importul, marketingul si distributia masinilor.

"Acum depunem eforturi considerabile sa legam un parteneriat cu o companie solida. Am avut trei candidati din Romania, acum am ramas la doi, iar unul dintre cei doi pare a fi partenerul ideal.

Discutiile finale se vor purta in urmatoarele patru saptamani si credem ca vom semna contractul in noiembrie", a declarat, vineri, agentiei MEDIAFAX, directorul general executiv al HSO Motors (producatorul marcii Brilliance – n.r.) Europa, Hans-Ulrich Sachs, la Salonul Auto de la Paris.

Potrivit acestuia, masinile vor fi disponibile in Romania spre sfarsitul anului acesta sau la inceputul lui 2009.

"Companiile cu care vorbim sunt niste firme foarte bine specializate in afacerile cu automobile, importatori ai mai multor marci", a spus oficialul HSO, fara a preciza un nume, invocand clauze de confidentialitate.

Modelele disponibile in Romania vor fi sedanul de mari dimensiuni BS6, sedanul compact BS4 si coupe-ul BC3. Potrivit oficialului Brilliance, toate masinile pot obtine cel putin trei stele la testele EuroNCAP, avand in vedere ca masinile au fost testate de o companie privata din Spania, la standardele mentionate.

Pe langa cele trei modele, la standul Brilliance de la Paris se regasea si modelul BS2, despre care Sachs a spus ca este disponibil doar pentru piata chineza, urmand sa i se faca imbunatatiri pentru a-l aduce pe piata europeana.

"Am adus acesta masina la Paris sa aratam ca gama noastra de modele creste", a adaugat Sachs.

Intr-o conferinta de presa sustinuta vineri la Paris, in cadrul salonului auto, oficialii companiei au precizat ca anul viitor va fi lansat un nou model, break, derivat din modelul BS4.

"La jumatatea anului viitor vom introduce pe modelele noastre motoare mai ecologice, iar un partener de-al nostru din China lucreaza la un sistem de propulsie hibrid pentru toate masinile noastre", au declarat oficialii chinezi.

Potrivit acestora, preturile automobilelor Brilliance vor fi cu 10% mai mici fata de cei mai ieftini concurenti, pe segmentul pe care concureaza.

Brilliance are 132 de dealeri in Germania, iar alti 50 in Grecia. Republica Ceha si Slovacia sunt alte doua state in care masinile Brilliance vor fi disponibile din 2009.

Compania este al doilea constructor chinez in functie de numarul de unitati fabricate, cu o productie de 300.000 de unitati pe an.

Potrivit Brilliance, motoarele provin de la constructorul auto japonez Mitsubishi. De asemenea, Brilliance a amintit ca este partner cu BMW in China, in sensul ca uzina companiei asiatice asambleaza modelele Seria 3 si Seria 5 din anul 2003.

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...