Vanzarile Mobexpert au crescut cu 5% in primele noua luni din 2006

Joi, 19 Octombrie 2006, ora 16:17
930 citiri

Grupul Mobexpert, cel mai mare producator si distribuitor de mobila din Romania, a inregistrat o crestere a vanzarilor cu 5% in primele noua luni ale lui 2006, comparativ cu aceeasi perioada din anul trecut, a informat, joi, un comunicat al companiei.Vanzarile Mobexpert pe piata regionala au inregistrat, la sfarsitul celui de-al treilea trimestru al lui 2006, o crestere de 5% pe segmentul de retail de mobilier de casa si birou.

Oficialii grupului estimeaza ca, pana la sfarsitul anului, vanzarile pe acest segment vor inregistra o crestere de 10% comparativ cu 2005. Previziunile se bazeaza, in primul rand, pe deschiderea, in septembrie, a celui de-al patrulea magazin Mobexpert din Bucuresti - in cadrul Galeriei Mobexpert Baneasa. Segmentul cel mai dinamic in primele trei trimestre din 2006 s-a dovedit cel al retailului de mobilier de birou, cu o crestere de aproximativ 10%, potrivit comunicatului Mobexpert.

"Rezultatele Mobexpert in primele noua luni ale anului 2006 ne fac optimisti in privinta atingerii cifrei de afaceri estimate pentru sfarsitul lui 2006. Principalele parghii de evolutie din piata interna au constat in intensificarea sensibila a constructiilor de birouri pe segmentul inalt si a constructiilor de locuinte destinate segmentului mediu si mediu-inalt. Rezultatul a fost o crestere direct proportionala a cererii de mobilier pentru aceste segmente al carei impact a fost reflectat in cresterea vanzarilor", a declarat presedintele grupului Mobexpert, Dan Viorel Sucu.

Grupul Mobexpert estimeaza o cifra de afaceri de 160 de milioane de euro pentru finalul lui 2006, reprezentand o crestere de 7-8% comparativ cu 2005, potrivit oficialilor Mobexpert. Investitiile Mobexpert in primele noua luni ale lui 2006 insumeaza aproximativ 25 de milioane de euro. Banii au fost folositi pentru finalizarea Galeriei Mobexpert Baneasa, pentru achizitionarea terenului si demararea constructiei magazinului din Sofia si pentru achizitionarea unui teren unde va fi construit un nou centru comercial Mobexpert la Ploiesti.

Reteaua nationala Mobexpert a ajuns, in prezent la 32 de magazine, dintre care cinci hipermagazine.Noi investitii sunt prevazute pentru dezvoltarea retelei Mobexpert la nivel regional, prin deschiderea a cel putin inca cinci hipermagazine in zona balcanica.

Grupul Mobexpert este liderul pietei de mobilier din Romania, prin cele doua marci ale sale: Mobexpert - hipermagazine si magazine de mobilier de casa si decoratiuni, si Mobexpert Office - mobilier pentru birou si colectivitati.

Potrivit estimarilor Grupului, Mobexpert are o cota de piata de 18%, in timp ce Mobexpert Office are o cota de piata de 30%, evaluate in Bucuresti si in orasele mari. Cifra de afaceri a grupului Mobexpert la finele anului 2005 s-a ridicat la aproape 150 de milioane de Euro, in crestere cu 15% fata de 2004.

Reteaua Mobexpert are patru hipermagazine in Bucuresti, unul la Brasov si 27 de magazine in tara. In afara Romaniei, Mobexpert Office este prezent in Sofia (Bulgaria) si in Belgrad (Serbia). De asemenea, exporta in Franta, Germania, Olanda si alte tari.

Infiintat in 1993, Grupul Mobexpert are in prezent 4.500 de angajati (dintre care peste 3.500 in fabrici) si mai cuprinde, in principal, 10 fabrici de mobila, cinci firme de import si de logistica, si compania de imobiliare Domus Mex.

Infiintata in 2000, Domus Mex este societatea de investitii imobiliare a Grupului Mobexpert si proprietara tuturor cladirilor grupului de pe teritoriul Romaniei. Compania Domus Mex a inregistrat cea mai dinamica evolutie in cadrul Grupului.

NewsIn