Piata de publicitate pe telefonul mobil ajunge la 10 mil de euro in 2013

Marti, 22 Ianuarie 2013, ora 14:46
2884 citiri
Piata de publicitate pe telefonul mobil ajunge la 10 mil de euro in 2013

Piata locala de publicitate pe telefonul mobil va ajunge anul acesta la o valoare de aproximativ 10 milioane de euro, iar cel mai folosit canal de comunicare ramane, in continuare, SMS-ul.

"Toate serviciile de publicitate pe telefonul mobil vor forma anul acesta o piata de 10 milioane de euro", a declarat pentru Business24 Dan Virtopeanu, managing partner in cadrul agentiei Breeze Mobile, parte a Leo Burnett Group Romania.

Acesta a estimat ca la nivel national sunt intre 15 si 16 milioane de utilizatori unici de telefonie mobila, adica persoane care au cel putin un telefon mobil. Dintre acestia, in jur de sapte milioane de utilizatori folosesc Internetul mobil in Romania, spun Dan Virtopeanu.

"Am luat in calcul doar persoanele care folosesc telefonul mobil pentru Internet", spune Dan Virtopeanu. Utilizatorii care se conecteaza la Internet prin intermediul unor conexiuni 3G, Wi-Fi sau alte metode de conectare pentru dispozitive mobile, sunt in jur de 1,4 milioane.

Cum se face publicitate pe telefonul mobil in Romania

"SMS-ul ramane la putere. Anul trecut a reprezentat 80% din piata de publicitate pe mobil, anul acesta ponderea va mai scadea, datorita penetrarii smartphone-urilor, care vor permite si alte forme de campanii publicitare", spune Dan Virtopeanu.

Penetrarea smartphone-urilor pe piata locala este in crestere constanta, iar anul acesta va depasi o rata de 20%.

In 2013, dupa SMS, urmatorul canal cel mai folosit pentru publicitatea pe mobil va fi mobile web-ul, spune specialistul.

Mobile web va inseamna realizarea de continut pentru telefonul mobil, site-uri online adaptate pentru dispozitive mobile, precum telefon sau tableta, dar si campanii publicitare.

"E mare nevoie de mobisite-uri", spune Dan Virtopeanu, subliniind faptul ca in acest segment exista un enorm loc de crestere.

"Sub 1% din site-urile din Romania au si versiune adaptata pentru dispozitivele mobile".

Potrivit directorului Breeze Mobile, companiile din domeniul financiare au fost primele care s-au aratat interesate si si-au adaptate site-urile pentru dispozitive mobile.

"Nici acolo nu e toata lumea, dar este cel mai mare procent de adaptare a site-ului online la telefonul mobil", afirma Dan Virtopeanu.

Potrivit acestuia, marile branduri au inceput sa investeasca in realizarea de mobisite-uri, iar la nivel local exista un potential ridicat de publicitate pentru mobisite-uri ale restaurantelor sau magazinelor.

Investitia pentru realizarea unui mobisite poate pleca de la 2.000 de euro, in functie de complexitatea paginii.

#piata de publicitate pe telefonul mobil, #piata publicitate mobil, #Dan Virtopeanu publicitate mobil , #Mobile online