iPhone 5c nu se mai produce din cauza vanzarilor slabe. Apple, "banuita" ca pregateste o noua lovitura

Luni, 25 Noiembrie 2013, ora 18:36
2674 citiri
iPhone 5c nu se mai produce din cauza vanzarilor slabe. Apple, "banuita" ca pregateste o noua lovitura

Dupa ce initial a redus productia de la 50,000 de unitati pe zi la doar 8.000, gigantul american Apple a luat o decizie istorica: sa inchida total productia la un produs abia lansat. Decizia vine ca o confirmare a analistilor din piata care vehiculau de ceva vreme ca vanzarile lui 5c nu sunt stralucite.

Astfel, se pare ca, potrivit informatiilor strecurate prin presa internationala, iPhone 5c nu a avut succesul la care se asteptau producatorii, de aceea acestia au refuzat mereu sa faca publice si cifrele vanzarilor.

Concret, dupa lansarea celor doua noi smartphone-uri, Apple a anuntat doar vanzarile per total, fara sa faca precizari pe categorii, ceea ce a ridicat cateva semne de intrebare in randul analistilor din piata.

Era mai scump decat 4s

In Romania, pretul lui iPhone 5c este de aproximativ 2.500 de lei, fiind apropiat la cel al iPhone 5, dar mai scump decat veteranul 4s.

iPhone 5c era produs de Foxconn, o companie chineza, cu sediul la Shengzhou. Aceasta va produce pe viitor doar modelul 5s. Intre timp, inginerii Apple lucreaza la un nou terminal, care va fi lansat in 2014, si despre care se zvoneste deja ca va revolutiona piata smartphoanelor. Acesta va avea un ecran de safir care va fi produs in Arizona, SUA.

#productia iPhone 5c, #producatori smartphone, #vanzari apple , #Smartphone