France Telecom se extinde masiv in Africa

Luni, 14 Ianuarie 2013, ora 08:33
1740 citiri
France Telecom se extinde masiv in Africa

France Telecom (FT), cea mai mare companie de telefonie din Franta, vrea sa-si extinda prezenta pe pietele de telefonie mobila din Africa, care inregistreaza un ritm de crestere rapida, prin intrarea in Benin, Togo, Burkina Faso si Mauritania, transmite Reuters.

Elie Girard, seful diviziei de strategie si dezvoltare de la France Telecom, a declarat ca planurile pentru Africa includ de asemenea semnarea unor contracte de management cu companii de telecomunicatii din Libia si Algeria. In prezent nu sunt in desfasurare achizitii, a explicat Elie Girard, dar Africa si Orientul Mijlociu reprezinta o prioritate pentru cresterea France Telecom.

"Daca reusim sa intram in Benin, Togo, Burkina Faso si Mauritania, de exemplu, va fi o reusita foarte valoroasa pentru noi", le-a declarat reporterilor oficialul companiei franceze.

Faptul ca aceste state sunt aproape de actualele operatiuni ale Orange, detinuta de France Telecom, din Mali si Senegal, le face mai atractive pentru compania franceza, a afirmat Elie Girard.

In prezent France Telecom opereaza in 21 de tari din Africa si Orientul Mijlociu.

Orange este al treilea mare operator de telefonie in Africa, fiind depasit de doar de grupul MTN din Africa de Sud si compania britanica Vodafone.

Prezenta France Telecom in Benin ar imbunatati de asemenea legatura dintre reteaua companiei din Niger si cablurile submarine prin care este furnizat accesul la Internet, a afirmat Girard. Acesta a adaugat ca France Telecom vrea de asemenea sa se extinda in Libia, Algeria si Etiopia.

Compania franceza are ca obiectiv dublarea veniturilor pe pietele emergente intre 2010 si 2015, prin majorarea participatiilor detinute la diviziile sale din Maroc, Tunisia si Irak, unde detine participatii minoritare alaturi de partenerii locali.

France Telecom este una dintre cele mai mari companii de comunicatii din lume, cu peste 217,3 de milioane de clienti pe cinci continente. Divizia sa de telefonie mobila Orange este lider de piata in Romania cu 10.243.000 de clienti la data de 30 septembrie 2012, cu 197.000 mai multi clienti decat in urma cu trei luni.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#France Telecom afaceri Africa, #France Telecom Orange Romania , #Stiri Mobile