iPhone: Care aplicatii iti "umbla" in lista de contacte

Marti, 21 Februarie 2012, ora 18:23
2074 citiri
iPhone: Care aplicatii iti "umbla" in lista de contacte

Numeroase aplicatii de iPhone acceseaza lista de contacte si stocheaza informatii pe serverele proprii. Dupa ce aplicatia Path a starnit un adevarat scandal in urma anuntului legat de acest lucru, din ce in ce mai multi dezvoltatori de aplicatii recunosc acelasi lucru.

Apple a anuntat recent ca va impune dezvoltatorilor sa ceara permisiunea utilizatorilor pentru accesarea listei de contacte. Intre timp, iata cateva dintre cele mai populare aplicatii de iPhone care se folosesc de informatiile private de pe telefonul tau, conform Business Insider.

Path

Aplicatia iti indica prietenii din lista ta de contacte care folosesc retele de socializare. Dupa scandalul generat, Path a inceput deja sa ceara permisiunea utilizatorilor inainte sa scaneze lista de contacte.

Facebook

Aplicatia de Facebook salveaza informatiile din lista ta de contacte pentru a te ajuta sa gasesti noi prieteni pe reteaua de socializare, dar iti cere voie inainte de a actiona in acest sens. "Aplicatia stocheaza contactele tale importante pentru a genera sugestii de prieteni", scrie in descrierea soft-ului.

Foursquare

Cu ajutorul acestei aplicatii, utilizatorii de iPhone marcheaza locurile pe care le frecventeaza. Astfel, poti afla care din prietenii tai se afla in apropiere.

Inainte de iscarea scandalului, Foursquare iti scana lista de prieteni fara a-ti cere permisiunea. Cu toate acestea, oficialii companiei sustin ca desi aplicatia analizeaza lista de contacte, nu salveaza informatia pe serverele proprii.

Twitter

Aplicatia platformei Twitter va scana lista de contacte la prima autentificare. Astfel, vei primi sugestii de prieteni ale caror mesaje sa le urmaresti. Aplicatia Twitter iti cere insa permisiunea.

Instagram

Aplicatia Instagram este una dintre cele mai populare moduri de a distribui fotografii de pe propriul telefon. Inainte de urcarea pozelor pe server, aplicatia te anunta in mod clar ca urmeaza sa faca acest lucru. In plus, iti cere si permisiunea sa iti analizeze lista de contacte.

Skype

Aplicatia Skype iti acceseaza lista de contacte, dar nu trimite informatia mai departe catre serverele proprii. Dupa scanarea listei, trebuie sa adaugi manual fiecare persoana in lista de contacte Skype, in functie de conturile detinute de prietenii tai.

Tumblr

Tumblr, una dintre cele mai populare platforme de blogging/retea sociala iti cauta in lista de contacte fara a-ti cere permisiunea. In ciuda faptului ca nu te anunta in mod expres ca urmeaza sa intreprinda aceasta actiune, este destul de clar ca va face acest lucru in momentul cand ii ceri sa te ajute sa iti gasesti prietenii.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#aplicatii iphone, #aplicatii iPhone probleme intimitate, #lista contacte iPhone , #Stiri Mobile