Ericsson sta cu ochii pe Motorola

Vineri, 01 Februarie 2008, ora 19:15
1208 citiri
Ericsson sta cu ochii pe Motorola

Dupa ce conducerea companiei a anuntat ca "ia in calcul" propunerea de a vinde divizia de telefoane mobile, valoarea actiunilor Motorola a crescut cu 12 procente, iar firmele rivale se declara deja "interesate" de o eventuala achizitie.
In urma cu doi ani, Motorola avea cel mai bun an din istorie, lansand RAZR si apropiindu-se amenintator de liderul mondial, Nokia, care pierdea teren. Istoria nu s-a repetat insa si o serie de probleme au impiedicat cpmpania americana sa revina. Nu au fost lansate telefoane la fel de populare, au fost ignorate unele dintre tenologiile noi si populare, iar acest lucru s-a vazut imediat. Anul trecut Samsung a trecut pe locul doi la nivel mondial, iar Motorola a terminat in pierdere pe partea de telefoane mobile.

Mai multi actionari au cerut companiei Motorola sa renunte la telefoanele mobile, care produc pierderi, iar saptamana aceasta, conducerea companiei, a declarat ca ia in calcul o astfel de alternativa. Ar fi fost vorba fie de vanzarea diviziei, fie transformarea ei intr-o companie independenta. Discutiile despre vanzarea diviziei au facut ca valoarea actiunilor companiei sa creasca cu 12 procente, dupa mai multe luni de scadere continua.

Ieri, directorul executiv al Ericsson, care detine impreuna cu Sony firma de telefoane Sony Ericsson, Carl Eric Svanberg, a declarat ca urmareste evolutiile legate de Motorola. "Ca oameni de afaceri, trebuie sa fim atenti la aceste evolutii, dar achizitiile trebuie sa fie privite cu circumspectie", a precizat el.

S-a implinit un an de cand miliardarul Carl Icahn, actionar destul de important al Motorola, a cerut companiei sa inceapa sa vanda din divizii pentru a deveni mai performanta. De asemenea, luna trecuta compania a anuntat plecarea fostului CEO, Ed Zander, functia fiind preluata de Greg Brown.

Icahn a anuntat ca este "multumit" de decizia Motorola, dar a spus ca sunt mai multe de realizat. El a inceput o adevarata cruciada impotriva conducerii companiei, pe care o acuza ca este cauza din care a pierdut mai multe sute de milioane de dolari, din cauza investitiei in actiunile companiei.

Analistii spun ca Motorola ar fi o achizitie perfecta pentru companiile asiatice, dupa modelul Lenovo care a cumparat divizia de PC-uri a companiei americane IBM. Asta ar conferi noii companii atat controlul mai bun al costurilor, cat si acces pe marile piete asiatice unde se duce acum batalia pentru cota de piata.

Pentru divizia de telefoane mobile, rezultatele au fost foarte slabe: incasarile au scazut cu 38%, iar pierderile s-au cifrat la 388 milioane de dolari. Anuntul legat de vanzare a facut ca valoarea actiunilor Motorola sa creasca dupa 4 ani de scaderi si fluctuatii. Lansarea iPhone, lupta pe segmentul touchscreen, BlackBerry, toate aceste evolutii au afectat profund Motorola. Se pare ca, in lipsa unui nou produs revolutionar, Motorola va pierde si locul trei mondial cat de curand.

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>
Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.