Manastirea Curtea de Arges lanseaza aplicatia pentru credinciosi

Sambata, 30 Martie 2013, ora 13:00
1465 citiri
Manastirea Curtea de Arges lanseaza aplicatia pentru credinciosi
Foto: Jurnalul; Aplicaţia pentru Android "Mînăstirea Curtea de Argeş" include rugăciuni şi acatiste

Credinciosii vor putea sa isi spuna rugaciunile, dar si sa scrie acatiste folosind o aplicatie Android lansata de Manastirea Curtea de Arges, aplicatia dand si posibilitatea setarii unei anumite date si ore pentru rostirea rugaciunii, momentul fiind anuntat prin intermediul unei alarme.

Aplicatia pentru Android "Minastirea Curtea de Arges" include rugaciuni si acatiste, dar si un planificator cu alarma, care ii aminteste celui care il foloseste ce rugaciune si-a propus sa spuna, la ora si data setata.

"Ne dorim sa aducem in sufletele tuturor liniste si bucurie pentru a intampina cu inima deschisa si cugetul curat Invierea Domnului. Sa praznuim sarbatoarea aceasta atat de mare si de luminata, a Invierii Domnului, nu numai cu prisos de bucurie, ci si cu prisos de evlavie. Caci Domnul a inviat, si a inviat si lumea dimpreuna cu El. Tehnologia ar putea fi de un real ajutor in acest sens", spun reprezentantii Manastirii Curtea de Arges intr-un comunicat de presa transmis vineri, in care anunta lansarea acestei aplicatii.

Aplicatia mai contine si stiri ale Arhiepiscopiei Argesului, despre hramuri, pelerinaje, actiuni ale Bisericii Ortodoxe, intalniri si vizite ale inaltilor prelati, evenimente de caritate organizate de biserici, regulamente noi, dar si colaborari cu alte rituri.

#aplicatie mobila rugaciuni, #aplicatie Minastirea Curtea de Arges, #aplicatie Android acatiste , #Telefoane mobile