Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Isarescu: BEI ne-a asigurat investitii de peste 13 miliarde de euro

Isarescu: BEI ne-a asigurat investitii de peste 13 miliarde de euro


Banca Europeana de Investitii (BEI) a asigurat, de la inceputul colaborarii cu Romania, investitii de peste 13 miliarde de euro in aproape 130 de proiecte, fiind un pilon important pentru dezvoltarea economica strategica a tarii, a declarat marti guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, la conferinta organizata cu prilejul aniversarii a 60 de ani de la infiintarea BEI.

"2018 a fost un an plin de lectii pentru viitor, evidentiind impactul deciziilor de politici asupra dezvoltarii economice. Cresterea economica este puternic legata de ciclurile economice, insa sustenabilitatea ei depinde de investitii strategice pe termen lung mult mai mult decat de o impulsionare pe termen scurt a consumului.

Cooperarea de lunga durata intre Romania si Banca Europeana de Investitii, care a inceput in 1990, s-a intarit in 2007 cand Romania a devenit membru al Uniunii Europene si, implicit, al BEI.

Acest parteneriat a impulsionat investitiile in Romania in zone de importanta deosebita cum ar fi infrastructura, intreprinderile mici si mijlocii, mediul si inovarea. Exista insa un potential semnificativ de dezvoltare si imbunatatire a acestuia.

Romania este un beneficiar net de fonduri de la Uniunea Europeana, cele mai recente date indicand o balanta pozitiva de peste 32 de miliarde de euro fonduri nete.

In primele 7 luni din 2018, Romania a beneficiat de 2,7 miliarde de euro fonduri europene. Insa experientele trecute indica faptul ca exista un ciclu de invatare pentru gestionarea fondurilor UE si ca absorbtia creste spre finalul cadrului financiar multianual.

Ne asteptam ca investitiile pentru finantare sa creasca in 2019 si 2020. BEI si Fondul European de Investitii au o contributie importanta pentru a reduce deficitul de investitii pentru finantare, in contextul unei incetiniri a evolutiei economice, prin oferirea de surse pentru investitii de finantare, expertiza si sprijin pentru antreprenori", a spus Mugur Isarescu.

El a afirmat ca este nevoie de implicare la toate nivelele de decizie, de la sectorul privat pana la managementul autoritatilor publice, pentru a sprijini si extinde investitiile necesare pentru o crestere economica sustenabila.

Potrivit guvernatorului BNR, principalele provocari ale Romaniei sunt legate de transferul de la consum la investitii, de nevoia de infrastructura de calitate si de incredere, de rezolvarea deficitului de forta de munca, in special calificata, de necorelarea intre cerintele pietei muncii si ceea ce produce sistemul de educatie, de o mai buna absorbtie a fondurilor europene si de un cadru de buna guvernanta si asumare a responsabilitatii in investitiile institutionale.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1000 ori
Citeste mai multe despreinvestitii BEI Romania