Isarescu, despre IRCC: E ca atunci cand stai cu o jumatate de sezut pe un cub de gheata si cu cealalta pe o flacara

Vineri, 17 Mai 2019, ora 14:28
4022 citiri
Isarescu, despre IRCC: E ca atunci cand stai cu o jumatate de sezut pe un cub de gheata si cu cealalta pe o flacara
Foto: Pixabay.com / CC0 Creative Commons

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a facut o gluma despre noul indice IRCC in functie de care se calculeaza ratele creditelor, aratand ca, la fel ca orice medie, reflecta o situatie similara cu cea in care trebuie sa te asezi cu o jumatate de sezut pe un cub de gheata, cu cealalta pe o flacara, iar per total te simti bine.

Isarescu a sustinut, vineri, o conferinta de presa pe tema raportului asupra inflatiei si a fost intrebat de jurnalisti care este parerea sa despre noul indice IRCC si daca acesta ar trebui sa se aplice si creditelor Prima Casa.

"In ceea ce priveste discutiile despre Prima Casa, acestea se poarta intre Ministerul Finantelor si banci, solutia nu este la noi. Oamenii trebuie sa se aseze inainte de a da semnale in piata. Programul Prima Casa a fost bun, noi ne putem spune punctul de vedere tehnic. (...) A devenit o chestiune mult prea electorala ca Banca Nationala sa intre in discutie, cu IRCC si ROBOR", a afirmat guvernatorul.

El a amintit ca tot Consiliul de Administratie al BNR a aratat ca ROBOR nu a fost manipulat, insa opinia publica a fost dusa intr-o zona in care si-a pierdut increderea in acest indice.

"A fost in Parlament tot Consiliul de Administratie al BNR, adica noua oameni seriosi, si am spus ca ROBOR nu a fost manipulat. Acum ca cineva iese si spune, indiferent ce spune ditamai Consiliul de Administratie, o spune de-a-ndoaselea, n-avem ce sa discutam la Banca Nationala, pentru ca ati vazut cele doua cuvinte-cheie ale acestui personaj: abuz si manipulare. Abuz, manipulare. Daca orice miscare de dobanda, de curs - care sunt normale intr-o economie de piata - apar ca fiind manipulari, abuzuri, e greu de discutat, capata conotatii electorale, intram intr-o disputa in care nu avem voie sa intram noi, BNR. Noi incercam sa fim neutri", a precizat Isarescu.

Acesta a subliniat ca ROBOR era un indice bazat pe cotatii ferme, iar comparatiile cu LIBOR au fost false, intrucat LIBOR erau cotatiile pe care le spuneau dealerii. "La noi era vorba de cotatii ferme, adica erau afisate", a sustinut responsabilul BNR.

El a comparat ROBOR cu preturile afisate intr-un magazin, pe care unii le considera neadevarate doar pentru ca nu cumpara.

"Asa si cu ROBOR. Privea inainte si avea toate calitatile sa reflecte piata, dar in momentul in care nu ai incredere in el, il demonizezi, isi pierde din valoare. Valoarea oricarui indicator este in special increderea ca reflecta adevarul", considera guvernatorul.

Isarescu a aratat ca a fost de acord cu ideea trecerii la un indicator pe baza de tranzactii intrucat acesta este si trendul in Europa.

"Hai sa facem un indicator pe baza de tranzactii, pentru ca opinia publica din Romania a fost in acest fel influentata, incat spune ca tot ce este bazat pe tranzactii este real, iar tot ce este bazat pe cotatii este manipulat, este abuzat, este in fel si chip. Pai, cat puteam sa participam la o asemenea dezbatere, daca noua oameni seriosi se duc in Parlamentul Romaniei, convocati, spun care este adevarul, iar a doua zi iese acelasi personaj si spune: "Nu, manipulare, i-am dovedit, au mintit!". Este o discutie total neserioasa si nu dorim sa participam la ea", a repetat Isarescu.

Jurnalistii l-au intrebat daca modul de calcul al IRCC reflecta cu adevarat realitatea din piata.

"Ca orice medie - ajungem la gluma lui Moisil: stai cu jumate de sezut pe un cub de gheata, la zero grade, cu cealalta pe o flacara la 100 de grade, media e la 50 de grade si spunea: "Te simti foarte bine!" Orice indice mediu are probleme lui, dar asta a fost discutia, asta a creat societatea romaneasca, daca il omoram si pe asta ce mai facem? Lasati-l in pace", a raspuns guvernatorul.

Indicele de referinta pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 2,36% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetica a ratelor de dobanda zilnice ale tranzactiilor interbancare din trimestrul IV 2018, conform datelor anuntate de Banca Nationala a Romaniei (BNR) .

#Isarescu IRCC, #Isarescu noul ROBOR, #Isarescu gluma , #Guvernator BNR