Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Isarescu: Multi vorbesc despre un adevarat razboi cibernetic in desfasurare. Nu este exclusa aparitia unei crize pe plan global

Isarescu: Multi vorbesc despre un adevarat razboi cibernetic in desfasurare. Nu este exclusa aparitia unei crize pe plan global
Aparitia unei crize pe plan global, cu impact si in tara noastra, nu este exclusa, in contextul ultimelor valuri de atacuri cibernetice, a declarat, vineri, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, la o conferinta in domeniul securitatii cibernetice.

"Trebuie sa fim constienti ca, in contextul ultimelor valuri de atacuri cibernetice, multi vorbesc despre un adevarat razboi cibernetic in desfasurare, in parti ale lumii, nu este exclusa aparitia unei crize pe plan global greu de preconizat, greu de prevazut, greu de intrevazut, cu impact si in tara noastra", a spus Mugur Isarescu.

Acesta a precizat ca prevenirea atacurilor cibernetice si securizarea adecvata in fata acestora nu mai sunt o optiune, ci au devenit o necesitate, specialistii din domeniu atragand atentia ca trebuie sa acceleram adaptarea la noile realitati, iar in Romania se subliniaza faptul ca exista riscul ca rezilienta sistemelor noastre sa fie diminuata semnificativ, alaturi de capacitatea institutiilor publice si private de a actiona inteligent si de a proiecta interesele nationale la nivel international.

"Infrastructurile cibernetice trebuie protejate astazi mai mult ca oricand in conditiile in care riscul operarii in spatiul cibernetic este din ce in ce mai mare. Peste 90% din activitatile economice si de afaceri ale organizatiilor diverse sunt dependente de dispozitivele informatice. Fiabilitatea si securitatea lor sunt esentiale pentru viata economica si sociala si in special pentru functionarea pietei interne", a afirmat Isarescu.

Potrivit acestuia, exista o preocupare deosebita pentru aceste probleme in randul bancilor centrale pentru ca acestea sunt informatizate intr-un grad tot mai mare.

"Banca Nationala a Romaniei depune eforturi impreuna cu autoritatile statului pentru a face fata atacurilor cibernetice potentiale. Abordarea noastra este ca trebuie sa ne dezvoltam si sistemele noastre interne de protectie, dar cel mai bine este sa cooperam cu autoritatile statului specializate. Chestiunile acestea sunt de o complexitate crescanda si cred ca nicio banca centrala nu poate sa le faca fata singura", a mai declarat Isarescu.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 3464 ori