Bancile reiau competitia pe creditele de consum in euro

Miercuri, 02 Martie 2011, ora 17:45
1955 citiri
Bancile reiau competitia pe creditele de consum in euro

Bancile reiau competitia pe segmentul creditelor de consum in euro destinate populatiei reducand dobanda anuala efectiva (DAE) medie pentru aceste imprumuturi cu 1,88 puncte in ianuarie, la 6,55%, nivel minim istoric, potrivit datelor BNR citate de Mediafax.

Contrar evolutiei DAE la creditele de consum in euro nou acordate populatiei, indicele de referinta pentru dobanzile in euro, Euribor la trei luni, a crescut usor pe parcursul primei luni din 2011 de la 1,001% la 1,074% spre finele lui ianuarie.

BNR publica informatii despre evolutia dobanzilor la credite si depozite din luna ianuarie 2007, cand Euribor la trei luni se situa la nivelul de circa 3,7%.

DAE pentru creditele in euro destinate consumului populatiei era in ianuarie 2007 de 12,6% si a scazut sub pragul de 10% din luna februarie 2010. Pe parcursul anului trecut, aceasta dobanda a avut o evolutie mixta, dar a ajuns la 8,43% in decembrie 2010.

Autoritatile romane s-au angajat fata de FMI ca vor monitoriza evolutia creditarii in devize straine si vor lua masuri daca va fi necesar pentru a se asigura ca imprumuturile in valuta au un pret suficient de ridicat pentru a reflecta riscurile asociate pentru debitorii neacoperiti fata de riscul valutar.

Acest angajament a fost asumat in conditiile in care soldul creditelor in valuta este aproape dublu comparativ cu imprumuturile in moneda nationala.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a atras de mai multe ori atentia asupra gradului ridicat de risc pe care il au creditele acordate in valuta pentru persoanele cu venituri in lei, dar si imprumuturile negarantate destinate consumului populatiei.

Mai mult, oficialul BNR a transmis in ultima perioada mai multe mesaje catre bancile comerciale de a relua finantarea companiilor, sustinand ca nu mai exista spatiu pentru creditarea populatiei.

Potrivit celor mai recente date publicate de BNR, populatia a contractat credite in suma de peste 101 milioane de lei, dintre care 65,6 miliarde de lei au fost acordate in valuta si doar 35,4 miliarde de lei in moneda nationala.

Mai mult, potrivit statisticii in profil teritorial, soldul creditelor acordate gospodariilor pentru consum depasea echivalentul a 37 miliarde de lei in cazul finantarilor in valuta, cu mult peste suma de 26 miliarde de lei a imprumuturilor date in lei.

Institutiile de credit au ieftinit in ianuarie si imprumuturile in euro pentru locuinte acordate populatiei , pentru care DAE a scazut cu 0,25 puncte fata de ultima luna a anului trecut, la 5,89%.

Per total, dobanda medie pentru creditele noi in euro acordate populatiei s-a redus in prima luna a acestui an cu 0,32 puncte, la 5,57%.

Totusi, per total, dobanda la creditele noi acordate in euro a crescut in ianuarie cu 0,22 puncte procentuale, la 5,45%, pe fondul scumpirii imprumuturilor pentru firme cu 0,33 puncte, la 5,39%.

Bancile au redus in ianuarie si dobanzile la depozitele noi in euro constituite de populatie, cu 0,2 puncte procentuale, la 3,24%, concomitent cu majorarea ratelor la plasamentele realizate de firme cu 0,1 puncte, la 2,55%.

In ceea ce priveste dobanzile la depozitele si creditele in euro existente in sold, bancile nu au realizat in ianuarie schimbari semnificative.

Referitor la dobanzile la lei, cea mai mare modificare adusa de banci in luna ianuarie a vizat creditele nou acordate populatiei, pe care le-au scumpit cu 0,91 puncte, la 12,49%, nivel similar celui din prima luna a anului 2009.

Pe de alta parte, bancile au ieftinit cu peste 0,2 puncte procentuale credite existente in sold, atat in cazul populatiei cat si al firmelor, la 14,59% si, respectiv, 10,32%.

Dobanzile acordate pentru depozitele noi, constituite in lei, au coborat in ianuarie cu 0,35 puncte, la 5,99%. In cazul populatiei, ratele la plasamentele in lei au scazut cu 0,43 puncte, la 7,19%. 

#mugur isarescu, #dobanzi, #banci, #credite, #credite de consum, #dae, #euribor , #stiri Mugur Isarescu