Isarescu: Am ajuns la limita de control a instrumentelor monetare

Joi, 01 Noiembrie 2007, ora 11:15
1098 citiri
Isarescu: Am ajuns la limita de control a instrumentelor monetare

Banca Nationala a Romaniei a ajuns la limita instrumentelor de politica monetara pe care le foloseste, deoarece in ultimele luni a avut loc o crestere rapida a creditelor in valuta, care au fost finantate prin marirea datoriei private externe pe termen scurt, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

"In ultimele 3-4 luni a explodat creditul in valuta. Or, n-are nicio treba dobanda de politica monetara cu creditul in valuta", a declarat Isarescu, la seminarul "Pietele financiare in Romania Europeana".

El a amintit si de mentinerea unor rezerve minime obligatorii mari, de 20% din pasivele in lei si 40% din cele in valuta ale bancilor, cele mai mari din Europa, pe care le-a motivat in contextul mentinerii unui consum mai ridicat decat poate economia sa ofere, ceea ce cauzeaza un deficit de cont curent care ar putea ajunge la 14% anul acesta.

Isarescu a facut apel la mentinerea unui deficit fiscal in limite reduse. "Nu mai este momentul de relaxare fiscala", a spus guvernatorul, care a reluat declaratii mai vechi in care cerea rigoare fiscala. El a argumentat ca, in contextul unui deficit extern mare stimulat de cererea privata, un deficit bugetar semnificativ ar adauga o presiune suplimentara, desi nu el cauzeaza dezechilibrului extern. "Daca deficitul de cont curent ar fi creat de Ministerul de Finante prin deficit bugetar mare, ca in Ungaria, i-am spune direct acest lucru", a declarat Isarescu.

Isarescu a cerut si temperarea cererilor de majorari salariale. "Neven Mates (fost negociator sef al FMI n.r.) spunea inca din 2005, dar nu prea a fost ascultat, ca nu se poate sa aveti doua indexari salariale pe an cu inflatie sub 10%, nu dureaza", a aratat el.

"Nu mai trageti atat de economia asta", a cerut Isarescu, referindu-se la presiunile pentru majorari salariale sau de cresteri de pensii, in acelasi timp cu pretentia ca preturile sa nu creasca.

"Economia romaneasca a dat maximum in ultimii ani, suntem in al noualea an de crestere economica, si am putera avea inca noua ani, dar cu politici intelepte", a spus Isarescu.

Isarescu: Aprecierea leului este periculoasa si nu ajuta BNR decat pe termen scurt

Vorbind si despre moneda nationala, Mugur Isarescu a mai apreciat ca Banca Nationala a Romaniei nu este avantajata decat pe termen scurt de aprecierea leului, care este periculoasa, deoarece, desi ajuta la temperarea inflatiei, stimuleaza cresterea deficitului extern.

Isarescu a spus ca, desi BNR este acuzata "ca tinteste cursul si nu inflatia", acest lucru nu reflecta realitatea.

In piata au existat suspiciuni ca banca centrala a intervenit in piata pentru a "slabi" leul, ceea ce s-ar fi reflecat in rezerva valuta a Romaniei, care a urcat in august cu 10,07% pana la 24,7 miliarde euro. BNR a explicat aceasta evolutie prin cresterea puternica a preturilor obligatiunilor guvernamentale detinute de banca centrala pe pietele internationale.

De altfel, dupa aprecierea leului din prima parte a anului, care a culminat cu nivelul maxim atins de moneda nationala fata de euro pe 2 iulie, cand Banca Nationala a Romaniei a afisat un curs oficial de 3,1112 lei/euro, a urmat o depreciere constanta a monedei nationale. Astfel, leul a pierdut peste 29 bani (9,37%) in doua luni, iar pe 21 septembrie banca centrala a afisat un curs oficial de 3,4026 lei/euro, nivel ce nu mai fusese atins de opt luni. Ulterior, nivelul de tranzactionare al leului a oscilat in apropiere de 3,35 lei/euro.

Aprecierea leului a "tinut" inflatia jos pana in luna iulie, la mai putin de 4%, insa odata cu inceputul turbulentelor pe pietele internationale, care au avut ca efect si deprecierea leului, inflatia anuala a sarit la 4,96% in august si la 6,03% in septembrie, constituind motivul principal al majorarii ratei dobanzii de politica monetara de la 7% la 7,50%, decisa miercuri de boardul bancii centrale.

Isarescu: "Nu ne putem permite sa marim deficitul extern in viitor"

Deficitul de cont curent al Romaniei, care ar putea ajunge anul acesta la 14% din produsul intern brut, este mare, insa, desi Romania nu reprezinta o exceptie in aceasta privinta, cresterea dezechilibrului extern trebuie limitata, a mai spus guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

"Avem un deficit extern mare, insa situatiile acestea nu sunt o exceptie, iar Romania se afla inca intr-o stare de normalitate, insa nu ne mai putem permite sa se mareasca deficitul de cont curent in viitor", a spus Isarescu.

In 2006, deficitul de cont curent al Romaniei a depasit pentru prima data pragul de 10% din PIB, totalizand aproximativ 10 miliarde de euro (10,3% din PIB). Pentru acest an, Comisia Nationala de Prognoza estimeaza ca deficitul balantei de plati va fi de 13,4% din PIB, dupa ce si-a revizuit semnificativ prognoza anterioara, publicata in primavara, in care anticipa un deficit extern de doar 11,5% din produsul intern brut.

Isarescu a mentionat ca Romania va continua sa aiba un deficit de cont curent semnificativ atata timp cat dezechilibrele din economie se mentin ridicate. "In Romania se economiseste cu 14% din PIB mai putin decat se investeste", a explicat guvernatorul BNR.

Bloombiz

(Sursa: NewsIn)

Bloombiz.ro Newsletter

Aboneaza-te la newsletter-ul infoBloombiz ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.