Isarescu: Integrarea europeana inseamna produse si servicii de calitate

Vineri, 10 Decembrie 2010, ora 16:12
1599 citiri
Isarescu: Integrarea europeana inseamna produse si servicii de calitate

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, a declarat vineri ca s-a confundat intrarea in Uniunea Europeana cu integrarea, care este un proces complicat, ce va dura mai mult timp si care presupune produse si servicii de calitate si industrii performante la nivel european, informeaza NewsIn.

"Cred ca am avut un mesaj relativ eronat, anume ca de la 1 ianuarie 2007 ne-am integrat in Uniunea Europeana. S-a uitat faptul ca numai am intrat in Uniunea Europeana.

Integrarea e un proces mult mai complicat. De aici o a doua greseala, ca in momentul in care am intrat, o sa traim ca in Uniunea Europeana. Greseala poate sa fie fatala, pentru ca ea transmite la nivelul intregii societatii o speranta, o aspiratie nerealista si, hai sa spunem, o lipsa de ambitie, o complacere cu situatia.

Integrarea europeana este un proces care, in mod categoric realizam acum, va dura mai multa vreme si inseamna produse si servicii de calitate, daca vrem sa ne integram, companii si industrii performante la nivel european si numai. De aceea spunem ca perspectiva macro ca Romania sa aiba branduri puternice ar putea fi denumita integrare prin competitivitate", a precizat Isarescu.

Potrivit acestuia, romanii au nevoie de modele, iar brandurile sunt "adevaratele modele pe care ar trebui sa se formeze tineretul" si in jurul carora se formeaza increderea.

"Populatia are nevoie de leadership, de modele si ele nu pot sa fie date de catre o singura persoana, ci de zeci si zeci de astfel de branduri care trebuie povestite, repovestite, scoase in fata.

Ele sunt adevaratele modele pe care ar trebui sa se formeze tineretul si in jurul carora se formeaza increderea. Spunem ca societatea este debusolata pentru ca lipseste increderea, ca si cum cineva ar pocni din degete si ar aduce increderea. Acuzam bancile ca nu dau credite si spun: nu am incredere. Nu vine increderea dintr-un cuvant. Daca vine usor, poate sa dispara foarte usor", a mentionat Isarescu.

Guvernatorul BNR a subliniat necesitatea unui spirit antreprenorial mai pronuntat si a mentionat ca dezvoltarea economica este un proces complex, care "nu vine dintr-o masura de politica monetara".

"Capital nu avem, trebuie sa venim cu capital extern, dar el ne va dezamagi daca in interior nu avem spirit antreprenorial, pentru ca orice capital urmareste castigul. Si aceasta lozinca a fost prezentata foarte usor, ca ne salveaza capitalul strain. Uitati, vine institutul Bruegel si ne spune ca pune sub semnul intrebarii privatizarea bancilor romanesti cu mari banci straine. Si nu au trecut decat 15 ani de cand se spunea exact invers: daca nu faceti privatizarea bancilor de stat cu banci straine nu va dezvoltati (...)

Dezvoltarea este un fenomen complex. Nu vine dintr-o masura de politica monetara. Sunt de acord ca unele masuri pot sa declanseze valul, sa dea drumul la un suvoi de initiative, asa cum s-a intamplat in anul 2000. Dar dezvoltarea este un fenomen endemic, nu vine din deprecierea cursului cum uneori se prezinta; depreciati cursul ca nu stiu ce se intampla. Nu se intampla nimic daca in spate nu stau valorile adevarate ale dezvoltarii", a mai spus Iasarescu.

In opinia acestuia, este necesar ca societatea sa-si redobandeasca "tot ce a avut mai bun in istoria sa", si anume stilul civilizat de viata, morala muncii, simtul civic, patriotismul decent, "afirmat nu prin declaratii demagogice, ci prin contributii in folosul societatii", responsabilitatea, onoarea, demnitatea si obisnuinta lucrului bine facut.

#branduri, #calitate, #dezvoltare, #europeana, #integrare, #isarescu , #stiri Mugur Isarescu