Mugur Isarescu, reales presedinte al Comitetului National pentru Stabilitate Financiara

Marti, 14 Iunie 2011, ora 16:52
1346 citiri
Mugur Isarescu, reales presedinte al Comitetului National pentru Stabilitate Financiara

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, a fost reales presedinte al Comitetului National pentru Stabilitate Financiara (CNSF) pentru un mandat de un an, in cadrul sedintei ordinare care a avut loc astazi, transmite NewsIn.

Membrii CNSF au analizat evolutiile recente ale sectorului financiar din Romania, concluziile misiunii comune a Comisiei Europene, Fondului Monetar International si Bancii Mondiale din perioada 27 aprilie - 9 mai 2011, precum si reperele colaborarii inter-institutionale in vederea intaririi supravegherii in sistemul financiar.

Totodata, membrii CNSF au discutat rezultatele consultarii publice lansate de catre Comisia Europeana in data de 6 ianuarie 2011 privind detaliile tehnice ale cadrului european de gestiune a crizelor in sectorul financiar. 

S-a realizat, de asemenea, un schimb de opinii referitor la cel de-al doilea exercitiu european de testare a rezistentei bancilor la factori de risc, in curs de derulare in prezent.

#mugur isarescu, #mugur isarescu presedinte , #stiri Mugur Isarescu