Stimulentele fiscale, de 3% din PIB, nu au fost cel mai bun lucru

Vineri, 06 Martie 2009, ora 17:54
1336 citiri
Stimulentele fiscale, de 3% din PIB, nu au fost cel mai bun lucru

Stimulentele fiscale de 3% din PIB acordate in ultimul trimestru din 2008 nu au fost "cel mai bun lucru care s-ar fi putut face", in conditiile in care, la nivel mondial, se discuta acum de o injectie de 2% din PIB, pentru a contracara efectele crizei, a spus guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. 

"A fost o suma imensa injectata in economie prin stimuli fiscali. Nu este cel mai bun lucru care s-ar fi putut face. Nu vreau sa comentez calitatea lui, dar s-a facut. La nivel mondial, se discuta acum ca ar fi nevoie de o injectie de 2% din PIB-ul mondial pentru a combate efectele crizei, iar noi am folosit 3% din PIB in doar ultimele luni din 2008 pentru injectie fiscala", a spus Isarescu.

Guvernatorul a mai afirmat ca economia romaneasca are in continuare avantaje, in acest sens fiind importanta pastrarea increderii, in conditiile in care "dimensiunea psihologica este la fel de importanta pentru depasirea crizei".

"Datoria mea este sa pastrez un minim de incredere in economia romaneasca. Sunt insa dator sa spun ca toate acestea nu ne vor pica din cer", a spus guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Economistul-sef al BNR amintea la mijlocul lunii februarie ca "ce vor sa faca Statele Unite noi deja am facut, prin acel stimul fiscal de 3% din PIB obtinut in ultimul timp, banii respectivi fiind in prezent in buzunarele romanilor". 

 

#capital, #injectii, #isarescu, #pib, #stimulente , #stiri Mugur Isarescu