Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cazul Nokia, dusul rece al capitalismului. Vezi ce cred specialistii si oamenii de afaceri

Cazul Nokia, dusul rece al capitalismului. Vezi ce cred specialistii si oamenii de afaceri

Nokia va merge tot timpul unde ii e bine. A plecat si din Germania, nu pentru ca nu avea statul german o fiscalitate stabila. E vorba de profit, cand profitul scade, se relocheaza totul. Va pleca in India, China, in acele zone unde nu se platesc salarii de 350 de euro/luna ci de 50 euro/luna”, a declarat omul de afaceri Silviu Prigoana pentru Bloombiz.ro.

Plecarea companiei Nokia poate crea un precedent. Presedintele Traian Basescu a averizat Guvernul ca, in cazul in care nu actioneaza la timp, Romania ar mai putea pierde si alte multinationale mari, iar investitorii interesati sa vina in tara ar putea renunta.

In opinia omului de afaceri Siviu Prigoana, plecarea Nokia nu va avea niciun impact fiindca Nokia nu a parasit Romania din cauza fiscalitatii ci fiindca era in cautare de profit.


"Nokia va merge tot timpul unde ii e bine. A plecat si din Germania, nu pentru ca nu avea statul german o fiscalitate stabila. E vorba de profit, cand profitul scade, se relocheaza totul. Va pleca in India, China, in acele zone unde nu se platesc  salarii de 350 de euro/luna ci de 50 euro/luna”, a declarat omul de afaceri Silviu Prigoana pentru Bloombiz.ro.


Potrivit lui Prigoana, Guvernul nu trebuie sa ia nicio masura fiscala facand referire la cazul Germaniei care "nu s-a atins de impozite si taxe doar pentru ca a plecat Nokia".


"Statul roman nu a beneficiat de nimic. Din contra, le-a mai facut si autostrada pana la Jucu, le-a dat teren gratis si le-a creat facilitati, ca asa suntem noi - neam de slugi", a spus omul de afaceri.


Mai mult, despre multinationala finlandeza, Prigoana spune ca este depasita din punct de vedere al tehnologiei.


"Au venit din spate puternic alte companii si s-au urcat cu picioarele pe ei. Nokia e falimentara. Ei nu se plimba pe planeta fiindca le merge extraordinar de bine ci pentru ca le merge foarte prost. Au avut pierderi mari anul trecut", a mai precizat omul de afaceri.


Referitor la cele 2000 de angajati Nokia care vor ramane someri, Prigoana spune ca impactul nu va fi atat de puternic fiindca acele locuri de munca erau platite extraordinar de prost.


"Salariul net era de 700 de lei, in conditiile in care 720 de lei e pensia minima si salariul minim garantat. Acei angajati erau la limita de jos, erau sclavi", a mai spus Prigoana.


Analistul Dan Petre crede insa ca plecarea Nokia va avea un impact puternic asupra Clujului fiindca zona este "relativ saraca in investitii si in locuri de munca".


De asemenea, acesta impartaseste parerea omului de afaceri referitor la situatia economica a companiei si precizeaza ca Nokia a pierdut in timpul revolutiei smartphone-urilor, tot ceea ce a castigat in timpul revolutiei GSM.


In plus, analistul spune ca investitiile in tehnologie incep sa devina la fel de volatile ca si cele de pe pietele financiare.


Mergand dupa premisa ca orice criza reprezinta o oportunitate, Dan Petre spune ca Executivul roman ar trebui sa investeasca in ceea ce se numeste "smart economy".


"Asta inseamna sa renuntam la betoane si sa investim in tehnologii, in valoarea adaugata, in valoarea creativa.  As folosi acea zona pentru generarea unui parc industrial, in care sa intram cu incubatoare de afaceri. In anii ‘90 n-aveam capital. Acum, avem capital, dar nu mai avem incubatoare de afaceri", a declarat Dan Petre pentru Bloombiz.ro.


De asemenea, omul de afaceri Ovidiu Tender spune ca Romania trebuie sa aiba grija de ceea ce are deja si de ceea ce functioneaza. In opinia acestuia, accentul trebuie sa cada, in urmatoarea perioada, pe investitorul autohton.


"Se vorbeste foarte mult despre investitori straini, dar nimeni nu vorbeste despre investitorul autohton, care cu certitudine are probleme la fel ca si cel strain, sau poate chiar mai mari si pe care nimeni nu-l baga in seama.


In continuare se manifesta aceeasi atitudine de indolenta fata de omul de afaceri autohton. Am senzatia ca toata aceasta politica de atragere a investitiilor straine nu este decat o atitudine comunista, crezand ca asta ar putea rezolva situatia nefericita in care ne aflam”, a declarat Ovidiu Tender pentru Bloombiz.ro.


Potrivit acestuia, autoritatile roman ear trebui sa se gandeasca la modul in care ii pot convinge pe oamenii de afaceri romani sa nu paraseasca tara.


"Ar trebui sa ne gandim cum sa facem sa-i pastram in Romania probabil purtandu-ne mai frumos cu ei, dandu-le mai multa atentie, nefacandu-le greutati in ceea ce priveste activitatea de zi cu zi", a mai subliniat acesta.


De aceeasi parere este si analistul Dan Petre, care subliniaza faptul ca Romania are mai multa incredere in capitalul multinational decat in cel propriu.


"Orice investitie renteaza, insa trebuie sa construim propria noastra baza de investitii. In prima faza trebuie sa-i convingem pe oamenii de afaceri romani sa investeasca in Romania. Nu e cazul sa ne ducem spre zone exotice, pentru ca nu stim ce se afla in spatele acelor capitaluri, transparent sistemului din Asia e mai mica decat in Europa. Cred ca exista capitaluri in Romania, inclusiv pe zona high-tech, care ar putea sa inlocuiasca o investitie de tipul Nokia", a precizat analistul.


In opinia acestuia, atragerea de investitii din Asia si Orientul Mijlociu este o idee extrem de proasta fiindca acestea ar veni din alte medii cultural.


"Raporturile de munca in lumea asiatica sunt foarte diferite de cele din Europa. Daca o regiune are cash flow, asta nu inseamna ca trebuie sa fie intotdeauna extrem de interesanta. Exista si o latura politica in momentul in care atragi o investitie. Nu poti sa dai unei culturi care nu are nimic de-a face cu a ta, accesul pe unele resurse strategige, de tipul energiei nucleare", mai spune Dan Petre.


In plus, Silviu Prigoana, precizeaza ca Romania nici daca ar vrea, nu ar putea sa atraga investitori din Asia fiindca odata intrati in comunitatea europeana trebuie sa respectam legile europene.


"Poate puteam sa facem niste lucruri inainte sa intram in comunitatea europeana, dar acum suntem la mana comunitatii europene, care nu va permite asa ceva", a subliniat Prigoana.


Acesta spune ca Romania nu trebuie sa convinga investitorii sa vina fiindca ei vor veni in mod natural. Insa, Romania nu trebuie sa priveasca doar inspre zona investitiilor straine, ci trebuie sa se axeze pe principalul sau avantaj – agricultura.


"Noi suntem o tara agrara si trebuie sa ne ocupam de ceea ce inseamna agricultura. Din agricultura noi putem sa tinem 80 de milioane de locuitori ai planetei cu papa zilnic.


Nu trebuie sa facem inalte tehnologii, sau sa incepem sa facem pe teritoriul Romaniei iPhone-uri. E o prostie fara margini. Tehnologia si banii sunt ai altora, sclavia ramane la noi", mai adauga acesta.


Pe de alta parte, omul de afaceri Ovidiu Tender crede ca Romania are un potential de crestere economica in exploatarea resurselor minerale.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 4756 ori