Dr. Doom: Ne pandeste o noua criza! Cea a banilor cash

Marti, 02 Iunie 2015, ora 11:40
7419 citiri
Dr. Doom: Ne pandeste o noua criza! Cea a banilor cash
Foto: Twitter

Economia globala este o adevarata bomba cu ceas, dupa cum afirma Nouriel Roubini.

Poreclit "Dr.Doom" din cauza prognozelor negative oferite in ultimul deceniu, economistul isi alatura vocea corului de analisti care sustin ca o noua criza financiara este iminenta.

"Este o bomba cu ceas reprezentata de lichiditati", a explicat Roubini. Acesta crede ca nivelul banilor prezenti in piete poate provoca falimente pe banda rulanta si un nou colaps economic global, relateaza CNN.

Lipsa banilor provoaca panica

In ultima perioada, tot mai multe voci sustin ca lipsa lichiditatilor din piata se anunta ca unul dintre cele mai mari pericole pentru economia globala.

Lichiditatile sunt substanta vitala care tine in viata economia, permitand investitorilor sa cumpere si sa vanda rapid actiunile.

Sentimentul de neliniste al investitorilor, dublat de imposibilitatea de a vinde stocul de actiuni poate genera si mai multa panica in piete.

Roubini chiar aminteste cateva episoade recente care demonstreaza cat de periculoasa poate fi o lipsa severa de lichiditati in piata.

In mai 2010, o scadere brusca a cotatiilor de pe bursa americana a dus la prabusirea cu peste 1000 de puncte a indicelui Dow Industrials. Panica a luat sfarsit in aproximativ o jumatate de ora.

Trei ani mai tarziu, vestea data de seful Rezervei Federale, Ben Bernanke, privind incheierea programului de relaxare cantitativa in SUA, a generat un soc similar pe piata de obligatiuni. Situatia s-a prelungit pentru cateva zile.

In toamna anului trecut, obligatiunile puse in vanzare pe piata americana s-au confruntat cu un fenomen similar pret de o zi. Unul dintre oficialii Rezervei Federale din New York a afirmat ca lipsa lichiditatilor din piata a creat acest fenomen.

Investitori captivi

Nouriel Roubini sustine ca sunt trei explicatii logice pentru acest fenomen. In primul rand, mentalitatea de turma a investitorilor cauzata de ritmul rapid de tranzactionare.

Astfel, in momentul in care apar surprize pe bursa, toata lumea vrea sa isi lichideze in acelasi timp pachetele de actiuni.

In al doilea rand, obligatiunile au o alta natura decat actiunile emise de firme, nefiind tranzactionabile pe piete cu un nivel ridicat al lichiditatilor. Dar, chiar si asa, investitorii pot recurge la lichidarea obligatiunilor peste noapte.

O astfel de situatie poate genera crize de genul celei din 2007-2008, cand vanzarile la foc rapid de pe piata de obligatiuni ipotecare au generat un adevarat haos.

O a treia explicatie o ofera noul comportament al bancilor comerciale carora, dupa criza financiara de acum opt ani, li s-a interzis expunerea masiva pe piata de obligatiuni.

Prin urmare, bancile nu mai pot interveni in perioade tensionate pentru a cumpara pachetele de obligatiuni puse masiv in vanzare.

In mod ironic, inclusiv bancile centrale care au apelat la programe de relaxare cantitativa in ultima perioada sunt responsabile de aparitia riscului de lipsa de lichiditati in piata.

Infuzia de bani realizata de acestea a ajutat la pastrarea linistii pe pietele de obligatiuni in perioada care a urmat crizei financiare din 2008.

In acelasi timp insa, punerea in miscare a tiparnitelor de bani a generate aparitia "baloanelor de sapun" in diferite piete: China, investitii startup, actiuni ale firmelor de tehnologie, obligatiuni si piata imobiliara de lux.

Toate aceste sectoare au atras investitori cu duiumul, dar nimeni nu poate garanta ca acestia nu vor ramane captivi in afacerea dezvoltata.

Roubini crede ca vom asista la episoade frecvente de prabusire economica, mai ales ca "bula de sapun" a acestor active se umfla pe zi ce trece.

"Pe masura ce investitorii se vor ingramadi pe piete supraevaluate, in special intr-o zona cu grad scazut de lichiditate, cum ar fi piata de obligatiuni, creste si riscul unei prabusiri.

Lipsa de lichiditati de pe piete va duce la faliment si colaps financiar", explica celebrul economist.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#criza lichiditati piata, #colaps economie globala, #nouriel roubini, #investitii piete supraevaluate , #Dr Doom