Roubini: Anemia economiei globale dezgroapa securea razboiului valutar

Noile masuri de intensificare a politicii de relaxare cantitativa aplicate de Banca Centrala a Japoniei par sa aiba efect de tsunami in Asia si pe alte meridiane ale globului, prevestind si un nou razboi al valutelor.

Incercarea Bancii Japoniei de a feri yen-ul de pericolul deflationist este de asteptat sa genereze masuri similare si in China, Coreea de Sud, Taiwan, Tailanda si Singapore, observa reputatul economist Nouriel Roubini intr-un articol publicat de revista Project Syndicate.

Pe de alta parte, Banca Centrala Europeana si bancile centrale din Elvetia, Suedia si Norvegia si alte cateva state central-europene vor urma in scurt timp acest exemplu in incercarea de a opri aprecierea excesiva a monedei euro sau a monedelor nationale, puncteaza acesta.

Dolarul conduce clasamentul

Efectul imediat va fi o apreciere rapida a dolarului american, o valuta care a inregistrat un reviriment rapid in cursul acestui an. Sustinut de cresterea economica rapida din Statele Unite, dar si de anutul Rezervei Federale de crestere a dobanzilor incepand cu 2015, dolarul american pare un favorit detasat in plutonul valutelor forte de pe glob.

Insa, pe fondul unei economii globale anchilozate pana si Rezerva Federala a Statelor Unite ale Americii poate sa isi modifice strategie in scopul de a evita o crestere accelerata si periculoasa a dolarului in raport cu alte valute.

Motivele agitatiei in piata valutara sunt destul de evidente. Intr-un mediu public-privat dominat de efortul continuu de reducere a gradului de indatorare, politica monetara a ramas singurul instrument pentru sporirea cererii si cresterea veniturilor.

Austeritatea fiscala a sporit impactul avut de masurile de reducere a gradului de indatorare asupra parghiilor directe si indirecte de crestere economica. Limitarea cheltuielilor publice si cresterea nivelului de taxe au redus dramatic veniturile si prin aceasta consumul.

Strategii asimetrice

In zona euro, Germania a impus stoparea cheltuielilor directionate catre statele de la periferia zonei euro si reducerea investitiilor, iar masurile impuse cu ajutorul UE, Fondul Monetar International si Banca Central Europeana au reprezentat principalul impediment in calea cresterii economice.

Japonia a preferat suprataxarea unor anumite produse, iar masura a dus in cele din urma la reducerea consumului si reducerea prognozei de crestere economica. Statele Unite au limitat de asemenea cheltuielile bugetare in ultimii doi ani, iar Marea Britanie a crescut nivelul de impozitare limitand cresterea economica pana in primavara acestui an.

La nivel global, masurile asimetrice adoptate de statele creditoare si de debitor au generat o spirala a recesiunii si deflatiei. Tarile care inregistrau investitii majore si cheltuieli pe masura au fost nevoite sa isi reduca planurile economisind din ce in ce mai mult.

Deloc surprinzator, deficitul comercial al acestora s-a micsorat, dar sumele economisite si nereintoarse in piata au agravat simptomele de slabiciune ale cererii la nivel global si au subminat cresterea economica. Ajustarile asimetrice si masurile fiscale drastice aplicate in ultimii ani au dus punerea in balanta a evolutiei economice pe plan global intr-o ecuatie cu rezultat zero: daca o valuta se depreciaza, alta se intareste; daca balanta comerciala unei tari se imbunatateste, alta se confrunta cu un deficit pe masura.

Desigur, relaxarea monetara nu reprezinta chiar zero. Masurile de acest tip sunt stimulative pentru cresterea economica prin ridicarea pretului marfurilor si reducerea costurilor de imprumut. Fara ele, intreaga economie mondiala s-ar fi confruntat cu valuri succesive de recesiune, un fenomen cu care se confrunta unele tari din zona euro.

Una peste alta insa, intregul set de masuri a fost totusi sub nivelul optim, mizand prea mult pe cresterea fiscalitatii si pe adoptarea unor masuri neconventionale de catree Bancile Centrale. O abordare mai buna ar fi fost cea de relaxare fiscala pe termen scurt dublata de cresterea nivelului de investitii si asumarea unor programe de sporire a fiscalitatii pe termen mediu si lung.