Poate fi salvata zona euro?

Luni, 01 Februarie 2010, ora 15:37
1793 citiri
Poate fi salvata zona euro?

Intai Grecia, apoi Portugalia. Ce tara din zona euro va fi urmatoarea care sa aiba grave probleme fiscale? Pentru a se asigura ca raspunsul la aceasta intrebare va fi "nici una", liderii din regiune au inceput pregatirile pentru a ajuta, in premiera, un stat membru.

Este mai mult decat sigur ca atat Grecia, cat si Portugalia vor avea nevoie, mai devreme sau mai tarziu, de sprijin financiar. Insa aceste doua tari sunt destul de mici incat sa nu puna in pericol existenta zonei euro.

Astfel, adevarata problema, cred analistii, este Spania. Ca si Grecia, Spania s-a confruntat cu o pierdere a competitivitatii, intr-un moment in care se baza aproape exclusiv pe piata imobiliara pentru crestere, un "balon" care s-a spart. Dar, spre deosebire de Grecia, al carei Guvern a inceput, chiar daca putin cam tarziu, sa ia masuri, cel din Spania este, inca, in faza de negare.

Economistul Nouriel Roubini, printre putinii care au prezis criza economica, este de parere ca, daca Spania va avea probleme similiare, ar putea pune capat zonei euro.

Totusi, ce se poate face pentru a nu se ajunge in acel moment? Potrivit analistilor de la Financial Times, exista trei masuri esentiale, care ar trebui luate pentru salvarea zonei euro.

Prima dintre acestea ar fi un sistem transparent pentru managementul crizelor, iar sprijinul acordat Greciei ar putea deveni un model in acest sens. Oricare ar fi acel sistem, toate guvernele trebuie sa fie de acord cu el si nu trebuie sa fie impus.

De asemenea, un sistem anticriza trebuie sa implice faptul ca tarile care beneficiaza de ajutor sa accepte o partiala lipsa de suveranitate, iar, pentru asa ceva, este nevoie ca sistemul sa aiba sprijin politic la scara larga, din partea tuturor statelor membre.

Reducerea deficitelor, cheia supravieturii

Pentru a rezolva aceasta problema, ar trebui sa actioneze nu numai tarile cu deficit mare, gen Grecia si Spania, ci si cele cu surplus, cum ar fi Germania, unde ar trebui implementate politici pentru stimularea consumului, inclusiv o reforma a taxei pe venit.

Ministrii de Finante din zona euro, in frunte cu Jean-Claude Junker, presedintele grupului, ar trebui sa propuna masurile pentru a rezolva dezechilibrele.

Nu in ultimul rand, ar trebui revizuite propunerile privind monitorizarea fiscala.

Potrivit analistilor, sistemul financiar este, in continuare, cea mai mare amenintare la adresa stabilitatii economiei din zona euro. Astfel, nu are sens ca o uniune monetara sa aiba reglementari diferite pentru fiecare tara, acest lucru putand fi letal.

Pe langa cele trei masuri de mai sus, trebuie intarita si coeziunea politica si economica a zonei euro. Astfel, ar trebui mentinut un echilibru politic in cadrul Bancii Centrale Europene, care beneficiaza de respectul si increderea tuturor statelor membre. Prin urmare, o potentiala numire a germanului Alex Weber in functia de presedinte al BCE, asa cum isi doreste cancelarul german, Angela Merkel, ar putea reprezenta o "capturare" a puterii acestei institutii, cred unii analisti.

De asemenea, zona euro ar trebui sa se reprezinte in mod unitar in exterior, nu in mod individual. De exemplu, ar trebui sa existe un reprezentat al zonei in Fondul Monetar International, nu unul din Franta si altul din Germania, fiecare luptandu-se pentru pozitia sa.

Un ultim punct important ar fi refacerea pietei interne, care a suferit mult in timpul crizei economice. Aceasta ar fi cea mai mare oportunitate pentru Uniunea Europeana de a genera o crestere a productivitatii, de care are atata nevoie pentru mentinerea prosperitatii.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

În contra curentului european, românii s-au îndreptat în 2024 către mașinile diesel: Înmatriculările au crescut cu peste 31%
În contra curentului european, românii s-au îndreptat în 2024 către mașinile diesel: Înmatriculările au crescut cu peste 31%
În timp ce la nivelul pieței auto europene înmatriculările de autoturisme diesel au înregistrat declinuri anuale de 10,6% în primul trimestru și de 18,5% în luna martie 2024, în România...
Ce a facut Marcel Bolos, ministrul de Finante, saptamana asta
Ce a facut Marcel Bolos, ministrul de Finante, saptamana asta
Proiectele de tip parteneriat public-privat reprezinta viitorul si de aceea am participat la IMF/WB Constituency Meeting 2024, pentru a discuta cu expertii si a vedea cum pot fi create noi...
#economie, # zona euro, # deficite, # masuri, # sprijin, # criza, # monitorizarea fiscala , #stiri Nouriel Roubini