AFP: Romania vrea o noua centrala nucleara dupa 2020

Marti, 18 Martie 2008, ora 11:12
1198 citiri
AFP: Romania vrea o noua centrala nucleara dupa 2020

AFP (Franta) - Teodor Chirica, directorul companiei Nuclearelectrica, a declarat luni ca Romania vrea sa construiasca, in 2020, o a doua centrala nucleara, dupa cea de la Cernavoda (sud-est), cu scopul de a-si asigura independenta energetica.In timpul unui seminar despre strategia energetica a Romaniei, Teodor Chirica a afirmat: "Dupa 2020 vom avea nevoie e o a doua centrala nucleara, dotata cu doua pana la patru reactoare".


Acest proiect a mai fost deja evocat in octombrie anul trecut, de primul ministru Calin Popescu Tariceanu, care a subliniat nevoia tarii de a "reduce dependenta sa de resursele naturale in curs de epuizare, precum gazul natural sau petrolul".


In prezent, Romania dispune de o centrala nucleara la Cernavoda, cele doua reactoare care sunt puse in functiune furnizeaza in jur de 17% din nevoile energetice.


Alte doua reactoare vor fi puse in functiune in jurul anului 2014, 2015, guvernul luand deja decizia de a crea o asociatie intre Nuclearelectrica, compania care administreaza centrala, si sase investitori straini care sunt interesati de acest proiect.


Cele sase grupuri - Arcelor-Mittal, CEZ, Electrabel, Enel, Iberdrola si RWE - vor detine fiecare intre 10% si 15% din actiunile noii societati. Costul constructiei acestor doua reactoare este estimat la 2,2 miliarde de euro.