Draft scrisoare FMI: Oltchim lichidata daca esueaza privatizarea

Marti, 10 Mai 2011, ora 23:32
1647 citiri
Draft scrisoare FMI: Oltchim lichidata daca esueaza privatizarea

Compania Oltchim va fi trecuta in lichidare daca Guvernul nu reuseste sa vanda pana la sfarsitul acestui an pachetul majoritar de actiuni pe care statul il mai detine la combinatul chimic, indica proiectul din data de 3 mai al scrisorii de intentie discutata de Executiv si FMI, potrivit Mediafax. 

Documentul, datat in urma cu o saptamana, include un calendar cu termene extrem de scurte pentru privatizarea combinatului chimic, dar si varianta trecerii companiei in lichidare in cazul unui "insucces" in acest an al procesului de privatizare.

Proiectul scrisorii de intentie releva intentia Guvernului de a vinde pana la sfarsitul acestui an pachetul de actiuni Oltchim ramas in proprietatea statului si de a identifica in urmatoarele luni o solutie pentru datoriile combinatului.

Este prevazuta astfel angajarea pana la sfarsitul lunii iunie a unui consultant juridic pentru privatizarea companiei, a unei banci de investitii pentru privatizare pana la sfarsitul lunii septembrie, precum si finalizarea procedurilor de licitatie pana la sfarsitul acestui an.

"Daca privatizarea nu are succes pana la sfarsitul anului 2011, firma va fi trecuta in lichidare", se mai arata insa in draftul scrisorii de intentie.

Intrebat daca forma finala a scrisorii de intentie mai prevede lichidarea Oltchim in cazul unui esec al privatizarii in acest an, seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, a afirmat doar ca nu poate comenta pana cand scrisoarea de intentie nu va publicata forma finala a documentului.

Surse apropiate discutiilor cu FMI au declarat, vineri ca cele doua parti nu ajunsesera inca la o intelegere privind societatile de stat care urmeaza sa fie privatizate sau restructurate.

Duminica, surse oficiale au declarat ca Guvernul a mentinut in scrisoarea de intentie la noul acord cu FMI obiectivul de a privatiza Oltchim.

Combinatul a fost inclus pe lista companiilor monitorizate in cadrul negocierilor cu FMI pentru incheierea noului acord.

Directorul general al combinatului chimic, Constantin Roibu, a transmis, marti, un comunicat in care saluta decizia Guvernului de a mentine Oltchim pe lista de privatizare.

La finele lunii februarie, Roibu declara ca privatizarea Oltchim ar putea fi paguboasa pentru stat, din cauza discrepantei uriase dintre activele companiei si valoarea capitalului social.

Tot in luna februarie, Ministerul Economiei, actionarul majoritar al Oltchim, a anuntat ca va achizitiona in acest an servicii de consultanta pentru privatizarea combinatului chimic, iar trecerea acestuia in proprietate privata va avea loc in prima jumatate a anului viitor.

Combinatul chimic are circa 3.500 de angajati, a incheiat primul trimestru cu pierderi de 2,64 milioane lei (627.000 euro), de 20 ori mai mici fata de rezultatul negativ din perioada similara a anului anterior, iar afacerile au crescut de aproape doua ori, la 464,69 milioane lei (110,1 milioane euro).

Ministerul Economiei detine 54,7% din titlurile companiei, in timp ce grupul PCC, inregistrat in Germania, are 12,1% din actiuni.

De asemenea, fondul de investitii britanic Carlson Ventures International si-a majorat recent participatia la Oltchim la 11,92%.

Fondul vizeaza in special companiile aflate in dificultate sau neperformante din Europa si Asia. Actiunile Oltchim, listate la BVB, se tranzactionau marti la un pret de 0,455 lei, in crestere cu 3,41% fata de referinta.

La acest pret compania are o capitalizare de 156 milioane lei. 

#oltchim, #privatizare oltchim, #oltchim lichidare, #privatizare, #pachet majoritar de actiuni, #scrisoare FMI, #Guvern , #stiri Oltchim