Oltchim trimite in somaj tehnic o parte din angajati

Vineri, 19 Iunie 2009, ora 18:35
2031 citiri
Oltchim trimite in somaj tehnic o parte din angajati

Conducerea combinatul chimic Oltchim Ramnicu Valcea (OLT) a decis trimiterea in somaj tehnic a unei parti dintre angajati, din 22 iunie, pentru reducerea cheltuielilor, in contextul in care compania nu are bani pentru achizitionarea de materii prime, a anuntat vineri societatea.

"Oltchim intampina dificultati in functionare la capacitate a instalatiilor, cu implicatii negative in rezultatele economico-financiare si asigurarea lichiditatilor necesare platii furnizorilor si a salariilor", se arata in comunicatul Oltchim transmis, vineri, Bursei.

In prezent, activitatea Oltchim este redusa la 40% din capacitatea de productie, in conditiile in care o parte dintre instalatii sunt oprite din cauza lipsei materiilor prime de baza, etilena si propilena.

Astfel, conducerea companiei a hotarat sa trimita in somaj tehnic salariatii din instalatiile oprite partial sau total, dar si din cadrul serviciilor functionale, proportional cu activitatea de productie.

"In functie de conditiile economico-financiare se va analiza lunar posibilitatea incetarii sau prelungirii acestei masuri, precum si numarul angajatilor carora li se va suspenda contractul de munca", spun reprezentantii companiei.

La inceputul lunii, Executivul a adoptat un memorandum privind obtinerea acordului Comisiei Europene pentru acordarea unei garantii guvernamentale de 49 milioane euro pentru Oltchim, pentru salvarea companiei si gasirea de solutii pentru continuarea activitatii.

La sfarsitul lunii trecute, aproximativ 2.000 de salariati ai combinatului au protestat reclamand neacordarea garantiilor de stat promise.

"Presedintele Traian Basescu, ministrul de Finante si (cel n.r.) al Economiei au promis, pe rand, ca nu ne vom pierde locurile de munca si vom obtine, cu acordul UE, un credit garantat de stat de 100 milioane euro.

Prin aceste actiuni de protest ii atentionam ca a venit vremea sa se tina de cuvant", declara Mihai Diculoiu, liderul sindicalistilor de la Oltchim.

Combinatul chimic Oltchim Ramnicu Valcea a inregistrat pierderi de 28,1 milioane lei in primele trei luni ale acestui an, de aproape opt ori mai mari decat cele din intervalul echivalent al anului trecut, care se cifrau la 3,64 milioane lei.

Afacerile companiei s-au redus cu 39% in intervalul ianuarie-martie 2009, la 284,6 milioane lei (66,8 milioane euro), comparativ cu nivelul afisat in primele trei luni ale anului trecut, de 467,48 milioane lei.

Potrivit bugetului de venituri si cheltuieli pe 2009, combinatul estimeaza ca va avea pierderi de 151,79 milioane lei in acest an, ca urmare a comprimarii cifrei de afaceri cu 10%.

Anul trecut, Oltchim a raportat pierderi de 234 milioane lei (63,59 milioane euro).

Compania are un capital social de 34,3 milioane lei, divizat in 343,02 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,10 lei.

In structura actionariatului Oltchim, Ministerul Economiei detine 54,79% din capital, iar grupul german PCC SE controleaza peste 12,15%.

Oltchim are o valoare de piata de 104,62 milioane lei (24,78 milioane euro), potrivit cotatiei de 0,305 lei/actiune, stabilita in sedinta de vineri a Bursei. Titlurile Oltchim se tranzactioneaza la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti, sub simbolul OLT. 

Compania lui Trump debutează pe bursă. Evaluarea de 9 miliarde pare exagerată, spun unii experți
Compania lui Trump debutează pe bursă. Evaluarea de 9 miliarde pare exagerată, spun unii experți
Trump Media, compania fostului președinte american Donald Trump, care deţine reţeaua de socializare Truth Social, debutează marţi, 26 martie, la bursă, pe piaţa NASDAQ, transmite CNBC....
#actiuni, #combinat, #companie, #costuri, #somaj , #stiri Oltchim