France Telecom ar putea vinde Orange Romania

Marti, 03 Mai 2011, ora 14:44
1730 citiri

Directorul financiar al France Telecom, Gervais Pellissier a anuntat intentia companiei de a vinde o parte din operatiunile sale din Europa ca urmare a incetinirii cresterii veniturilor sale pe continent, informeaza Bloomberg, citat de NewsIn. 

In afara de Franta, Polonia si Spania, toate celelalte tari sunt implicate in revizuirea portofoliul european, a spus Pellissier.

Directorul executiv al France Telecom, Stephane Richard, va evalua activitatea din Austria, Belgia si Romania, compania anuntand ca vanzarile sale de pe pietele europene mai mici au crescut cu 1,2%, fata de 5,8% in Africa si Orientul Mijlociu, excluzand Egiptul.

Profitul EBITDA al companiei a scazut in primul trimestru cu 1,3%, la 3,73 miliarde de euro, pe fondul introducerii unor taxe pentru cumparatori si al instabilitatii din Egipt.

Orange Romania a inregistrat in primul trimestru din acest an venituri de 222 de milioane de euro, in scadere cu 6% fata de aceeasi perioada din 2010, potrivit rezultatelor financiare prezentate in martie de grupul France Telecom.

La 31 martie 2011, Orange Romania avea 10,3 milioane de clienti, in scadere cu 5% fata de perioada similara a anului precedent.

Baza de clienti PrePay a continuat sa se diminueze, in timp ce numarul de abonati a crescut fata de primul trimestru al anului 2010.

Venitul mediu anual pe utilizator a fost de 82,7 euro.

Potrivit reprezentantilor companiei, cresterea inflatiei din luna februarie peste nivelul asteptat a accentuat scaderea consumului, nu doar pe piata de telecom, ci si in alte domenii, rezultatele Orange fiind comparabile cu cele ale altor companii din Romania din diferite industrii.

"Ultimii doi ani de criza economica si-au pus amprenta pe obiceiurile de consum ale clientilor.

Chiar daca observam o oarecare imbunatatire a mediului economic, cererea va creste intr-un ritm mult mai lent, iar in domeniul telecom, care este oricum un domeniu cu o concurenta feroce, eroziunea veniturilor va continua si in trimestrele urmatoare.

Inca de la inceputul crizei am dezvoltat o strategie elastica, adaptandu-ne la conditiile pietei.

Suntem multumiti de rezultatele obtinute, ca ne-am pastrat o baza solida de abonati si ca Orange se mentine lider de piata" a declarat, in martie, CEO Orange Romania, Thierry Millet.

Deutsche Telekom si France Telecom au pus la punct o strategie comuna de achizitii de echipamente si infrastructura IT, prin crearea unei societati mixte, incepand din ultimul trimestru al acestui an, anunta The Money Channel la jumatatea lunii aprilie.

Masura urma sa genereze economii de 400 de milioane de euro pentru Deutsche Telekom si de 900 de milioane de euro pentru France Telecom in urmatorii trei ani.

Acordul dintre Deutsche Telekom si France Telecom trebuie supus aprobarii consiliilor de administratie si autoritatilor de reglementare.

Societatea mixta va fi detinuta in proportii egale si va avea doua sedii, la Paris si Bonn.

Proiectul, intitulat "Victorie", reprezinta un ultim pas in cadrul discutiilor de colaborare dintre cele doua companii de telecomunicatii.

Recent, acestea au anuntat fuziunea filialelor din Marea Britanie si gestionarea in comun a retelelor din Polonia. Pe piata din Romania, France Telecom este prezenta prin Orange.

#orange romania, # france telecom, # venituri france telecom , #stiri Orange Romania