Criza si cursul valutar au scazut veniturile Orange

Joi, 29 Octombrie 2009, ora 10:17
1813 citiri
Criza si cursul valutar au scazut veniturile Orange

Orange Romania a inregistrat in primele noua luni din acest an venituri de 800 milioane de euro, in scadere cu 18,1% fata de aceeasi perioada din anul anterior, cand a avut venituri de 977 milioane de euro, din cauza conditiilor economice si a presiunilor competitive, a comunicat joi grupul Orange, potrivit NewsIn.

"Veniturile din Romania au continuat sa fie afectate de mediul economic dificil si presiunile competitive puternice", potrivit raportului grupului Orange.

In ceea ce priveste cel de-al treilea trimestru, veniturile Orange Romania au scazut la 269 milioane de euro (-22,9%), de la 349 milioane de euro in aceeasi perioada a anului trecut.

"Desi indicatori precum traficul in retea si numarul de clienti au revenit pe o curba pozitiva, veniturile sunt in continuare sub presiunea generata de deteriorarea conditiilor economice, de reglementari si de diminuarea tarifelor ca masura de a raspunde necesitatilor clientilor rezidentiali si business in perioada de criza economica", a declarat CEO Orange Romania, Thierry Millet.

La 30 septembrie 2009, Orange Romania avea 10.694.000 de clienti, in crestere cu 4,8% fata de perioada similara a anului precedent si cu aproape 340.000 de clienti in plus fata de trimestrul anterior.

"Evolutia este conforma cu prioritatile anuntate de companie de a majora numarul de clienti prin intermediul unor oferte inovative si a unor initiative de crestere a valorii serviciilor, sustinute de lansarea francizelor si dezvoltarea canalului online", comunica Orange Romania.

Din numarul total al clientilor Orange, 2.236.000 utilizeaza si serviciile de internet mobil in banda larga, in crestere cu 95% fata de aceeasi perioada a anului 2008.

"Baza de clienti a urmat o evolutie ascendenta pe toate segmentele - prepay, servicii de voce pe baza de abonament si servicii de date (...)", a declarat CEO Orange Romania, Thierry Millet.

Potrivit Orange Romania, venitul mediu anual pe utilizator a fost de 100 de euro. 

 

#clienti, #oferte, #orange, #venituri , #stiri Orange