Afacerile OTP Leasing Romania au ajuns la 36 milioane euro in primul trimestru

Joi, 15 Mai 2008, ora 12:50
1249 citiri
Afacerile OTP Leasing Romania au ajuns la 36 milioane euro in primul trimestru

OTP Leasing Romania a finantat bunuri de circa 36 milioane euro in primul trimestru din acest an, dupa ce si-a sporit lunar afacerile cu 30-40%, peste cresterea medie a pietei de leasing, a declarat directorul general al companiei, Mircea Dihel."OTP Leasing Romania are ca obiectiv finantarea de bunuri de aproximativ 200 milioane euro in acest an, bazandu-se foarte mult pe sucursalele pe care le va deschide in tara in prima parte a anului", a spus Dihel.


El a adaugat ca, pentru acest an, compania mizeaza pe o pondere a finantarilor de 70% pe segmentul auto, o cincime (20%) pe segmentul de echipamente si 10% pe imobiliare.


In prezent, finantarea de achizitii de auto are o pondere de 80% in structura portofoliului OTP Leasing, iar echipamentele reprezinta restul de 20%.


Seful OTP Leasing considera ca echipamentele si segmentul de real estate sunt surse de profit pentru companie, insa principala tinta ramane piata de autovehicule.


Compania a deschis deja, ca parte a strategiei de extindere, sapte sucursale in orasele Constanta, Craiova, Ploiesti, Brasov, Timisoara, Cluj si Iasi.


OTP Leasing Romania si-a inceput activitatea in august 2007, iar la finalul anului trecut a raportat o cifra de afaceri de 36 milioane euro.


Actionarii majoritari ai OTP Leasing Romania IFN SA sunt Merkantil Bank Ungaria, parte a Merkantil Group, care detine 70% din actiunile companiei, si OTP Bank Romania, cu o participatie de 30%.