- Numai lucruri bune...Povestea se sfarseste cu "au trait fericiti pana la adanci batraneti"?
( Continuare din pagina 1)
Abia Teddy Roosevelt, in America, a inceput sa se incrunte la
corporatii, bazandu-se pe imensa lui popularitate printre cei saraci.
Prin urmare, economia producea tot mai mult, dar puterea de cumparare a
pietei nu crestea nici pe departe in acelasi ritm.
Produceai, de pilda,
tot mai multe camasi, dar cui sa le vinzi daca masa nu avea bani si
cetateanul obisnuit isi cumpara tot doua camasi pe an?! Nu poti sa
vinzi bunuri de larg consum unei minoritati de bogati - cate camasi isi
poate cumpara un miliardar?! Oricum, nu destule pentru a sustine o
cerere de piata.
Iar daca fabrica de camasi da faliment si isi concediaza muncitorii,
atunci acestia raman fara salarii, deci isi vor reduce si achizitiile
de alte bunuri. Iar fabricile care produc aceste alte bunuri dau
faliment la randul lor, numarul somerilor creste si mai mult si asa se
intra in cercul vicios al crizei de durata si proportii. Si nu exista
debuseul extern - exporturile - decat intr-o proportie mult mai redusa
decat astazi. Asadar producatorii depindeau de pietele interne.
In al doilea rand, asa-zisa lege-teorie economica ce guverna afacerile
era aceea a unui economist francez din vremea lui Napoleon, Say. Legea
Say spunea ca rolul afaceristului era acela de a produce cat mai mult
si cat mai bine (calitativ) - marfurile lui, in aceste conditii, isi
vor gasi cumparator pe o piata in care nimeni nu trebuie sa intervina
cu nimic. Asa procedau corporatiile si in anii '20.
Numai ca tehnologiile avansau, se producea intr-adevar tot mai mult si
mai bine, fara ca cineva sa-si dea seama ca mai trebuia o variabila
pentru ca reteta succesului sa fie completa - cererea solvabila, adica
aceea care acopera in putere de cumparare. Degeaba noile materiale de
constructie permit confectionarea caselor mai ieftine si mai usor de
pus pe picioare, cand potentialii beneficiari - cei care fie nu au
case, fie doresc sa le schimbe - nu au bani pentru a le cumpara.
Nu trebuie uitat ca "Marea Criza" a fost o criza de supraproductie, nu
de subproductie.Treptat intreprinderile au inceput sa aiba stocuri tot
mai mari, si-au restrans productia, au inceput concedierile masive -
iar asigurari de somaj nu existau, nici asigurari sociale - si pana la
urma s-a prabusit si Bursa: actiunile au inceput sa valoreze mai putin
decat hartia pe care erau tiparite. Panica a facut restul.
Din lumea dezvoltata economic - SUA, Anglia, Franta, Germania - criza a
ricosat in cele mai slabe. Ultimele erau furnizoare de materii prime si
pe masura ce primele si-au redus importurile ca urmare a restrangerii
productiei, preturile s-au prabusit, iar aceste state au intrat la
randul lor in vrie economica.
Invatamintele rezultate din aceasta lectie au croit capitalismul asa
cum l-am cunoscut pana la finele anilor '90, cand va interveni
urmatoarea "mare mutatie genetica", pe care o cunoastem sub numele de
Noua Economie si despre care vom vorbi, de fapt, in zilele in care
urmeaza. Astazi ne oprim aici. Poti sa faci un rezumat?
- Voi incerca, sper ca am inteles...Economia Evului Mediu a fost
cea mai statica, mai ales ca urmare a paradigmei crestine a primului
mileniu dupa Hristos - sfarsitul iminent si condamnarea trufiei de a
dori sa-ti schimbi conditia, inclusiv imbogatindu-te. Abia dupa ce
Biserica si-a pierdut puterea absoluta ca urmare a Marii Epidemii de
Ciuma, care a condus la aparitia Renasterii, o noua paradigma - care
culmineaza cu "Secolul luminilor" - permite inclusiv dezvoltarea
afacerilor si edificarea economiei moderne.
- Nu uita si rolul jucat de marile descoperiri geografice: un Pamant
finit este un Pamant care trebuie "adjudecat" cat mai repede intre
marii jucatori de putere, inclusiv economica.
- Asa este...Insa aceste schimbari, care culmineaza cu aparitia
capitalismului modern, continua sa genereze inechitati majore in
producerea si distributia avutiei, atat in interiorul natiunilor, cit
si in plan international, intre natiuni. Ai incheiat spunindu-mi ca
ACEST capitalism ia sfarsit, practic, o data cu declansarea Marii Crize
din perioada 1929-1933, cand tot sistemul a fost aproape de colaps, un
colaps asemanator cu cel pe care sistemul economiei planificate de tip
socialist l-a cunoscut la finele anilor '80...Dar mai am, repede, o
mica intrebare…
- Te rog.
- De ce sistemul capitalist a reusit sa descopere atunci reteta
redresarii si a mers inainte, pe cand sistemul comunist , de pilda, de
la finele anilor '70 nu a reusit reformele necesare?
- Pe scurt: opinia mea este ca sistemul comunist era imposibil de
reformat, pentru ca, asa cum iti spuneam ieri, pornea de la premisa
complet gresita a EGALITATII indivizilor. Or, eu cred, asa cum ti-am
spus, ca tocmai INEGALITATEA a nascut schimbul, adica economia.
Ce este de reformat intr-un sistem in care un inginer performant
castiga la fel ca unul mediocru sau slab de-a dreptul?! Ce mai poate fi
reformat intr-un sistem care-ti limiteaza la maximum sansa de a fi
ALTFEL, adica MAI BUN PROFESIONIST, MAI HARNIC SI MAI DEDICAT decat
celalalt si de a fi rasplatit ca atare?! Aspirinele prin care
"reformistii" lui Gorbaciov, in URSS, au incercat sa vindece acest
cancer nu aveau absolut nici o sansa de succes. Aberatiile lui Lenin
puteau fi, poate, corectate in anii '30...Numai ca atunci a venit
Stalin, care a inchis si mai mult sistemul. In anii '80, meciul era
deja pierdut si economia planificata de acest tip zacea deja in praf.
Numai o societate deschisa, democratica, capabila de dialog public
onest isi poate contine germenii redresarii atunci cand trece prin
criza: ca un cuplu care isi pune cinstit pe masa problemele.
Administratia comunista era corupta si ipocrita, iar cetatenii o
suportau nu din convingere, ci din constrangere. Si, cand a fost
posibil, au inlaturat-o fara nici un regret.