Cand bogatii sunt amenintati cu Iadul (partea 2)

Miercuri, 16 Iulie 2008, ora 11:46
5104 citiri
Cand bogatii sunt amenintati cu Iadul (partea 2)

- Numai lucruri bune...Povestea se sfarseste cu "au trait fericiti pana la adanci batraneti"?

( Continuare din pagina 1) 

Abia Teddy Roosevelt, in America, a inceput sa se incrunte la

corporatii, bazandu-se pe imensa lui popularitate printre cei saraci.

Prin urmare, economia producea tot mai mult, dar puterea de cumparare a

pietei nu crestea nici pe departe in acelasi ritm.

Produceai, de pilda,

tot mai multe camasi, dar cui sa le vinzi daca masa nu avea bani si

cetateanul obisnuit isi cumpara tot doua camasi pe an?! Nu poti sa

vinzi bunuri de larg consum unei minoritati de bogati - cate camasi isi

poate cumpara un miliardar?! Oricum, nu destule pentru a sustine o

cerere de piata.

Iar daca fabrica de camasi da faliment si isi concediaza muncitorii,

atunci acestia raman fara salarii, deci isi vor reduce si achizitiile

de alte bunuri. Iar fabricile care produc aceste alte bunuri dau

faliment la randul lor, numarul somerilor creste si mai mult si asa se

intra in cercul vicios al crizei de durata si proportii. Si nu exista

debuseul extern - exporturile - decat intr-o proportie mult mai redusa

decat astazi. Asadar producatorii depindeau de pietele interne.

   

In al doilea rand, asa-zisa lege-teorie economica ce guverna afacerile

era aceea a unui economist francez din vremea lui Napoleon, Say. Legea

Say spunea ca rolul afaceristului era acela de a produce cat mai mult

si cat mai bine (calitativ) - marfurile lui, in aceste conditii, isi

vor gasi cumparator pe o piata in care nimeni nu trebuie sa intervina

cu nimic. Asa procedau corporatiile si in anii '20.

Numai ca tehnologiile avansau, se producea intr-adevar tot mai mult si

mai bine, fara ca cineva sa-si dea seama ca mai trebuia o variabila

pentru ca reteta succesului sa fie completa - cererea solvabila, adica

aceea care acopera in putere de cumparare. Degeaba noile materiale de

constructie permit confectionarea caselor mai ieftine si mai usor de

pus pe picioare, cand potentialii beneficiari - cei care fie nu au

case, fie doresc sa le schimbe - nu au bani pentru a le cumpara.

  

Nu trebuie uitat ca "Marea Criza" a fost o criza de supraproductie, nu

de subproductie.Treptat intreprinderile au inceput sa aiba stocuri tot

mai mari, si-au restrans productia, au inceput concedierile masive -

iar asigurari de somaj nu existau, nici asigurari sociale - si pana la

urma s-a prabusit si Bursa: actiunile au inceput sa valoreze mai putin

decat hartia pe care erau tiparite. Panica a facut restul.

  

Din lumea dezvoltata economic - SUA, Anglia, Franta, Germania - criza a

ricosat in cele mai slabe. Ultimele erau furnizoare de materii prime si

pe masura ce primele si-au redus importurile ca urmare a restrangerii

productiei, preturile s-au prabusit, iar aceste state au intrat la

randul lor in vrie economica.

   

Invatamintele rezultate din aceasta lectie au croit capitalismul asa

cum l-am cunoscut pana la finele anilor '90, cand va interveni

urmatoarea "mare mutatie genetica", pe care o cunoastem sub numele de

Noua Economie si despre care vom vorbi, de fapt, in zilele in care

urmeaza. Astazi ne oprim aici. Poti sa faci un rezumat?

   

    - Voi incerca, sper ca am inteles...Economia Evului Mediu a fost

cea mai statica, mai ales ca urmare a paradigmei crestine a primului

mileniu dupa Hristos - sfarsitul iminent si condamnarea trufiei de a

dori sa-ti schimbi conditia, inclusiv imbogatindu-te. Abia dupa ce

Biserica si-a pierdut puterea absoluta ca urmare a Marii Epidemii de

Ciuma, care a condus la aparitia Renasterii, o noua paradigma - care

culmineaza cu "Secolul luminilor" - permite inclusiv dezvoltarea

afacerilor si edificarea economiei moderne.

 

  - Nu uita si rolul jucat de marile descoperiri geografice: un Pamant

finit este un Pamant care trebuie "adjudecat" cat mai repede intre

marii jucatori de putere, inclusiv economica.


   - Asa este...Insa aceste schimbari, care culmineaza cu aparitia

capitalismului modern, continua sa genereze inechitati majore in

producerea si distributia avutiei, atat in interiorul natiunilor, cit

si in plan international, intre natiuni. Ai incheiat spunindu-mi ca

ACEST capitalism ia sfarsit, practic, o data cu declansarea Marii Crize

din perioada 1929-1933, cand tot sistemul a fost aproape de colaps, un

colaps asemanator cu cel pe care sistemul economiei planificate de tip

socialist l-a cunoscut la finele anilor '80...Dar mai am, repede, o

mica intrebare…

   - Te rog.

   - De ce sistemul capitalist a reusit sa descopere atunci reteta

redresarii si a mers inainte, pe cand sistemul comunist , de pilda, de

la finele anilor '70 nu a reusit reformele necesare?

    - Pe scurt: opinia mea este ca sistemul comunist era imposibil de

reformat, pentru ca, asa cum iti spuneam ieri, pornea de la premisa

complet gresita a EGALITATII indivizilor. Or, eu cred, asa cum ti-am

spus, ca tocmai INEGALITATEA a nascut schimbul, adica economia.

Ce este de reformat intr-un sistem in care un inginer performant

castiga la fel ca unul mediocru sau slab de-a dreptul?! Ce mai poate fi

reformat intr-un sistem care-ti limiteaza la maximum sansa de a fi

ALTFEL, adica MAI BUN PROFESIONIST, MAI HARNIC SI MAI DEDICAT decat

celalalt si de a fi rasplatit ca atare?! Aspirinele prin care

"reformistii" lui Gorbaciov, in URSS, au incercat sa vindece acest

cancer nu aveau absolut nici o sansa de succes. Aberatiile lui Lenin

puteau fi, poate, corectate in anii '30...Numai ca atunci a venit

Stalin, care a inchis si mai mult sistemul. In anii '80, meciul era

deja pierdut si economia planificata de acest tip zacea deja in praf.

Numai o societate deschisa, democratica, capabila de dialog public

onest isi poate contine germenii redresarii atunci cand trece prin

criza: ca un cuplu care isi pune cinstit pe masa problemele.

Administratia comunista era corupta si ipocrita, iar cetatenii o

suportau nu din convingere, ci din constrangere. Si, cand a fost

posibil, au inlaturat-o fara nici un regret.