Cum au interferat diferitele forme ale puterii?(2)

Spania a folosit gresit si tiranic puterea simbolica, turmentand-o si denaturandu-i sensul, Franta si-a ignorat-o pe cea proprie in favoarea celei militare, Anglia si-a distilat-o suficient pentru a constitui un elixir imbatator pana in momentul in care o alta putere simbolica i s-a opus suficient de inteligent si perseverent.

Pana in acest moment ne-am referit mai putin la puterea economica, mai precis la modul in care aceasta a interferat cu aceea militara si/sau simbolica. Au existat si situatii in care puterea economica a jucat un rol esential.

Prea putini stiu ca una din mizele Primei Cruciade - care s-a desfasurat in perioada 1096-1099(cucerirea Ierusalimului din mainile musulmanilor) - care a pus pentru doua secole bazelele unui regat crestin/occidental in Orientul Mijlociu a avut si o miza economica importanta.

Ruta care lega economia orientala de aceea occidentala incepea in portul Tripoli si patrundea spre Europa Centrala si de Vest prin sudul Frantei, controlat de puternica familie de Toulouse. Raymond, conte de Toulouse, a fost, de altfel, cel mai fervent sustinator al Cruciadei, ajutandu-l in acelasi timp pe Papa Urban al ll-lea, propovaduitorul acesteia, sa-si castige efectiv scaunul printr-un razboi cu partida romana.

Chiar daca Raymond nu a reusit sa cucereasca in timpul vietii sale Tripoli, orasul a cazut dupa aceea in mainile crestinilor si cultura occitana a sudului Frantei a devenit o forta economica mai redutabila chiar decat a puterii centrale. Mai mult - probabil ca si sub influenta unor curente orientale - casa de Toulouse incurajeaza credinta asa numita "catara" (40), un curent crestin ascetic si diferit profund de cel catolic.

O papalitate care deja trecuse prin Marea Schisma nu-si permitea sa riste sa mai piarda o jumatate din Europa: catarismul, in variile sale forme (albigenzii, dolcinienii, bogomilii) musca din Italia, Franta si chiar Spania. In lupta cu "centrul", puterea economica a casei de Toulouse se legitima cu o putere simbolica (catarismul), ALTA decat aceea aliata a regalitatii de la Paris, adica catolicismul.

Alianta papalitatii si regalitatea Frantei a fost un soi de pact: redobandirea puterii simbolice totale pentru prima si jefuirea unui vasal extrem de bogat (puterea economica) de catre cel de-al doilea. In aceasta speta, "tinta" este deposedata simultan de toate cele trei forme de putere.

De aceea simbolica, pentru ca papalitatea a condamnat si demonizat catarismul cu o forta fara precedent (nici macar discursurile impotriva muslumanilor nu ating intensitatea celor impotriva acestui curent altminteri pasnic), de aceea economica - Proventa a fost jefuita si subordonata centrului si de aceea militara. Paradigma occitana - mai rafinata, mai bogata si mai avansata decat aceea a Parisului - nu a supravietuit pentru ca nu reusise sa detina o putere militara mai semnificativa, desi acumulase inclusiv una economica superioara.

Un asemenea "atac" simultan destinat deposedarii de orice forma de putere si in final, anihilarea, s-a produs dupa o reteta patentata in istorie de Filip al lV-lea, zis cel Frumos, in Franta, incepand cu 1307. Peste cateva secole, vom vedea, Hitler a folosit aceeasi reteta, in totalitate.

Templierii reprezentau o forta de temut pentru ca Militia lui Hristos cumula simultan TOATE cele trei forme de putere. Intr-o epoca in care adunarea unei ostiri putea dura luni de zile, comanderiile Templiere puteau mobiliza rapid o forta de soc trecuta prin focul luptelor din Orient extrem de consistenta.

Puterea militara a Ordinului - chiar daca dramatic diminuata dupa macelul de la Sfantul Ioan din Accra, ultima posesiune crestina din fostul Regat de Ierusalim, care in anul 1291 cade in mainile mamelucilor care preluasera conducerea Egiptului - era indiscutabila. Experienta, disciplina si credinta lega corpul cavalerilor intr-un tot periculos pentru orice opozant militar potential. In cele doua secole de existenta Ordinul devenise si foarte bogat, avand nu doar posesiuni intinse in toata Europa, dar si concentrand numerar si creante. Alaturi de lombarzi, erau principalii creditori ai timpului, cel putin in Franta.

Tezaurul regal era zalog in Templul din Paris. Templierii detineau si o importanta putere simbolica. Erau - prin canonul scris de Sfantul Bernard (41) - subordonati doar Papei, nu plateau taxe senioriale si erau puternic legitimati de jertfele din Orient impotriva musulmanilor. Orice atac impotriva lor era socotit un atac direct la adresa Sfantului Parinte, deci a Sfintei Biserici Catolice.

Pe de cealalta parte, aveam un rege ambitios si dornic de centralizarea puterii, dar cu mari probleme pe toate cele trei paliere. Visteria era secatuita ca urmare a unor campanii militare dezastruoase, mai ales aceea din Flandra, cand cavaleria franceza a fost macelarita de postavarii flamanzi, celebra "batalie a pintenilor de aur". Raspunsul economic a fost inflatia, in timpul respectiv tradusa prin "calpuirea" monedelor batute de visterie, adica diminuarea continutului de aur/argint din acestea.

Prin urmare populatia Parisului s-a rasculat, iar regele s-a trezit in situatia caraghioasa de a cauta adapost la...Templieri, fiind gata sa fie linsat. In plan militar, regele nu avea o armata pe picior de razboi, ci doar un soi de militie/potera cu rol cvasiadministrativ. Conform uzantelor feudale, el era supremul senior, iar vasalii raspundeau cu adunarea ostii la chemarea sa: o operatiune de durata si nu intotdeauna incununata de succes, printre duci si baroni rapace, certareti si complotisti. Si puterea simbolica a regelui era in declin.

Mutase papalitatea la Avignon(1309), deci in feuda lui, pentru a o controla, insa raportul de putere intre rege si Suveranul Pontif era mereu pe muchie de cutit. Urmasii sai erau socotiti degenerati si incapabili - se vor dovedi ca atare dupa moartea sa - iar amantalacurile nurorilor era deja de notorietate publica si va sfarsi printr-un scandal terminat cu executii.

Acest rege incoltit s-a dovedit insa mai rapid in miscari decat aparent foarte puternicul Ordin si l-a distrus relativ repede. Asta pentru ca stapanea mult mai bine jocul de putere. Primul atac a fost cel economic. Fortand mana Ordinului pentru imprumuturi tot mai mari, regele l-a obligat, in termeni bancari moderni, "sa-si puna toate ouale in acelasi cos".

Visteria regala devenise principalul "client" al Ordinului, adica el se alesese cu hartii (creante), iar o parte importanta a NUMERARULUI trecuse deja la rege (apropo de cei care cauta "comoara templiera"...). Apoi a urmat cel simbolic. Oameni platiti de administratia regala au inceput sa raspandeasca cele mai aberante acuzatii la adresa templierilor.

Erau cele obisnuite in toate procesele de vrajitorie/erezie, numai ca de asta data obiectul lor nu erau tarani oarecare, ci tocmai calugari-soldati: lupii in blana de oaie, falsii profeti prevestiti de Evanghelii. Nu doar ca nu erau credinciosi, era de-a dreptul anticrestini.

Nu doar ca nu fusesera viteji in razboaiele orientale, dar chiar se vandusera inamicului musulman si pactizase cu acesta (de aceea se pierdusera posesiunile de peste mari). Pentru ca banii imprumutati regelului trebuiau returnati, acesta marise birurile: evident, lacomia templierilor era responsabila pentru un nivel de trai in degradare. Si ce rol mai avea aceasta "legiune straina" de vreme ce regatul oriental devenise o amintire?!

Nu erau decat niste paraziti lacomi care traiau din munca oamenilor onesti, infumurati si dubiosi. Cand terenul a fost pregatit - in tot acest timp, templierii au ignorat complet campania subtila declansata impotriva lor, considerandu-se de neatins sub protectia Papei - a fost necesara doar o zi pentru a-i aresta, simultan, pe toti cavalerii.

Cand calaii si-au intrat in rol si au inceput torturile, au inceput sa curga si "marturiile". Un Papa batran si bolnav nu mai putea face nimic, riscandu-si el insusi capul daca s-ar fi pus chezas pentru apararea Ordinului. Nu a putut decat sa-l suspende temporar si sa transfere bunurile - atatea cate mai erau - Ordinului Ospitalier, pentru a ramane in sanul Bisericii. Exemplul de mai sus este plin de invataminte.

Cel mai devastator atac atunci cand un centru ataca alt centru in lupta pentru putere este ATACUL SIMULTAN PE TOATE CELE TREI PALIERE. Atacul pe palierul simbolic adesea precede atacul militar, dupa cum atacul pe linie economica il lipseste pe inamic de potetialele resurse necesare ripostei/contratacului/rezistentei.

Blocada economica este un exemplu de atac simultan militar/economic folosit din Anticihitate si pana in zilele noastre. Daca atacul simbolic si cel economic sunt bine puse la punct, sarcina militarilor este mult mai usoara. Atacarea unui inamic care dispune de o mare putere simbolica a fost si este un act necugetat.

Henric al II-lea Plantagenet al Angliei era un rege puternic si inteligent, dar asasinarea la sugestia sa a arhiepiscopului de Cantebury - Thomas Becket - i-a degradat imaginea in asemenea hal incat a fost obligat sa-i pedepseasca pe faptasi si sa faca penitenta publica (42). Niciunui dictator ca Mussolini nu i-ar fi trecut prin cap sa-l aresteze pe Papa.

Autoritatile comuniste de la Varsovia nu au putut sa faca nimic impotriva valului popular care a iesit sa-l aduleze pe Ioan Paul al II-lea in timpul vizitei sale, in pofida unor eforturi uriase in acest sens. Hitler a folosit - dupa ce a fost numit cancelar la inceputul anului 1933 - acelasi mecanism pentru a anihila orice opozitie si a concentra puterea in mainile partidului nazist, adica ale sale. Slab ca pozitie politica - abia controla o treime din parlament si popularitatea era in declin - Hitler a decis sa atace primul.

Inamicul, "templierii" lui, erau nu doar evreii, ci si difuzul sistem de complicitati al acestora, unde se amestecau de-a valma oameni de afaceri neprietenosi, bancheri importanti si oameni politici indezirabili, toti acuzati oficial ca au complotat impotriva Germaniei si au provocat, prin urmare, pierderea razboiului mondial si degradarea prin care trecea natiunea.

Terenul simbolic a fost pregatit de asa natura - intre timp se inventase si radioul, asa ca exista un vehicul propagandistic care asigura raspandirea rapida a propagandei pana si printre analfabeti - incat actul simbolic al incendierii Reichstangului a fost detonatorul unei rafuieli definitive cu TOTI adversarii.

Reichstangul era el insusi un SIMBOL al natiunii - inamicul lovea, asadar, direct in inima. Merita, prin urmare, tot ce e mai rau. Si a urmat tot ce era mai rau: atac economic prin deposedare de bunuri, atac militar prin batalioanele de asalt asmutite impotriva opozantilor si aparitia sistemului concentrationar extins, atac simbolic prin inventarea a tot soiul de vini imaginare atribuite adversarilor.

Reversul acestui tip de atac de succes - Hitler a reusit anihilarea oricarei forme de rezistenta interna si a acaparat TOATA puterea - este campania impotriva Angliei demarata de acelasi Hitler dupa ce Franta a sucombat militar, iar Imperiul Britanic ramasese sa duca singur razboiul impotriva Axei (atacat simultan si in Orient de Japonia). Impotriva Angliei nu a fost niciun soi de atac simbolic.

Chiar propaganda rasista a regimului nu putea sa socoteasca populatia anglo-saxona a insulelor britanice altfel decat apartinand mult laudatei rase ariene. Anglia era o monarhie inaltata in sfere ceresti de regina Victoria si acest mare simbol national nu putea fi atacat sub nicio forma, de nicio propaganda, oricat de otravita. Nu a existat niciun atac economic consistent.

Pentru ca Anglia (inca) stapanea marile prin extraordinara sa marina de razboi si comerciala, o blocada eficace era imposibila si s-a dovedit imposibila, in pofida razboiului submarin carora germanii i-au acordat o mare importanta strategica. Asadar nu puteai sufoca economic Anglia.

Prin urmare, pentru ca atat palierul simbolic, cat si cel economic, erau dificil daca nu imposibil de atacat intr-un mod hotarator, s-a optat pentru atacul militar pur si simplu. Operatiunea "Leul de mare" s-a vadit un esec usturator - tentativa de a invada pe calea aerului Anglia s-a lovit de rezistenta darza a unei Aviatii Regale care a luptat extraordinar de bine si a reusit sa castige suprematia cerului.

Elita aviatiei germane s-a spulberat peste Canalul Manecii, ciuntind pentru tot restul razboiului masinaria de razboi nemteasca si conducand, prin recul, la marile infrangeri ulterioare din Rusia. Nemtii au ignorat ca accidentul marelui zeppelin R101, in octombrie 1930, a determinat aviatia britanica sa se orienteze spre constructia de avioane: la Londra era zeppelinelor se incheiase. La Berlin aceasta era s-a incheiat abia dupa explozia celebrei nave Hindenburg, sase ani mai tarziu.

Asadar RAF a intrat in aceasta confruntare cu un avans de sase ani, avans care s-a dovedit decisiv ca putere militara. Asa cum vom vedea intr-unul dintre viitoarele capitole, puterea militara si cea economica au depins tot mai mult in istorie de dezvoltarea tehnologica. Puterea simbolica nu a depins/depinde niciodata de tehnologie, pentru ca nu are nevoie de tehnologie. Ramanand la a doua conflagratie mondiala, Germania infrunta in URSS un adversar care, macar teoretic, supravietuia prin teroarea pe care o exercita asupra propriilor cetateni.

Bolsevicii decimasera armatele alb-gardiste, infiintasera Gulagul, provocasera un masiv exod de elita in strainatate, omorasera milioane de oameni prin infometare in timpul campaniilor de colectivizare din Ucraina sau Azerbajdzan. Mai mult, Stalin masacrase si fosta elita bolsevica leninista in urma unor serii de procese trucate, in cadrul carora s-au formulat acuzatii aberante, procese urmate inevitabil de executii in masa.

Nu exista - aparent - niciun motiv sa crezi ca un asemenea regim, pe care populatia avea toate motivele sa-l urasca, va reusi sa creeze o sinergie necesara unui razboi dur cu un adversar de talia Germaniei. Nici din punct de vedere economic si/sau militar lucrurile nu mergeau bine in Tara Sovietelor.

Exista convingerea ca Stalin omorase elita militara in timpul marilor procese. Rusia fusese umilita la inceputul secolului in razboiul cu Japonia, avusese pierderi infioratoare in Primul Razboi Mondial - pe care il pierduse printr-o pace rusinoasa semnata de bolsevici - iar razboiul civil provocase la randul sau alte pierderi majore de substanta militara. Si situatia economica era mai mult decat dificila.

Se abandonase ideea Noii Politici Economice (NEP) incercata de Lenin, iar planurile cincinale se dovedisera nerealiste si imposibil de implementat in practica. Cooperativizarea agriculturii nu provocase decat foamete. Deci o Germanie care isi atinsese apogeul ei militar, geografic si economic si care ingenunchease intr-un an intreaga Europa, ataca o Rusie eterogena, lipsita atat de putere militara si economica, cat si de putere simbolica (panslavismul mesianic care insufletise pana la un punct nasterea si devenirea imperiala a Rusiei fusese aruncat la cos de un regim eminamente antireligios).

Insistentele lui Stalin ca occidentalii sa deschida un al doilea front, vestic, care sa usureze povara militara nu a fost realizat decat tarziu, prin debarcarea in Normandia (simulacrul de debarcare de la Dieppe (43) a fost o gluma macabra). Rusia era singura.

Daca istoricii au insistat asupra erorilor militare/logistice ale Operatiunii "Barbarossa" - atacarea URSS - nu s-au mentionat mai deloc cele SIMBOLICE. Regimul de la Berlin a gresit in primul rand ideologic/simbolic si abia apoi militar, victima a propriei sale viziuni turmentate despre lume. Rasa slava era considerata inferioara si i se rezerva un viitor de semisclavie in stapanirea arienilor germani.

Viziunea hitlerista a extinderii spre est ca "spatiu vital" - chiar daca convenea puterilor de tipul Imperiului Britanic sau Frantei, ale caror domnioane nu mai erau amenintate in acest fel - destinul, pus in termeni militari/teroristi, sute de milioane de oameni unui trai de sclavi antici.

Tratamentul aplicat cuceritilor - la inceput s-a intrat ca in branza in URSS, pe trei fronturi - nu a fost ca in Franta: omorurile, torturile si infometarea pana la extinctie a prizonierilor erau practici comune. O populatie nu neaparat prietenoasa la adresa bolsevicilor de la Moscova a fost, in acest fel, rapid ostilizata la adresa cuceritorilor. Panslavismul inca mocnea in subconstientul colectiv: brusc deveneai un subom. Era un atentat simbolic ce genera riposta pe masura.

Stalin a fost surprins fara indoiala de atac, dar s-a miscat tactic foarte bine - el intelegea Rusia. Primul lui discurs la radio nu a inceput cu consacratul "tovarasi", ci cu "fratilor si surorilor": a trimis terminologia bolsevica momentan la plimbare si a revenit la panslavismul Maicutei Rusii, a atins resorturile consacrate de cateva secole de emancipare in fata inamicilor.

Germania nu ataca regimul stalinist/bolsevic, Germania ataca insasi Maica Rusia, in tot ce avea ea mai sfant. Germania nu vroia "doar" sa infranga militar Rusia/URSS, vroia sa o EXTERMINE. Acest apel a creat o sinergie inspaimantatoare - un popor umilit deja de o istorie grea de un secol si-a regasit rapid vocatia mesianica si s-a luptat cu o darzenie pe care numai credinta neclintita (puterea simbolica, in orice forma a acesteia) poate sa ti-o dea. Stalin a decis sa nu paraseasca Moscova asediata, desi a fost sfatuit insistent sa o faca. Daca o facea, pierdea.

Hitler, Furherul Germaniei, era la Berlin. Stalin era langa oamenii care-si aparau patria. Cele 900 de zile de asediu ale Leningradului/Sankt Petersburgului au demonstrat ceea ce se poate intampla cand puterea simbolica isi intra in rol si potenteaza la maximum puterea militara sau economica.

Oamenii lesinau langa strunguri, dar produceau tunuri. Divizii intregi erau spulberate intr-o zi, dar altele le luau locul fara cracnire. Cine atribuie aceste lucruri doar terorii exercitate de aparatul de coercitie al NKVD-ului sau a retelei de comisari politici se inseala si ignora forta puterii simbolice - la fel cum a facut-o Germania lui Hitler.

Una dintre cele mai cinice expresii ale concentrarii puterii a fost exterminarea de catre Stalin a numerosi eroi care se distinsesera, militar vorbind, in aceste teribile inclestari: acesti oameni erau legitimati simbolic in fata unui popor pe care liderul rosu si-l dorea DOAR pentru el.

Stalin, odata scapat de primejdia externa si in postura de mare invingator, s-a grabit sa elimine, o data in plus, orice forma legitima de opozitie. Dar URSS era, totusi, un colos, inclusiv militar. Insa au existat esecuri si mai rasunatoare ale unor puteri militare coplesitoare care au fost infrante de puteri simbolice relativ inexistente din punct de vedere militar.

Un exemplu este Cuba, al doilea Vietamul. Dupa al Doilea Razboi Mondial, cand fosta aliata, URSS, a devenit marele inamic al Occidentului, SUA au devenit liderul incontestabil al infruntarii cunoscute ca "Razboiul Rece". Cu o economie intacta si in expansiune, cu o forta militara pe masura, SUA si-au asumat rolul istoric al apararii Europei de Vest de pericolul comunist si de forta Tratatului de la Varsovia.

Marile puteri occidentale erau fie distruse de razboi cvasicomplet (Germania, si rupta-n doua entitati, pe de-asupra), fie si profund afectate militar/economic si avand propriile lor probleme internationale in colonii (Marea Britanie, Franta). In aceste conditii, SUA si-au asumat un rol simbolic international masiv prin lupta impotriva comunismului in expansiune.

SUA cumulau, prin urmare, simultan, toate cele trei forme de putere necesare unui destin istoric de prim plan. Era deja cea mai redutabila forta militara (o scurta perioada a detinut singura cea mai letala arma, bomba atomica), era cea mai dinamica economie (2/3 din totalul rezervei de aur a lumii era la Fort Knox ca urmare a efortului de razboi al natiunilor antrenate in conflagratia de cinci ani) si se legitima international ca aparatorul cel mai important al valorilor occidentale in raport cu un inamic puternic si expansionist la scara globala - lagarul comunist.

Si totusi ACEASTA America a fost terfelita pe toate planurile in cel putin doua episoade rusinoase - Cuba si Vietnam - avand de-a face cu un grup de gherilleros barbosi intr-o parte si cu o mana de tarani cu ochii oblici pititi prin jungla si SUB jungla. Cum a fost posibil? La fel ca in cazul Germaniei cind a atacat URSS, a fost ignorata forta simbolica in favoarea celei militare/economice. Sa incepem cu insula socotita ideala pentru mafiotii din SUA pentru cazinouri, spalari de bani si distractie non-stop - Cuba.

Cuba era o veche cunostinta a SUA, dar nu era socotita nici macar o ruda saraca a acesteia. O serie de regimuri militare crude terorizau o populatie paupera si analfabeta de o jumatate de secol. Economia era redusa la cultura trestiei de zahar si la ceea ce astazi am numi industria divertismentului - un loc ieftin pentru aventurieri, jucatori, prostituate si scelerati in cautare de placeri interzise in lumea civilizata.

Regimul lui Batista (44) - un prieten de nadejde al Cosei Nostra si al CIA, pe ideea ca apara tara de comunistii care nici macar nu existau - era incredibil de subred: nici macar el insusi nu mai era convins ca nu e cazul sa o stearga si sa-si cheltuiasca in liniste banii furati.

Cand gherila lui Castro a inceput sa prinda contur, analistii de la Washington DC au socotit-o un alt episod minor intr-o tara de mana a patra. Cand aceeasi gherila a inceput sa foloseasca radioul - populatia era analfabeta, deci ziarele/manifestele ar fi fost inutile - si a reputat primele succese militare, iarasi nu s-a aprins nici un beculet rosu la Departamentul de Stat: Batista sustinea ca are situatia sub control, mintind evident. Batista a sters-o intr-un final, iar conducerea Cubei a fost preluata de "barbosii" coborati din munti - ce doreau cu adevarat acesti barbosi, nu era prea clar si nimeni nici macar nu s-a obosit sa-i intrebe.

Erau comunisti? Unii, de exemplu Ernesto " Che" Guervara, fara indoiala ca da, desi marxismului lui era cam accentuat chiar si pentru politica Moscovei. Altii, gen fratii Castro, nu se revendicau ideologic decat de la un sentiment oarecum tulbure de lupta impotriva tiraniei si de emancipare populara. Cei dispusi sa vada mana lunga a Moscovei peste tot si sa inventeze comunisti si unde nu erau, la care s-au adaugat cei care pierdusera investitii economice importante, au ostilizat rapid noul regim, un regim extrem de slab militar sau economic, dar foarte puternic simbolic: Castro era un soi de Simon Bolivar (45) reintrupat.

Blocada economica, tentativele puerile de asasinare a liderului si esecul Operatiunii "Mangusta" - debarcarea rebelilor refugiati in SUA in Golful Porcilor - au aruncat regimul castrist direct in bratele dragastoase ale URSS, mai mult decat fericita sa-si gaseasca un cap de pod in coasta SUA. Rezultatul? Puterea simbolica a lui Castro a atins apogeul dupa Golful Porcilor, SUA a iesit umilita dintr-o situatie de tot rasul, iar URSS a castigat pozitie strategica importanta pe care a fost pe muchie de cutit sa o trasforme si in baza nucleara (46).

Prin victoria sa, Castro dobandise meritat o putere simbolica pe care SUA au ignorat-o. Daca aceasta putere ar fi fost recunoscuta, poate SUA ar fi castigat un aliat, iar cocktailul ciudat de marxism, samba si charisma nu ar fi prins radacini in Cuba pana in zilele noastre. Cuba nu a devenit o tara prospera din punct de vedere economic, nici mai semnificativa din punct de vedere militar.

Dar Castro a stiut sa-si conserve uluitor puterea simbolica si asta a fost tot cea a contat, se pare, supravietuind cu o putere intacta si prabusirii lumii comuniste si destramarii URSS.

Liderul Vietcongului, Ho Si Min, a spus la sfarsitul razboiului care a reunificat tara si transformat-o intr-un stat comunist ca americanii nu ar fi castigat NICIODATA razboiul, chiar daca acesta mai dura o mie de ani.

"Noi LUPTAM de patru mii de ani, am infrant de trei ori si Imperiul Mongol si nu ne-am lasat ingenuncheati de China, si nimeni nu ne-a cucerit", a subliniat respectivul. Numai ca SUA se pare ca nu au stiut suficienta istorie pentru a-si da seama cu cine au de-a face si ce imensa putere simbolica se ascune in spatele aparentei saracii economice si aparat militar rudimentar. Vietnamezii nu au creat imensul si complicatul sistem de aparare subterana numai in timpul razboiului cu americanii sau al celui anterior, cu francezii.

Ei aveau o experienta seculara in gherila, iar supravietuirea ca stat in coasta Marii Chine daduse un sens istoriei lor de o mie de ani. Pentru aceasta independenta erau gata sa lupte oricand se putea. Nici napalmul si nici uriasa cantitate de bombe aruncate, cele mai multe aiurea prin jungla vietnameza - s-au aruncat mai multe bombe decat in al doilea razboi mondial - nu puteau infrange sinergia odata creata.

Legiunea straina franceza stia deja lectia de la Dien Bien Phu in 1954 (47) Regimul autohton sprijinit militar si politic de americani era tiranic si terorist la adresa propriului popor, deci era deposedat automat de orice forma de autoritate simbolica.

O grava eroare de apreciere a puterii simbolice, pe care puterea militara nu a reusit sa o suplineasca. Mergand mai adanc in istorie, vedem ca si cea mai formidabila masinarie de razboi a tuturor timpurilor - cea romana - nu a reusit sa supuna o colonie relativ minuscula, dar care se revendica de la o putere simbolica coplesitoare. Este vorba de "poporul ales", adica de evrei.

Iudeea a fost cea mai turbulenta colonie romana. Nu avea forta militara a populatiilor celtice/galice, care se intindeau din actuala Franta si pana in Scotia, nu aveau avantajul terenului pe care-l aveau germanii ascunsi in nesfarsitele lor paduri. Dar aveau un tel si o menire istorica: Legamantul. Pana la urma "solutia" a fost distrugerea totala, adica anihilarea ca entitate si spulberarea populatiei in lumea larga.

Romanii au distrus Templul si au arat cu plugul peste el, dar distrugerea fizica nu a avut nicio noima. Puterea simbolica manifestata intr-un set de credinte de nezdruncinat a fost purtat intact de poporul evreu acolo unde s-a asezat si aceasta putere simbolica s-a vadit de nestirbit pentru inca o mie de ani. In vremurile noastre, aceasta putere simbolica a nascut si una militara de temut in plan regional.

Nici macar cei mai cruzi tirani nu au ignorat puterea simbolica - sau cei care au facut-o au platit relativ repede. Jean-Claude Duvalier, cunoscut in trista sa istorie sub numele de "Papa Doc" (48), a instaurat in Haiti unul dintre cele mai barbare regimuri din toate timpurile. Faimosii "Tonton Macoutes", un soi de amestec de politie politica si asasini cu sange rece au torturat, ucis si schilodit mii de opozanti in cele doua decenii de existenta a "liderului", anihiland orice forma de impotrivire si sfidand orice legislatie internationala (nici strainii, indiferent de tara de provenienta, nu erau in siguranta).

Poate sa para straniu pentru un european sau american, dar un ingredient important al "succesului" lui Papa Doc a fost...voodoo. Voodoo era un amestec exotic de credinte din Africa de Vest, adus odata cu sclavii transportati de spanioli pentru a munci pe plantatii, rudimente de catolicism si practici magice ale populatiei originare. Un fel de samanism bine sistematizat si raspandit in proportie de masa intr-o populatie saraca, analfabeta, rupta de orice legatura cu exteriorul insulei si tributara de secole superstitiilor de tot felul.

Papa Doc nu era doar seful statului. El era - neoficial, natural - Marele Preot al cultului voodoo (49), "Baron Samedi". Simplul sau blestem era letal. Pentru ca Administratia Kennedy a criticat dur regimul sau, Papa Doc l-a blestemat - JFK murea cateva luni mai tarziu la Dallas. Asemenea legende intretinute de politia politica si inghitite pe nerasuflate de o populatie care si astazi crede in existenta zombilor - deci o mare putere simbolica - i-a asigurat lui Papa Doc nu doar o domnie pana la finele existentei sale, dar si o translatie - din fericire temporara - de putere catre la fel de tiranicul sau fiu, "Baby Doc", ulterior refugiat in Franta.

Inainte de a fi executata dupa un simulacru de proces pe fondul unei largi revolte populare ale carei circumstante de declansare si desfasurare nu sunt nici astazi limpezite intrutotul, dictatorul comunist roman Nicolae Ceausescu a fost deposedat de orice putere simbolica in cei doi ani care au precedat evenimentul intrat in istorie ca "revolutia din decembrie 1989".

Ca in multe alte cazuri, lovitura militara/informationala propriu-zisa a fost doar urmarea celei simbolice, care a pregatit-o pe prima si chiar i-a asigurat succesul. Ceausescu se pretindea aparatorul clasei muncitoare, clasa care era proslavita in discursuri oficiale. Revolta dintr-un mare oras industrial, situat chiar in centrul tarii - Brasov, 1987 - venea sa loveasca serios aceasta pretinsa revendicare: acolo se rasculau muncitorii infometati si nu "spionii imperialisti".

Ceausescu se lauda cu lunga sa activitate in partidul comunist - ajunsese sa pretinda, sprijinit de un aparat de propaganda enorm si plin de imaginatie, ca isi incepuse activitatea revolutionara la treisprezece ani si jumatate. Suferintele lui prin inchisorile "burgheze" erau in toate manualele scolare de istorie. Or, o scrisoare semnata de vechi militanti comunisti - sase la numar, ceea ce a dat demersului lor denumirea "underground" de "scrisoarea celor sase" - ii atragea atentia (deci DIN INTERIORUL FORMEI DE PUTERE SIMBOLICA DE LA CARE SE REVENDICA) ca administratia lui nu mai are cu nimic de-a face cu ideologia comunista si ca aceasta nu este decat o dictatura personala deghizata in "rosu".

Cand Francisco Pizzaro a ajuns in America de Sud cu o mana de aventurieri care nici macar nu era soldati de profesie, Imperiul Incas controla un teritoriu in care traiau zece milioane de suflete. Oricata superioritate tehnologica - cavalerie, arme de foc - detineau conchistadorii, erau totusi un ac intr-un car de fan. Puterea militara incasa, chiar primitiva la nivel individual, era coplesitoare in raport cu cea spaniola. Cronicele catolice ne-au invatat mereu ca insufletiti de Cruce (deci de o putere simbolica ferventa) Pizzaro si ai sai au reusit sa spulbere armate de zeci sau chiar sute (!!!) de mii de oameni.

In cazul celebrului asediu al Limei - pe vremea aceea un oras compus din colibe de chirpici, slab aparat - din anul 1534, succesul crestinilor s-ar fi datorat unei sarje de cavalerie care a dus la uciderea liderului "rebelilor" inca, deci la dezorganizarea rapida a armatei adverse.

Astazi stim ca lucrurile nu au stat deloc asa. Imperiul Inca era unul muribund, lipsit de orice putere simbolica. Conducerea lui era tiranica si cruda - spaniolii au devenit aliatii naturali ai triburilor care controlau teritorii extinse si contestau domnia incasilor. Nu caii si flintele spaniole au infrant rezistenta "loialistilor", ci aliantele variabile cu triburile locale. In absenta unei puteri simbolice care sa inchege imperiul ca un intreg sinergetic, potentiala lui putere militara nu a putut sa fie folosita si a fost chiar depasita de cativa aventurieri.

Casatoria lui Pizzaro cu fiica unui potentat local (dupa botezul acesteia) a consfintit nu doar o alianta politica si militara care s-a dovedit hotaratoare, ci si un transfer de putere simbolica spre barbatul cu barba care venise de peste mari. Imperiile regionale din America de Sud - aztec, incas - s-au dezintegrat cu rapiditate pentru ca erau subminate de absenta puterii simbolice, liderii lor rezistand doar prin teroare. Cand a aparut o alternativa exterioara de alianta - debarcarea europenilor - triburile opresate s-au rasculat.

Aceste imperii nu au fost propriu-zis infrante militar - ar fi fost imposibil - ci simbolic in primul rand. Ne aducem aminte de Clovis sau Carol cel Mare si vedem cat de important este pentru un lider care detine puterea economica si/sau militara sa se legitimeze si in plan simbolic. Reciproca nu este in mod necesar adevarata. Papalitatea nu a inceput sa-si dezvolte o armata proprie, de pilda, iar din punct de vedere economic, desi reprezinta un important centru de putere, este departe de a fi un mare jucator pe aceasta zona.