Iudaismul

Sistematizat sub forma legii mozaice de Ezra si Nehemia dupa ce Edictul lui Cyrus I elibereaza populatia evreiasca din robia babiloniana (in anul 512 i.C. se reconstruieste Templul), iudaismul a reprezentat un caz extrem de particular al istoriei, inclusiv a istoriei citite prin prisma evolutiei formelor de putere.

Dupa distrugerea ultimului Templu de armata romana de ocupatie si plecarea masiva a evreilor in exil, secole de-a randul evreii au folosit aproape exclusiv vehiculul simbolic - credinta - pentru mentinerea existentei lor ca popor, in pofida unor suferinte imense, indurate mai ales in spatiul devenit crestin in mileniul unu.

Deseori teoriile antisemite au atribuit evreilor o putere economica ce le-a lipsit, de fapt, cu desavarsire pe tot parcursul feudalismului si care a inceput sa devina semnificativa abia relativ recent, in epoca moderna.

Evreii nu aveau voie sa detina pamant in conditiile in care proprietatea funciara si nimic altceva dadea masura realei avutii, trebuiau de asemenea sa jongleze profesional printr-un complicat labirint de interdictii, cutume si prejudecati larg raspandite in populatie.

Parafrazandu-l pe scriitorul William Faulkner, putem afirma ca evreii nu doar au supravietuit, ci au si invins: dupa ultimul Razboi Mondial se naste statul evreu, Israel, care insa trebuie sa poarte lupte crancene pentru a-si mentine precara existenta intr-o mare de popoare arabe ostile si bine inarmate.

Insa iudaismul nu este DOAR Israel, ci mai mult decat atat: aici avem comunitatile evreiesti care au continuat sa existe si sa se dezvolte si dupa ce teritoriul istoric a fost recuperat. Dupa cum avem si reactia contrara, antisemitismul, care la randul sau a supravietuit extremelor politice care l-au folosit din plin ca arma electorala.

Ca reactie la aceasta stare de fapt, iudaismul, in paralel cu lupta Statului Israel pentru existenta, si-a dezvoltat propriul sau sistem "imunitar" de monitorizare si reactie la germenii unor manifestari/conceptii care pot degenera in actiuni de agresiune sistematica.

Lectia nazismului, unde o mana de sarantoci care se intalneau intr-o berarie din Munchen - orasul in care (ironia sortii) un commando palestinian va macelari lotul olimpic al Israelului in 1972 - au fost ignorati ani de-a randul pana au aruncat omenirea in cosmarul care a fost Holocaustul.

Evreii sunt hotarati sa nu mai devina a doua oara victime ale aventurierilor ideologici, indiferent unde sau sub ce stindard isi fac acestia cuibul. Daca secole de- randul evreii si-au gasit principalii persecutori in Occident si Europa rasariteana, secolul al XX-lea a deplasat chestiunea in Orient, obligand iudaismul sa-si adauge o componenta militara importanta puterii simbolice pe care o pastrase intacta doua milenii de peregrinari.

Astazi iudaismul in general si expresia sa statala - Israelul - in particular nu sunt doar puteri simbolice, ci si economice si militare. Aceste puteri sunt de asteptat sa evolueze in perioada urmatoare pe principul general al reactiei si contrareactiei. Pe masura ce situatia din Orient se va inflama - daca se va inflama - iudaismul va fi obligat sa-si sporeasca proportional forta militara si economica (ultima o sustine pe prima).

Daca Islamul - un alt jucator singuratic - va evolua intr-o anumita directie (radicalizare si inaltarea stindardului internationalist), iudaismul va trebui sa se pregateasca de o riposta pe masura. Asta il va obliga sa-si sporeasca si mai mult capacitatea de a juca pe scena puterii, pe toate cele trei componente: militara, economica si simbolica.