Mutatiile puterii. Puterea economica

Miercuri, 17 Iunie 2009, ora 15:07
6852 citiri
Mutatiile puterii. Puterea economica

Timp de mii de ani - cel putin dupa ultima glaciatiune importanta, sfarsita in urma cu aproximativ 10.000, cea mai importanta resursa economica a omenirii a reprezentant-o proprietatea funciara. Lumea de astazi s-a nascut in "semiluna fertila" din Orientul Apropiat, in Delta Nilului si in Mediterana.

Comportamentul agricol a modelat destinul omenirii: a nascut sedentarismul, deci embrionii viitoarei urbanizari, a creat necesitatea colectivitatilor mai largi decat tribul (specific si suficient culegatorilor si vanatorilor), i-a unit pe membrii comunitatii impotriva eventualilor jefuitori ai recoltelor.

Si astazi echinoctiile si solstitiile - momente agricole prin excelenta - sunt, sub varii masti, cele mai celebrate sarbatori in toata lumea. Sansa geografica a decis intre bogati si saraci - decalajele se mentin uneori si astazi.

Zonele agricole fertile au nascut civilizatii puternice si cu tendinte hegemonice/expansioniste - summerienii, asirienii, babilonieinii, egiptenii, micenienii, persanii, grecii - in vreme ce zonele cu posibilitati reduse din punct de vedere agricol si, ca urmare, al domesticirii si cresterii animalelor - triburile amazoniene, aborigenii australieni, triburile din cea mai mare parte a Africii - au produs stagnare.

Lupta intre "sedentari" si "nomazi" s-a intins probabil pe mii de ani inainte ca ultimii sa devina suficient de puternici pentru a se impune pe scara evolutiei istorice.

Nomazii - acest obicei se va mentine si in Evul Mediu timpuriu (mongolii, vikingii) in Europa/Asia si pana relativ recent in Africa - cereau tribut aleatoriu, dupa voia si necesarul asupritorului, mentinand nesiguranta producatorului agricol.

Sefii militari sedentari au sistematizat tributul - majoritatea populatiei a preferat atunci sa se supuna lor, in schimbul protectiei militare. Simbioza intre puterea militara - cu rol de protectie, dar si de ofensiva - si aceea economica a nascut primele megalopolisuri cunoscute si primele civilizatii.

Acestea s-au nascut pe trei considerente principale: capacitatea de a PRODUCE resurse (mai ales agricole, hrana fiind necesarul cel mai important, intotdeauna), de a controla rutele importante ale comertului/schimburilor, pe apa si/sau pe uscat si de a asigura - eventual in spatele unor ziduri de aparare - securitatea producatorilor.

In linii mari, jocul economic a ramas acelasi pana in zilele noastre: de-a lungul istoriei s-au modificat doar importanta resurselor/produselor, jucatorii principali si raportarea puterii economice la celelalte doua forme de putere.

China, care nu a inregistrat glaciatiuni de mica anvergura de-a lungul istoriei cunoscute, a dezvoltat mai repede birocratia aferenta unei economii in expansiune: a folosit scrierea si contractul comercial, a centralizat puterea si a folosit banii de hartie ca arma impotriva inflatiei.

Orientul apropiat si Mediterana au avut evolutii caracterizate prin progrese uriase si prin prabusiri spectaculoase. Antichitatea isi atinge apogeul in Europa prin Imperiul Roman, care inhata fara scrupule si sistematizeaza toate acumularile de pana atunci.

Prima moneda fusese batuta in Lidia (600 i.C.), insa romanii pun in circulatie cantitati semnificative de bani, avand acces la resurse importante de argint/aur. Nu se poate vorbi inca de o economie financiara, trocul jucand un rol decisiv (mai ales prin comertul cu Africa si Orientul), insa progresul este evident.

Romanii construiesc drumuri care devin rute comerciale relativ sigure. In siturile arheologice ale Britaniei, de pilda, gasim sticlarie din China si orfevrarie din Egipt. In anul 166 d.C., imparatul Marc Aureliu initiaza schimburile sistematice cu Imperiul Chinez.

Doar destabilizarea care a urmat conducerii lui Commodus (180-199 d.C.) a impiedicat dezvoltarea unei rute comerciale alternative "drumului matasii" inca din Antichitate. Prabusirea Imperiului Roman si invaziile barbare - incepand cu anul 300 d.C. - reteaza pentru cateva secole principalele rute comerciale: acestea nu sunt complet abandonate, insa folosirea lor, foarte riscanta, se diminueaza considerabil.

Apele devin mai nesigure din cauza piratilor carora nici o flota nu li se (mai) poate opune coerent. Abia imperiul schitat de Carol cel Mare permite dezvoltarea negotului la o scara importanta si sigura in Europa, pe de-o parte, si reluarea, mai consistenta, a schimburilor cu Orientul: puterea economica isi reintra in drepturi, mai ales in zone precum orasele-cetati italiene autoguvernate: Venetia, Genova si Florenta.

In anul 992 primul isi instaleaza o colonie permanenta la Constantinopole, in Bizant, iar trei decenii mai tarziu a doua ocupa, smulge Corsica de la musulmani - un alt punct-cheie in comertul la Mediternana. In 1252 se bate iarasi, dupa o lunga perioada, moneda de aur in Europa (Florenta).

Inca de la anul 1000 incepe trecerea decisiva la economia financiara, bazata pe bani si nu pe troc. In 1298 se inaugureaza, pe mare, prima ruta comerciala permanenta Genova-Bruges-Londra. Orasele-cetati au rezolvat problema piratilor impletand puterea economica in crestere exploziva cu aceea militara.

O flota de galere rapide si bine echipate cu armament si soldati faceau ca pierderile care ii ruinau pe alti negustori sa fie minime. Dar, deja in cadrul acestor orase-cetati puterea economica (alaturi de cea simbolica) este aceea care domina si determina puterea militara.

Epoca Antichitatii si acea a Imperiului Carolingian - in care puterea militara (legitimata de cea simbolica) era vioara intai apusese pentru totdeauna. Odata intrata in scena, puterea economica incepe sa se polarizeze tot mai mult pe criterii geografice si mai putin pe apartenenta la clasa conducatoare (aristocratica).

Economia - care inceteaza a fi doar agricola - este apanajul unei noi clase care incepe sa-si faca intrarea in istorie: micii mestesugari si comercianti ai burgurilor (de unde vine termenul de "burghez"), stramosii oamenilor de afaceri contemporani, oameni liberi de servituti feudale si care incep sa-si doreasca relatii oneste cu fortele conducatoare (reprezentantii puterii militare).

Acesti reprezentanti ai puterii economice in expansiune incep sa duca o lupta crancena, care va dura sase secole, cu puterea militara si cu aliata acesteia din urma, puterea simbolica, reprezentanta mai ales de Biserica. Asta in ce priveste Europa.

Asia va intra intr-o cu totul alta logica istorica, la fel Africa. Ridicata de mesajul Profetului (55), puterea araba explodeaza intr-un secol si devine un factor de presiune asupra Occidentului pentru multe sute de ani (abia in 1492 se incheie Reconquista spaniola, prin cucerirea Granadei).

Pe de alta parte, turcii selgiucizi incep sa muste halci din Imperiul Bizantin (Marea Schisma din 1054 rupsese deja in doua puterea simbolica a Bisericii Crestine, despartind ortodoxia de institutia papala si de catolicism).

Imperiul turc isi va atinge apogeul in vremea lui Soliman Magnificul, va ajunge in Europa rasariteana si va fi oprit abia la portile Vienei inainte de a intra in lunga sa agonie politica, economica si militara, la finalul careia va naste statul turc modern.

Imperiul chinez va cunoaste navala si cucerirea mongola, secole de framantari si va renaste prin dinastia Ming. In secolul al XV-lea va lua decizia de se inchide in sine, la fel ca si Japonia mai tarziu. Dar in jurul anului 1600, principala putere industriala a lumii nu era Marea Britanie sau Franta sau Germania, ci China.

Modelul economic asiatic era mai performant administrativ decat cel occidental - incuraja meritocratia, adica ascensiunea pe baza de merit si nu pe baza apartenentei la nobilime (asta explica si de ce a fost secole de-a randul lipsit de revoltele masive din Vest) - dar mult mai centralizat.

La fel ca in Antichitate, puterea militara ramanea net dominanta, subordonandu-o complet pe cea economica, sau chiar si pe cea simbolica. Seful armatei - sultanul sau "fiul soarelui" - erau si proprietarii simbolici ai tuturor bunurilor supusilor lor, care le detineau prin "gratia" conducatorului (puteau fi oricand confiscate fara prea mari daraveli juridice sau justificari solide).

In ambele cazuri, puterea simbolica - setul de convingeri bazate pe confucianism in China si clerul musulman sunnit, in Imperiul Otoman - propovaduia supunerea oarba in fata conducatorului, cvasideificat. Emanciparea puterii economice in Europa se va face insa prin convulsii majore.

Inca din anul 1225, dupa catastrofala infrangere militara de la Bouvines (Franta), noblimea engleza il obliga pe regele Ioan Fara Tara (56) sa adopte Magna Charta. Un document care privea, fireste, deocamdata doar nobilimea, dar care ingradea puterea discretionara a unei persoane - regele - fara niciun soi de alianta cu puterea simbolica - Biserica.

Niciun pelerinaj la Canossa nu mai putea ajuta, prin urmare, un rege care isi asupreste supusii. Pentru prima oara mariajul inaugurat de Clovis si reinoit de Carol cel Mare - sacralizarea conducatorului militar prin aportul puterii simbolice - nu mai functiona. Si era doar inceputul.

In anul 1265 se intruneste primul Parlament al Marii Britanii - drumul era deschis. Razboiul de o suta de ani va slabi si puterea militara a Frantei, permitand intrarea altor forte in scena. In 1343 se aduna primele "Stari" - reprezentanti ai burgheziei care isi cer dreptul la decizie - in nordul si centrul regatului.

Marea Epidemie de Ciuma - care va secerea intre 1347 si 1351 peste jumatate de populatia Europei (cea mai mare catastrofa a istoriei cunoscute a continentului) - va lovi in plin o putere simbolica (Biserica) ce se dovedeste neputincioasa in fata maladiei si va lovi, prin recul, in marele sau aliat, puterea militara a aristocratiei.

In anul 1358 porneste in Franta rascoala taranilor - "Jacqueria" - care deschide un secol de confruntari de o violenta fara precedent.

Populatia Parisului se revolta in 1413 (sub conducerea lui Simon Caboche) si in 1418 (revolta breslelor de meseriasi). De remarcat ca toate revoltele au o componenta nu doar antiaristocratica, ci si anticlericala, preotii fiind perceputi drept aliatii de nadejde ai nobililor si paraziti din punct de vedere economic.

Peste Canalul Manecii, in Anglia, izbucneste revolta lui Watt Tyler (1381), in vreme ce la Florenta se revolta postavarii (rascoala "ciompilor", in anul 1378). In anul 1434 avem revolta populatiei la Roma - orasul se proclama, efemer, "republica", proclamandu-si legitimitatea nu de la puterea simbolica a Bisericii Catolice, ci de la dreptul roman.

Sigur, cele doua puteri aliate - aceea militara si aceea simbolica - aveau inca suficiente resurse pentru a supravietui acestui secol dezolant, de conflicte si recesiuni succesive - in 1453 turcii vor cuceri Constantinopole, punand capat agoniei Bizantului aproape fara nicio reactie din partea Occidentului.

Dar lucrurile urmau sa nu mai fie niciodata la fel, iar puterea economica incepe sa se afirme tot mai mult. Spania face exceptie de la acest traseu din cel putin doua motive. Primul: era preocupata de recucerirea teritoriului sau din mana musulmanilor si asta crea o sinergie suficienta incat sa subordoneze alte posibile abordari strategice.

Al doilea: regii spanioli - "majestatile lor catolice" - vor acorda o putere aproape fara limite Bisericii, avand nevoie de aceasta in primul rand pentru "crestinarea" unei populatii multiculturale, multietnice si multiconfesionale si in al doilea rand pentru a tine in sah puternicii aristocrati ("granzii") care puteau primejdui suprematia regala.

Ferita de aceste schisme interne, preluand stindardul puterii simbolice (catolicismul "pur-sange"), aventurandu-se peste mari in aventura coloniala care ii va revarsa nenumarate bogatii in visterie, Spania va deveni intr-un secol cea mai importanta putere militara, economica si simbolica a Europei.

Aurul si argintul Americii va permite cresterea exponentiala a numerarului de pe tot continentul, ba intr-o vreme va fi atat de numeros incat va provoca, prin inflatie, prabusirea preturilor. Puterea economica, asadar, tinde tot mai mult sa se emancipeze de sub tutela celei militare (aristocratia) dar nu o va putea face definitiv pana ce mai multe evenimente, aparent neconectate intre ele, vor impulsiona definitiv cursul istoriei in aceasta directie.

Cel mai important este cu siguranta "noua erezie" care apare in Germania odata cu tezele unui calugar pe atunci necunoscut, pe numele sau Martin Luther (cele 95 de Teze au fost afisate in anul 1503). Vaticanul se mai confruntase cu asemenea situatii - bogomilii, catarii, patarinii, dolcinienii framantasera Europa si provocasera chiar infruntari militare.

Insa aceste "dizidente" erau ciudate pentru oamenii de rand, pe de-o parte si venisera INAINTE de Marea Epidemie de ciuma, care stirbise definitiv pentru contemporani si pentru urmasii acestora infailibilitatea bisericii apostolice. Noua clasa - a burheziei vrajmase la adresa aristocratiei - si-a gasit un vehicul simbolic nou-nout, pe care l-a imbratisat cu forta.

Inventarea prafului de pusca - vezi capitolul anterior - si dezvoltarea armelor de foc a spulberat monopolul militar al aristocratiei. Deja "batalia pintenilor de aur" (1304), cand postavarii Flandrei au distrus cavaleria franceza, sau macelarirea aceleiasi cavalerii de catre arcasii englezi (Azincourt) sau ienicerii turci (Nicopole) sfaramasera mitul invincibilitatii cavalerului.

Tot asa cum pustile cu pulbere si soldatul "obisnuit" vor desfiinta institutia samurailor in secolul al XlX-lea in Japonia, tot asa se va intampla, dar lent, in decursul a trei secole, cu institutia cavalerismului in Europa. Militarul modern nu va mai fi in mod necesar un aristocrat (desi macar partial aristocratia va continua sa mentina simbolica militara pina in zilele noastre).

Asa cum barbarii din Antichitate invadasera treptat legiunile romane, pana ajunsesera sa le domine, tot asa militarii de cariera de origine modesta vor ingrosa tot mai mult randurile armatelor moderne (57). Puterea aristocratiei venea din capacitatea ei de a oferi securitate militara - armata profesionista o va face inutila.

Din punct de vedere economic, era majoritar parazita, traind din birurile platite de cei care munceau efectiv - acestia se vor revolta. Legitimitatea ei venea din alianta cu Biserica - si aceasta ultima institutie va deveni principalul teatru de confruntare, prin Reforma si Contrareforma.

Impopularitatea "aliantei" a crescut foarte mult in timpul razboiului de o suta de ani, cand visteriile sleite de efortul de razboi al celor doua tari au introdus un impozit suplimentar pentru fiecare cetatean, impozit care nu era unul pe venit, ci pur si simplu pentru toti traitorii pe posesiile coroanelor si ale vasalilor acestora ("taille" in Franta si "poll taxe" in Anglia).

Nobilii si clerul erau scutiti de acest impozit, in vreme ce taranii, mestesugarii si negustorii, nu. In 1524 izbucneste razboiul taranesc german, in 1526 avem deja prima biserica luterana in Saxonia.

Nordul incepe sa opteze tot mai hotarat pentru noua biserica, in vreme ce sudul spaniol este bratul inarmat al papalitatii, iar centrul (dominat de Franta) devine teatru de confruntari.

In 1534, prin decizia lui Henric al Vlll-lea al Angliei (1509-1547), ia nastere biserica anglicana (statala). Reforma va fi continuata de Elisabeth I, care urca pe tron in anul 1558, iar in 1566 Olanda (Tarile de Jos) adopta biserica calvinista.

Crestinatatea strange randurile pentru a zdrobi la Lepanto flota lui Soliman Magnificul (1571), dar va continua sa fie sfasiata de razboaie pana la pacea westfalica din 1648. Un al treilea eveniment este executia Mariei Stuart de catre Elisabeth l.

Aceasta regina aventuroasa si fara noroc parea sa-si fi cautat cu lumanarea necazurile. Dar decizia verisoarei sale de a o trimite pe esafod - mai bine-zis a unui Consiliu de coroana care vedea in Spania un dusman feroce, iar in cei aflati in cardasie cu iezuitii, un pericol mortal - desacralizeaza ceea ce mai era de desacralizat din regalitate.

Henric al Vlll-lea o trimisese pe esafod pe Anne Boylen, dar aceasta provenise din randul micii nobilimi de tara. Regina scotilor era primul "sange regal" autentic ce sfarsea sub securea calaului, in public. Istoria Frantei, Spaniei sau Angliei era plina de asasinate - snurul, otrava sau pumnalul isi facusera insa datoria in tacere si departe de ochii vulgului.

Fara sa vrea, stralucita Elisabeth va deschide calea revolutiei engleze (1640-1660) si va hotari soarta nefericitului sau urmas, Carol I (tot un Stuart), decapitat printr-o DECIZIE A PARLAMENTULUI, dupa ce armata "burgheza" de "capete rotunde" a lui Oliver Cromwell distrusese armatele loialistilor aristocrati.

Doar razboaiele si figura lui Ludovic al XlV-lea (care moare in 1715) vor stopa, temporar, "exportul de revolutie" in Franta. Aristocratii in general - nici macar regii - nu mai sunt deasupra legilor: se contureaza "contractul social" care va modela lumea contemporana.

Puterea economica isi gaseste un nou vehicul social - burghezia in ascensiune - un nou vehicul simbolic - protestantismul si un nou vehicul militar (armatele profesioniste).

Lumea catolica, dupa explozia avutiei de extractie coloniala a Portugaliei si Spaniei (in 1494 acestea isi impart, cu binecuvantarea papalitatii, prin bula "Romanus Pontifex", expansiunea coloniala in America si Africa) va domina timp de aproape doua secole Europa si marile, dar va intra intr-un declin pe care Pacea din Pirinei (1659) nu va face decat sa-l certifice.

In final Franta pe jumatate protestanta, Marea Britanie, Olanda si tarile nordice se vor dovedi mult mai dinamice si se vor afla in avangarda revolutiei industriale (demarate incepand cu a doua jumatate a secolului al XVlll-lea). In secolul urmator va incepe ascensiunea SUA, cladite de asemenea pe baze protestante.

Afluxul de numerar, intetirea schimburilor ca urmare a unei navigatii tot mai sigure si a expansiunii "lumii cunoscute", democratizarea tot mai accentuata a accesului la capital (prin inlaturarea monopolului funciar al aristocratiei/bisericii), aparitia sistemelor moderne bancare si de comert international - inca din anul 1602 Olanda infiinteaza Compania Indiilor de Vest si Bursa de la Amsterdam) - muta pe de-o parte hotarator spre vestul Europei centrul financiar al lumii (lumea araba se dezintegrase, Imperiul turc isi incepe declinul odata cu domnia lui Selim Betivul, urmasul lui Soliman, Imperiul Chinez, sub dinastia manciuriana, va incepe sa piarda succesiv toate confruntarile militare majore) si accelereaza formarea capitalului investitional, pe de alta parte.

Scapata din chingile constrangerii puterii militare - intr-o monarhie sau republica moderna, armata este platita din banii cetatenilor si pusa sub constrangerea puterii civile - si de aceea a puterii simbolice, puterea economica isi va asigura, practic, incepand cu secolul al XVlll-lea, doua secole de suprematie.

Bancherii vor finanta razboaiele si vor avea un cuvant greu de spus vizavi de deznodamantul acestora. Sistemul economic capitalist va cunoaste mutatii succesive care vor pune capat treptat exploatarii salbatice initiale si va dezvolta o plasa de siguranta sociala care va intruni consensul politic intern.

Corifei de tipul Smith, Ricardo sau Mill ii vor scrie fundamentele teoretice. Odata cu finalul razboiului rece (ideologic) si cu adoptarea de catre Rusia si China (aceasta din urma adoptand sloganul "o tara, doua sisteme") a economiei capitaliste, puterea economica pare sa-si fi asigurat suprematia.

De fapt, asa cum vorm vedea, lucrurile nu se anunta deloc asa.

###

Puterea economica a insemnat, timp de patru milenii ale istoriei cunoscute, bogatie funciara. Sansa geografica a decis initial dezvoltarea, inflorirea si hegemonia primelor forme umane de civilizatie/cultura. Schimburile comerciale au impulsionat mereu - cu sincope datorate razboaielor, mai ales - dezvoltarea unei economii "mondiale".

Puterea economica a insemnat si inseamna accesul la resursele necesare si decizia asupra modului de alocare a acestora. Puterea economica a fost subordonata, practic, pana la marea epidemie de ciuma si razboiul de o suta de ani intre Franta si Anglia, puterii militare si celei simbolice - cei care detineau aceste forme de putere, detineau si puterea economica.

Emanciparea puterii economice - IN SINE - s-a conturat odata cu Reforma, s-a calit in timpul luptelor Contrareformei si a fost potentata de diminuarea simbolismului regal/aristocratic, pe de-o parte si de posibilitatea dezvoltarii unei puteri militare care a incetat, odata cu aparitia armelor de foc, sa fie apanajul cvasiexclusiv al aristocratiei.

Asa cum vom vedea in subcapitolul urmator, puterea economica si-a gasit un aliat initial in reforma religioasa, ca vehicul de putere simbolica, dar apoi, incepand cu secolul al XVlll-lea, si-a inventat propriul sau vehicul, acela ideologic.

Incepand cu a doua jumatate a mileniului al doilea d.C, puterea economica se deplaseaza de la est la vest si de la sud la nord, iar resursele unor spatii geografice intinse - America Latina, o buna parte din Asia, Africa in aproape totalitatea ei - sunt acaparate prin "colonizare" de aceasta parte a lumii. Sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul secolului al XXl-lea contureaza o miscare inversa, de la nord la sud si de la vest la est in privinta puterii economice.

#chirovici, #puterea , #Cartea Puterea