Puterea astazi

Vom analiza in acest capitol o "harta" a distributiei puterii - in toate cele trei forme ale sale in lumea cotemporana. Vom analiza cateva natiuni/grupuri de natiuni, pe de-o parte, si "jucatori singuratici", pe de alta parte.

Vom vedea ca ultimii - care nu se revendica explicit de la modelul paradigmatic dominant, statul-natiune - au devenit tot mai puternici in arena mondiala.

De asemenea, vom vedea si ce mutatii au intervenit in ultimele decenii intre interferenta formelor de putere - cvasiechilibrul din ultimul secol pare definitiv pierdut. Si sa nu uitam ca o persoana/grup de persoane (aici incluzand, in sens larg, si natiunile) sunt puternice intr-adevar doar in masura in care cumuleaza, simultan, toate cele trei forme de putere intr-o masura cat mai consistenta.

Este o concluzie la care analiza istorica ne obliga.

1. JUCATORII NATIONALI.

STATELE UNITE ALE AMERICII.

Probabil ca nu exista o tara pe glob care sa fie asimilata atat de mult cu puterea ca Statele Unite ale Americii - pentru multi, natiunea americana este chiar un simbol al puterii: militara, economica, simbolica. Merita asadar sa incepem analiza noastra cu SUA si sa ne intrebam, in acelasi timp: cat de puternice sunt, in mod real, Statele Unite (61)?

Traseul istoric al SUA pare unul intr-adevar privilegiat. De la cativa colonisti amarati, lipsiti de omogenitate etnica, religioasa, economica si militara, in doua secole se construieste cea mai puternica natiune a lumii contemporane. Sigur, acest traseu nu a fost presarat cu trandafiri.

Natiunea care in declaratia sa de independenta mentioneaza pentru prima oara in istorie "dreptul la cautarea fericirii" a fost deseori in situatia deloc privilegiata de a refuza altor natiuni/etnii sau persoane acest drept.

Nativii americani - macelariti cu ferocitate timp de un secol (masacrul de la Woundedknee este, cronologic, finalul acestei campanii de exterminare) si sclavii africani adusi mai ales pentru exploatarile de bumbac din Sud sunt doar cateva din scheletele din dulap ale tinerei natiuni americane.

Razboiul dintre Nordul industrial si modernist si Sudul agrar si conservator (inclusiv in privinta sclaviei), la jumatatea secolului al XlX-lea, s-a desfasurat cu o duritate extrema: pentru prima oara in istorie populatia civila din spatiul confederat a fost tratata de unionisti ca inamica (generalul Shermann a inventat termenul de "razboi total" cu acel prilej).

Puterea SUA explodeaza pur si simplu in secolul al XX-lea (in 1881, dupa conflictul militar pe mare cu Chile, la Washington DC inca se trage concluzia amara ca flota americana este inferioara celei chiliene!).

Produsul Intern Brut pe cap de locuitor nu este mai mare decat in Peru (!) si mult inferior celui din Germania, Imperiul Britanic (ce-si atinge apogeul) sau Franta. Limba engleza devine limba oficiala in dauna celei germane la diferenta de doar un vot in Congres. Dar este o societate care da dovada de un dinamism incredibil, situandu-se repede in avangarda cercetarii stiintifice si a inovatiei tehnologice.

Aceasta capacitate de adaptare la nou, de orientare paradigmatica spre prezent si viitor si mai putin spre o inexistenta istorie si de toleranta etnica/religioasa sunt, de fapt, "secretele" cresterii puterii nord-americane.

Devenind rapid o putere economica - chiar daca la inceput inchisa in propriilei frontiere (care de la razboiul de indepedenta au crescut mereu prin anexari de proportii uluitoare pentru dimensiunile geografice europene - Louisiana, bazinul Mississippi, Alaska, etc) - SUA au devenit treptat si o putere militara.

Primul Razboi Mondial, in care armata americana a inclinat decisiv balanta in favoarea Antantei si a aliatilor acesteia, reprezinta adevaratul pasaport de intrare a SUA in arena mondiala.

Desfasurarea vasta de forte din Cel de-al Doilea Razboi Mondial incheiat cu folosirea celei mai devastatoare arme militare din istorie - cea nucleara, al carei monopol l-a detinut pentru scurt timp - consacra definitiv aceasta noua realitate: nimic nu se poate construi fara a tine cont de puterea SUA.

Procesul de globalizare a potentat in plan mondial manifestarea acestei forte, cu atat mai mult cu cat Imperiul Britanic se destrama, Germania este sfasiata in doua entitati statale, Franta isi pierde la randul sau coloniile si trebuie sa faca fata unei succesiuni dramatice de crize interne, iar "imperiul raului" - URSS - se indreapta lent, dar sigur spre naufragiul din 1989.

Pana la demararea reformelor postmaoiste, China ramane un colos cu picioarele de lut, incapabil sa devina altceva decat un jucator regional mediocru si captiv in propriile-i probleme (SUA au folosit China doar in jocul antihegemonic la adresa rusilor).

Vidul de putere globala pe care cele doua conflagratii mondiale l-au lasat in lume a fost repede umplut de SUA, macar in ceea ce pentru cinci decenii se va numi "lumea libera". Mai mult SUA si-au adjudecat si statutul simbolic de "aparator al valorilor democratiei" in fata realului pericol comunist, care ameninta, pentru prima oara in istorie, sistemul capitalism si parlamentar in ansamblul sau.

Era limpede si la Bonn, si la Paris si la Londra ca fara imensa forta militara a SUA - care au format NATO - diviziile Tratatului de la Varsovia pot marsalui pe strazile vest-europene. SUA devin si un exemplu de reusita economica: termenul de milionar incepe sa devina sinonim cu american.

Daca vechea generatie de tipul Vanderbild, Morgan sau John D. Rockfeller se purtau cu o modestie ostentativa si conservatoare, noii imbogatiti nu se tem sa-si afiseze in public extravagantele. La finele celei de-a doua conflagratii, doua treimi din aurul lumii se afla la Fort Knox, iar dolarul a fost definit in aur pana in anii '70, dupa primul soc al petrolului.

In plan intern, o complicata alchimie politica ce combina propaganda subtila cu inovatiile de marketing (radioul si presa scrisa) au transformat locatarii Casei Albe, incepand cu F.D.Roosevelt, in trimisi speciali ai bunului Dumnezeu, chemati nu doar sa conduca privilegiata natiune americana spre rolul sau natural de "nou Ierusalim", ci si sa asigure o relatie speciala cu divinitatea.

Nici un zvon despre relatii extraconjugale stranii, sforarii cinice si manevre murdare nu ajungea sa umbreasca aceasta imagine idilica. La inceputul anilor "60 tanarul si carismaticul J.F.Kennedy transformase Casa Alba intr-un soi de alcov, avea combinatii "nepotrivite" cu organizatii criminale (care il si ajutasera sa castige alegerile, de altfel) si se afla in pragul unui divort scandalos cand a fost asasinat.

Dar nimic din toate acestea nu ajungeau la urechile publicului larg, in numele interesului national. Patronii de ziare si televiziuni dadeau parinteste si intelegator din cap cand oficialii le cereau sa fie discreti in toate privintele atunci cand vine vorba de semizeii din Biroul Oval.

SUA isi construiesc si o retea universitara care, desi tanara la masa istoriei, devine repede cea mai performanta din lume. O avalansa de oameni de stiinta americani sau naturalizati americani, din varii domenii, isi adjudecau Premiile Nobel (62).

SUA nu sunt doar avangarda tehnologica, ci si culturala. Popcultura, incepand cu anii '50-'60, cucereste intreaga lume, cu toate criticile inversunate la adresa ei.

Cu sau fara voie de la stapanire, tineretul de dincolo de Cortina de Fier, denationalizat si deculturalizat de comunism, fredoneaza hiturile rock an' roll si urmareste cu sufletul la gura serialele de tipul "Tanar si nelinistit" sau "Dallas", este cu sufletul alaturi de cowboys cumsecade ca John Wayne si de agenti secreti care sfarsesc prin a salva lumea si a sorbi cocktailuri Martini pe insule exotice, alaturi de o frumoasa cu picioare lungi si colier de dimante.

Dezvoltarea mijloacelor de comunicare in masa - radioului i se adauga televiziunile, magazinele in culori vii si, in final, Internetul - permit diseminarea pina in cele mai ascunse unghere a aburilor trandafirii a imaginii unei Americi daca nu perfecte, atunci in curs de a deveni asa in scurt timp.

Comparativ cu vioiciunea si prospetimea acestei propagande, gemetele Frantei vizavi de cultura traditionala si propaganda cenusie si ridicola a sistemului comunist nu au nicio sansa: filmele americane, albumele scoase de trupele de muzica americane, cartile americane (de la o pleiada de straluciti clasici si pana la autorii de romane politiste cu retete imbatabile) cuceresc inimile unui tineret imbracat in jeansi si salivand la imaginea minunatiilor de peste Ocean.

De fapt, in aceasta a constat/consta si slabiciunea sistemului american de putere. In istorie - sau, mai precis, in procesul de evolutie - ceea ce la un moment-dat este in mod real un atu se poate preschimba intr-un serios handicap, la fel ca dintii-sabie ai panterei uriase din Cretacic.

Caderea Cortinei de Fier a repus dramatic in discutie rolul SUA in contextul global. Europenii au inceput sa priveasca enorma sa forta militara mai degraba cu circumspectie, atata vreme cat aceasta forta nu ii mai proteja de pericolul bolsevic.

China a ramas atenta la tendintele considerate hegemonice ale americanilor, iar frustrarile unei Rusii obligate sa revina la granitele din urma cu trei secole sunt evidente. Confruntate cu o situatie noua, SUA inca isi calibreaza locul si influenta in lumea contemporana.

Din punct de vedere al puterii militare, SUA este o forta indiscutabila - armatei sale i-au trebuit relativ recent doar doua saptamani pentru a zdrobi a patra armata a lumii ca numar de militari, armata irakiana. SUA au un buget militar anual de aproape douazeci de ori mai mare decat Regatul Unit si de douazeci si cinci de ori mai mare decat Rusia (ne referim, fireste, la cifrele raportate oficial).

Din punct de vedere economic, SUA sunt, de asemenea, de departe natiunea cu cea mai mare forta economica. Ca pondere in comertul international si contributie la PIB-ul global, SUA sunt umar la umar cu toata Uniunea Europeana, in ansamblul sau.

De asemenea, America reprezinta in continuare un bastion al democratiei, al valorilor liberalismului economic si un aparator al libertatilor umane. Insa mai multi viermi rod cu spor in ultimele doua decenii din marul rumen al puterii SUA, pe toate cele trei paliere.

In primul rand, SUA au o problema de perceptie globala. Sunt socotite "parintii" globalizarii, in conditiile in care China, de pilda, a profitat cel mai mult de pe urma acestui fenomen. Insa nimanui nu ii trece prin cap sa considere mondializarea o "conspiratie" tesuta de Beijing de o sectiune speciala a Biroului Politic al partidului unic.

Manifestantii antiglobalizare iau constant cu asalt firmele nord-americane, pe Internet circula de-a valma un adevarat torent de "informatii" vizavi de marsaviile contra umanitatii care se pun la cale in Washington DC. Mai grav, chiar o parte a publicului american pare convinsa de asemenea teorii ale conspiratiei (63).

In 1996, cand o explozie arunca in aer Ocklahoma Center - era cel mai grav antentat terorist de pe teritoriul american - autorul a fost descoperit nu intr-un terorist musulman fanatic sau in persoana unui fost agent KBG dornic de razbunare, ci intr-un WASP american get-beget, Thimoty McVeil.

Nu este inca limpede in ce masura America este in mod real dornica sa devina un soi de jandarm planetar. Dar este limpede ca deja este socotita asa si identificata ca tinta antihegemonica nu doar de "ostasii jihadului" din Al-Quiada, ci si de politologi, ziaristi, militari si politicieni.

Puterea militara este uriasa in sens clasic, insa toata aceasta putere - alaturi de cea informativa - s-a dovedit neputincioasa in a preveni/opri tragedia 9/11. SUA sunt poate imbatabile intr-un conflict militar conventional. Insa conflictul militar conventional pare oarecum preistorie.

Tot mai mult bataliile se desfasoara in alte trasee: in propaganda, informatie, economie, sfera simbolica. Nu intamplator avioanele teroristilor au lovit tinte-simbol: Pentagonul ( puterea militara), World Trade Center (puterea economica), Capitoliul - ratat datorita revoltei pasagerilor - (puterea politica/ideologica, adica puterea simbolica).

Sfidarea a venit, asadar, pe toate cele trei paliere de putere, dorind sa se demonstreze lumii ca SUA nu sunt, la urma-urmei, decat un colos cu picioarele de lut, o noua Roma sortita distrugerii ca urmare a propriilor sale pacate.

Administratia Clinton a reusit o oarecare echilibrare a unei economii care consuma enorm - unii economisti mai exigenti ar spune ca acest consum intrece, de fapt, posibilitatile reale - insa o succesiune de crize (culminand cu aceea din 2007-2008, pe care unii observatori au comparat-o cu Marea Criza din 1929-1933) ridica indreptatite semne de intrebare asupra sustenabilitatii unui asemenea model economic.

In privinta puterii simbolice, scriam ca aceasta s-a centrat hotarator in perioada 1945-1990 pe lupta impotriva comunismului totalitar. Puternic multietnica, multiculturala si multiconfesionala, America are nevoie mai mult decat orice alta natiune de un coagulant intern de natura simbolica.

Lupta impotriva terorismului global poate fi un asemenea coagulant, numai ca lucrurile au debutat prost pentru americani. In patru decenii de Razboi Rece, in care episoadele mai contondente, de tipul crizei rachetelor din Cuba, au alternat cu altele mai pasnice (administratia Carter), nici macar o racheta de jucarie nu a lovit teritoriul SUA.

Episodul 9/11 a demonstrat dureros ca in fata unui adversar cu asemenea tabieturi, nimeni si nimic nu te poate apara nici macar la tine acasa. Inasprirea legislatiei securitatii interne a nascut alte angoase, legate de libertatile fundamentale ale omului.

Niciodata americanul nu a fost obligat sa aleaga intre securitatea personala si limitarea libertatii individuale, un gen de optiune care contrazice chiar fibra intima a natiunii si ii altereaza puterea simbolica in plan intern/extern.

In jocul global, SUA se intreaba inca in ce masura relatia transatlantica cu o Uniune Europeana care, poate, viseaza in taina la o deplina emancipare, va mai ramane valabila in deceniile care vin (Germania si Franta devenind, treptat, dupa 1990, principalii interlocutori, in dauna Regatului Unit), privesc fara bucurie cresterea economica si militara a Chinei, care poate rupe echilibrul de putere in Extremul Orient, se implica in jocul de la Caspica-Marea Neagra (o adevarata pusculita energetica a secolului XXI), unde intalneste Iranul si Rusia si isi mentine angoasele cu privire la aceasta din urma tara, care si-a revenit spectaculos in ultimul deceniu.

Viziunea despre o America atot triumfatoare si sfidatoare este departe de adevar. SUA au, in mod real, mult mai putina putere decat Roma intre Augustus si Aurelian sau Imperiul Britanic din vremea reginei Victoria.