Puterea militara

Este aparent cea mai veche si cea mai lesne de inteles forma de putere: capacitatea de a-ti impune obiectivele prin violenta, pe de-o parte, si a oferi - in schimbul unor avantaje, fireste - garantii de securitate celor care nu detin putere militara si se simt amenintati, intr-un fel sau altul, de potentiala violenta a altor subiecti.

 

Intr-o lume lipsita de amenintari de o natura sau alta, puterea militara ar fi inutila. De-a lungul istoriei, daca niciun individ nu ar fi ravnit la bunul altuia si daca niciun trib nu l-ar fi amenintat pe celalalt, puterea militara incipienta nu s-ar fi nascut si nu ar fi dezvoltat uluitoarele capacitati de astazi.

Dar faptul ca printre primele artefacte umane descoperite se afla in egala masura unelte si arme, iar starea de conflict a insotit cvasipermanent istoria umanitatii demonstreaza limpede ca puterea militara a fost, probabil, prima forma de putere nascuta de omenire, indiferent de arealul geografic in care s-a manifestat.

Fiinta umana este, probabil, din motive asupra carora oamenii de stiinta inca reflecteaza, cea mai conflictuala fiinta de pe Planeta si din intreaga istorie a acesteia. A existat probabil mereu o dorinta intrinseca a unor indivizi de a-si exercita influenta/dominatia/puterea asupra altora si o dorinta a celor opresati de a lupta prin varii mijloace impotriva acestei influente/dominatii/puteri.

Omul este, dupa definitia lui Aristotel, "un animal politic", "zoon politikon", dar este si un "animal" teribil de inteligent si conflictual. Mitul lui Cain si Abel sau cel egiptean al lui Osiris si Seth demonstreaza cu prisosinta acest lucru: capacitatea fiintei umane inca din zorii existentei sale de a-si exercita din varii motive, uneori greu de deslusit, violenta asupra semenilor pana in forma cea mai grava a acesteia, omorul.

Istoria primelor "imperii" (punem ghilimele pentru ca erau reduse ca dimensiune comparativ cu ceea ce omenirea avea sa nasca odata cu Imperiul Persan, Imperiul Roman sau Imperiul Chinez) este o istorie a unei violente impinse la extrem.

Sumerienii, asirienii sau babilonienii se comporta asemenea unui musuroi de termite asasine pornite la atac. Nu exista - din ceea ce a ramas scris - un scop religios, ideologic sau nici macar economic in exercitarea violenta a puterii militare a acestor populatii asupra vecinilor.

Puterea militara pare un scop in sine, menita doar a demonstra forta liderilor care conduceau aceste masinarii de lupta. Supunerea totala sau anihilarea pareau unicele alternative. Pana si birurile sau "donatiile" ("darurile" catre conducatorul asimilat cu un zeu) par sa fi avut mai degraba un caracter simbolic decat unul propriu-zis economic (menit sa mentina intacta, uman si logistic, masina de lupta).

O caracteristica a puterii militare in zorii ei a fost completa anihilare a celorlalte forme de putere: cea economica si cea simbolica. Seful militar era si detinatorul virtual al tuturor bunurilor celor care intrau in sfera lui de influenta (deci cumula, macar teoretic/juridic toata puterea economica in egala masura) si era seful nemijlocit al celor care detineau puterea simbolica (preotii unui cult dominant sau al diferitelor culte).

Regele/imparatul, adica seful militar, era si Marele Preot sau il subordona total pe acesta.

Printre primele legi din istorie sunt si cele impotriva vrajitoriei, adica impotriva urmasilor directi ai samanilor tribali, cei care, la nivelul comunitatilor restranse, exercitau puterea simbolica. Printre primele acte, asadar, ale celor deveniti lideri militari a fost aceea de a "canibaliza" orice alta forma embrionara de putere.

Puterea initiala era caracterizata de primitivism si violenta extrema. Singura "drama" a lui Ghilgames (13) este aceea ca nu este nemuritor, deci inexorabila degradare biologica il impiedica sa-si perpetueze, potential la nesfarsit, nemasurata sa putere.

Si acest gen de putere a suferit mutatii fundamentale de-a lungul timpului si a inceput sa interfereze intr-un mod complet diferit cu celelalte doua forme, in moduri care au fluctuat in istorie, prin flux si reflux.

Dar istoria Imperiului Otoman, de pilda, a URSS in vremurile contemporane sau a celui de-al treilea Reich german demonstreaza ca in varii circumstante, cei care doresc puterea absoluta se "rafuiesc" in primul rand cu detinatorii celorlalte forme de putere, dupa un model ramas intact.

Sultanul era detinatorul de jure al tuturor bunurilor otomanilor (ei "detineau" tot ceea ce detineau prin vointa sultanului) si subordona de facto clerul islamic, bolsevicii au prigonit Biserica si au inlocuit procesiunile religioase (forma vizibila de exercitare a puterii simbolice) cu marile manifestatii comuniste (icoanele purtate la procesiuni au fost inlocuite de portretele liderilor rosii) si la fel au procedat si nazistii, oferind un surogat de neopaganism arian care-l avea in centrul cultului sau tot pe seful militar, adica pe Fuhrer.

Durata imperiilor care s-au bazat cvasiexclusiv pe o singura forma de putere, aceea militara (summerienii, babilonienii, asirienii, macedonenii lui Alexandru cel Mare, mai apoi romanii sau mongolii) a fost sensibil mai scurta decat aceea a imperiilor care au acumulat simultan TOATE formele puterii (egiptean, hindus, chinez, cel englez in epoca moderna). Vom reveni pe larg asupra acestui aspect, plin de invataminte si pentru lumea de astazi.

Dar inainte de a intra in detalii, sa definim celelalte doua forme de putere.