Baietii buni cistiga intotdeauna

Marti, 28 Septembrie 2010, ora 00:47
6176 citiri
Baietii buni cistiga intotdeauna

Hollywood-ul a avut succes pentru ca a nascut o reteta foarte simpla. Intr-un film de aceasta sorginte "the bad guy" este inevitabil urit si rau, iar "the good guy" frumos si bun. In general, dupa o confruntare dramatica, ultimul cistiga si pleaca in apus de soare cu frumoasa domnisoara. In 'filmul" numit Romania, macar de doua decenii, nu mai stim de mult cine sunt "baietii buni". 

Era limpede ca o curba de sacrificiu extrem de severa va provoca inevitabilele convulsii sociale. Convulsii care - macar pina acum - nici macar nu sunt de amploarea celor din Letonia, Franta sau Grecia.

Dar cele doua intrebari la care publicul nu gaseste, deocamdata raspuns - fapt de natura sa amplifice dramatic un anume gen de confuzie sociala, cred eu - sunt urmatoarele.

Prima: de ce s-a ajuns aici? Si a doua: cind si cum vom depasi momentele grele de acum? In loc de (posibile) raspunsuri, asistam doar la o confruntare politica ce a depasit de mult stadiul transeelor - acum se lupta corp la corp si deseori se sugereaza anihilarea totala a adversarului, nu (doar) infringerea acestuia.

Prima intrebare: de ce am ajuns aici?

Intr-un demers anterior, m-am referit la mitologia tarisoarei bogate, la conditionarile istorice si la alte cauze care au situat CONSTANT tara noastra printre ultimele din Europa din punctul de vedere al PIB-ului pe locuitor, de pilda.

In prezentul articol vreau sa ma refer doar la ultimii trei ani, cind s-a declansat criza economica globala. In toamna anului 2007, Deutsche Bank a publicat un studiu in care se exprima ingrijorarea vizavi de o posibila criza financiara de amploare. La Bucuresti, probabil, nu l-a citit nimeni.

In noiembrie 2007, revenit dintr-o Londra in care se vorbea cu maxima ingrijorare despre viitoarea criza, am fost invitat la un talk-show la Tv in care m-am nimerit chiar cu presedintele comisiei de prognoza din guvernul Romaniei (condus pe atunci de dl. Calin Popescu Tariceanu).

L-am intrebat pe respectivul care este opinia domniei-sale vizavi de preconizata criza. Raspunsul mi-l amintesc perfect: "Care criza?!".

Asadar pacatul originar al abordarilor de la noi a fost acela al ignorarii chestiunii sau al subestimarii acesteia. Citeva luni mai tirziu, adica in vara lui 2008, criza incepea in SUA si isi trimitea rapid undele de soc in lume.

La Bucuresti ploua marunt, cum ar spune un poet fara imaginatie. Nici un partid politic nu si-a facut un stindard electoral din chestiunea crizei, pentru ca toate, de la stinga la dreapta, promiteau marea cu sarea si nu "singe, sudoare si lacrimi".

Cind criza sfisia deja economia globala, la noi inca se risipeau miliarde de euro aiurea, se majorau pensiile - complet nesustenabil - si se mareau salariile. Erau, nu-i asa?, alegeri.

Politic vorbind, aceste alegeri au produs un guvern mutant, in care social-democratii si-au dat mina cu democrat-crestinii, formind o majoritate coplesitoare, de peste 70 la suta din Parlament.

Programul concret anticriza s-a lasat asteptat iar prognozele continuau sa fie optimiste - Romania era un pamint binecuvintat de Dumnezeu, urmind a fi ocolit printr-un miracol de taifunul crizei.

Coalitia s-a spart in preajma alegerilor prezidentale, urmind o perioada caraterizata de haos si impredictibilitate maxima.

Cuvintul "recesiune" a fost pomenit pentru prima oara abia in ianuarie 2010, cind a sosit delegatia FMI si a pus cifrele pe masa. Era prea tirziu. Singura solutie pentru evitarea falimentului ramasese amputarea brutala a cheltuielilor bugetare, adica o curba de sacrificiu extrem de dura.

Ceea ce refuza unii politicieni sa admita este ca orice guvern ar fi fost obligat sa adopte masuri de aceasta natura. Sigur ca radacinile situatiei actuale pot fi cautate mult mai adinc, in politica ultimelor doua decenii.

O buna parte din industrie a disparut, agricultura ramasa oricum schilodita in urma cooperativizarii s-a prabusit aproape complet, s-a incurajat un consumatorism pe datorie care a imbogatit bancile dar care creeaza astazi suferinte sociale majore.

Insa m-am referit doar la ultimii trei ani, in care faptul ca nu am avut un plan coerent vizavi de contracararea efectelor crizei ne-a adus in situatia de a opera in carne vie.

A doua intrebare: cind vom depasi efectele crizei?

Raspunsul este mai simplu: atunci cind vom face ceea ce trebuie pentru a depasi actuala situatie.

Cu progamul "Rabla" si cu "Primul siloz" nu se va iesi din criza niciodata. Nu vom iesi din criza fara investitii, fara o politica fiscala inteligenta, fara o relansare a politicii de creditare si fara o strategie reala de absorbtie a fondurilor europene.

Fara o cuplare a sistemului de educatie cu realitatea pietei muncii si o strategie de dezvoltare pe termen mediu si lung.

Criza poate dura la fel de bine inca un an sau inca cinci, in functie de optiunile care stau la indemina guvernantilor. Peru este in criza de mai bine de patru decenii, Brazilia a avut o miscare sinusoidala in functie de conjunctura, dar s-a conturat ca un jucator economic regional.

Dar si presupunind ca o zina buna ar rezolva miine toate probleme majore, tot ne-ar trebui aproximativ un an pentru a absorbi undele de soc provocate de raul deja produs.

Insolvabilitatile abia acum ies la iveala la adevarata lor amploare, persoanele fizice inglodate in datorii abia acum ajung in situatia de rau-platnice, facturile la intretinere de-abia de-acum vor deveni un adevarat cosmar.

Si-atunci ajungem la ceea ce cred eu ca este problema de fond a momentului actual: lipsa acuta de incredere. Ouale se sparg in capul guvernului actual pentru ca acesta este la Palatul Victoria.

Insa un segment foarte semnificativ al publicului nu crede nici in alte formule posibile/probabile. Asta pentru ca in acest film, asa cum spuneam, dupa doua decenii de lucruri indoielnice, nu mai exista "baietii buni' care cistiga intotdeauna.

De prea multe ori binele s-a amestecat cu rau, albul cu negrul si minciuna cu adevarul pentru un popor istovit si satul de sacrificii ulterior dovedite (aproape) inutile. Imi amintesc anul 1993, cind o inflatie de aproape 300 la suta a rontait fara mila mai bine de 50 la suta din salariul real al romanilor.

Au fost mitinguri, demonstratii de prostest, insa atmosfera era incomparabil mai putin incrincenta - oamenii inca nu obosisera atit de mult pe drumul parca fara de sfirsit spre o existenta decenta.

Acum au obosit si nu mai cred in nici un soi de "baieti buni".

Fara o dramatica restare de paradigma politica, economica, sociala si civica, Romania se va indrepta spre un dezastru care va fi mult decit unul economic - peste 60 la suta dintre locuitorii sai il regreta deja pe Ceausescu. Se va indreapta spre falimentul unui sistem politic.

Cu o serie de consecinte mult mai grave decit ne putem imagina la ora actuala.

#chirovici, #criza, #economica, #eugen, #globala, #guvernanti, #ovidiu, #politica , #Editorial