Cand somnul economiei naste monstri...

Un mic recurs la istorie...

Criza europeana agrara din 1788/1789 a fost urmata de Revolutia franceza. Desi a fost unul dintre creuzetele in care s-a format lumea contemporana, excesele acelei perioade au constituit unul dintre cele mai triste momente ale epocii moderne. "Tricotezele" de linga esafodul ghilotinei au fost un semn al marilor epurari ale perioadei bolsevice si ale revolutiei culturale maoiste.

Criza agrara din 1817 a dus la o tulburari politice fara precedent in Germania, revolte si asasinate; Franta postnapoleoniana a fost destabilizata pentru ani buni.

Prima criza industriala (1847) a condus la anul revolutionar 1848, marea foamete din Irlanda (valul de emigratie), revolte de strada in SUA.

Un deceniu mai tirziu apare prima criza mondiala, denumita ca atare, provocata de SUPRAPRODUCTIE si SPECULATII CU BONURI DE VALOARE (caile ferate). Se dezintegreaza cel de-al doilea imperiu francez al lui Napoleon al lll-lea, crah de amploare in SUA, revolte in Anglia.

In 1873, o noua criza mondiala loveste napraznic, criza datorata tot supraproductiei si speculatiilor financiare. Are loc impartirea coloniala a Africii, revolta masiva in Bosnia si Hertegovina, razboiul ruso-turc, revolte de strada in Germania, tentiva revolutionara a anarhistilor in Franta.

Cea mai dura criza economica se declanseaza in 1929; SUA nu mai alimenteaza plata datoriilor invinsilor din Primul Razboi Mondial catre invingatori, productia incepe sa se contracte pina la jumatate in unele sectoare (minerit, siderurgie), preturile materilor prime se prabusesc antrenind in criza tarile emergente. Fascismul prinde definitiv contur in Italia/Ungaria, Germania cade in miinile nazistilor revansarzi, Japonia militarista isi incepe ascensiunea atacind China. Incep pregatirile pentru ceea ce va fi Al Doilea Razboi Mondial.

    

Vedem ca nici o criza economica de amploare nu a fost ferita de consecinte extrem de grave in plan politic/social.



Radicalizarea unei parti de publicului - inerente in conditii de criza - poate determina mutatii in plan politic, adica o inasprire a discursului, mai ales intr-o Uniune Europeana deja framintata de o rapida extindere care naste "teama de strain". Chiar virtutiile economiei de piata si, de ce nu, ale democratiei pot fi puse in discutie de nostalgicii corporatismului, pe de-o parte, si de cei ai extremei stingi, pe de alta.

Asemenea vremuri nasc teorii privind "lideri providentiali" - cum a fost vazut Hitler de nefericita Germanie innebunita de criza si frustrari - iar oamenii sunt mai lesne sedusi de discursul atipic (spre extrema stinga sau spre extrema dreapta). Teoriile conspirationiste prind contur, se cauta "tapi ispasitori", climatul social devine tensionat cronic.



In plan global, unele natiuni pot visa la rasturnari ale echilibrelor de putere, in favoarea lor, fireste, profitind de vulnerabilitatile altor natiuni. Influenta organismelor internationale slabeste, se dilueaza pina la disparitie (cum a sucombat Liga Natiunilor, "mama" ONU de astazi, in perioada interbelica), pentru ca birocratiile de acest tip nu au reflexe destul de rapide pentru asemenea vremuri si nici mijloace reale de interventie (a se vedea rolul cvasinul al FMI&BIRD in actuala criza).



Dincolo (sau in acelasi timp) cu gasirea cit mai grabnica a mijloacelor de iesire din criza economica, politicienii marilor natiuni ale lumii trebuie sa-si asume raspicat in aceste timpuri grele si dificila sarcina de aparare a pozitiilor IDEOLOGICE, facind fata unui val de critici, deruta si contestare de o amploare (predictibil) in crestere.

Economia de piata si democratia, cu toate excesele care pot sa conduca si la situatii inflamate (nereglementarea produselor bancare derivate, in numele libertatii pietei, a fost, de exemplu, o cauza clara a declansarii crizei actuale, pentru ca a permis speculatii "salbatice" si scapate de sub orice control, ca si ascunderea in timp a "putregaiurilor" financiare), reprezintaUNICUL drum spre progres si pastrarea demnitatii umane.

Neocomunismul, fundamentalismul islamic, modelele hipercentralizate, corporatismul oligarhic, extremismul religios de orice tip, toate acestia sunt monstri care pot oricind prinde contur ideologic in vremuri de criza, asemenea unor bacterii aflate intr-un ghetar care se topeste. Liderii lumii trebuie sa sublinieze ca nu pot fi gasite solutii pentru criza in afara sistemului, fara a ne lasa tiriti in aventuri pe care cei dispusi sa le imbratiseze le vor regreta amarnic mai apoi.

Nu militarismul shogunilor moderni a cladit Japonia ca mare putere, ci doctrina Yoshida, care s-a bazat pe responsabilitate, armonie, libertate antreprenoriala si parlamentarism. Nu Hitler a transformat Germania in puterea economica de astazi, ci politicienii care dupa 1945 au stiut sa renunte la spiritiul revansard si au reconstruit-o din temelii.

Tirania bolsevica a condus aparent URSS spre statutul de mare putere globala, dar acest statut s-a rispit ca fumul in anii '70 si '80, pe masura ce economia abulica a implozat iar statul "centenarilor" a pierdut total controlul. Merita sa ne aducem aminte cuvintele lui Thomas Jefferson:"Cine va fi dispus sa-si abandoneze libertatea pentru prosperitate, le va pierde pe amindoua".



Comentariu de Eugen Ovidiu Chirovici.