Business24
Login / Signup Comunitate
HOT TOPICSEmil Boc Taxa auto Zona euro Criza economica Curs valutar

Ce spuneti de un salariu de un milion de dolari pe zi?

Ce spuneti de un salariu de un milion de dolari pe zi?
Loading from

In vreme ce la Bucuresti prezenta intr-un Consiliu de Administratie este rasplatita (la stat) cu circa 15 dolari pe luna, in SUA, de exemplu, sunt manageri al caror salariu trece si de un milion de dolari pe zi.

Primul intr-un top al salariilor CEO se afla Steven P.Jobs, cu suma de 646 de milioane $ pe an, adica aproape doua milioane de zi. Comparativ cu el, David J. O'Reilly, de la Chevron, pare oarecum un sarantoc - este platit cu "doar" 22,5 milioane $ pe an, cam cit Richard K. Templeton, de la Texas Instruments. Kenneth D. Lewis, CEO la Bank of America (cea mai mare banca nord-americana, dupa valoarea de piata), se multumeste cu 100 de milioane $ pe an. Dar inainte de criza (2006), aceasta ultima companie adusese actionarilor un profit anual de 21 de miliarde $.

Contextul inflamat al crizei economice globale a adus iarasi in discutie, pe un ton taios uneori, lefurile cu multe zerouri pe care le incaseaza executivii care conduc vasele amiral ale economiilor occidentale. Se verifica inca o data vechiul dicton: Victoria are o mie de parinti, infringerea este orfana.


Daca pe fondul cresterii economice revistele de specialitate cintau osanale CEO instalati in fotoliile de milioane de dolari, pe fondul recesiunii s-a vorbit si se vorbeste de "lacomie, nerusinare si desfriu financiar". Sunt firesti sau nefiresti asemenea salarii? Este normal ce se intimpla in Romania, unde discutiile despre "bugetarii de lux" au condus la amputarea severa a unor venituri din sectorul public - dar si din cel privat, cum se intimpla in ultima perioada?


In primul rind, credem noi, este natural ca o economie sa consacre un raport just intre competenta/profitul obtinut si salarizare. Un executiv care stie sa vire in conturile actionarilor citeva miliarde pe an, isi merita pe deplin salariul cu sapte cifre si bonusurile de rigoare. Dislocarea lui din bordul de conducere al unei companii, in favoarea concurentei, inseamna un adevarat taifun managerial.


Are o responsabilitate imensa, munceste intr-un ritm care l-ar ucide in citeva zile pe un om obisnuit si are un talent a la Rembrandt in pictura de a lua cele mai potrivite decizii. Este un adevarat general al finantelor, un rege al hirtiilor, un magician al cifrelor. Sigur, plateste cu o cariera construita in ani si zeci de ani atunci cind lucrurile - nu neaparat din vina lui - incep sa mearga prost.


"Executiile" pripite care au loc in timpul unei crize se aseamana cu obiceiul germanicilor de a-si mazili/ucide regii care pierdeau o batalie, fiind socotit cazuti in dizgratia zeilor.

Este la fel de natural ca
sectorul public sa nu ofere lefuri la fel de mari ca cel privat. Primul isi plateste managerii din banii actionarilor, ultimul din cei ai contribuabililor. Numai ca diferentele dramatice intre lefurile din privat si cele din public pot conduce la distorsiuni grave ale mediului de afaceri, in urma carora pierde toata lumea.


In Germania, de exemplu, media in public este de 80 la suta comparativ cu privatul, nu mai mult. Daca acest raport devine prea dezechilibrat in favoarea privatului, asistam la o hemoragie de competenta spre privat (ce se intimpla in Romania) si/sau la o crestere a gradului de coruptie.


Managerul unei companii de stat este, macar prezumtiv, la fel de competent pe palierul lui de responsabilitate, ca cel din sectorul privat. Deci problema care ar fi trebuit discutata mai apasat in tara noastra ar fi fost aceea a competentelor.


Secretare cu Filologia in Consiliile de Administratie nu-si merita fotoliul, nici macar pentru 15 $ pe luna. Un manager cu experienta, care are grija de banul public si isi face onest job-ul, merita mult mai mult decit atit - daca vrei sa-l ai acolo.

In al treilea rind, este de domeniul evidentei ca niciodata un manager nu va cistiga in Romania - nici macar in Franta - echivalentului cecului anual al unui manager din SUA. Nu poate realiza acelasi profit, oricit ar fi de competent, pentru ca aici ecosistemul este altul si pur si simplu nu permite aceeasi performanta. Dar se poate pastra macar un raport echivalent intre profit si
salarizare.

Poate ca pe alocuri s-a sarit calul si uneori - asa cum s-a vazut in timpul crizei -
salariile erau rupte de profitul real pe care il inregistrau companiile. Insa competenta si talentul merita rasplatite oricind si in orice conjunctura, inclusiv (poate mai ales) in perioade de criza.


Iar reducerile care s-au operat in Romania echivaleaza cu a-i diminua leafa pilotului unui avion in timpul traversarii unei uragan. Repetam, acolo unde este vorba de competenta si responsabilitate reale si nu de sinecuri si fotolii caldute, care nu implica nici responsabilitate si nici pregatire profesionala de exceptie.

De asemenea, cind se naste o prapastie intre salarizarea din sectorul public si cel privat, primul devine o victima sigura, in favoarea ultimului.


Nu vom avea functionari loiali, cu experienta si bine pregatiti in aparatul public - asa cum ne dorim si cum avem nevoie ca de aer - ci looseri care stau acolo pentru ca nu au unde sa se duca sau, mai grav, exponenti ai variilor grupuri de interse care-si imping "pionii" spre zonele de care urmeaza sa se conecteze la "perfuziile" financiare, prin sistemul capusarii.

Analiza de Eugen
Ovidiu Chirovici



 


Intra pe Biztube, primul video-portal de business din Romania, ce reuneste interviuri de marca cu greii din lumea afacerilor si stiri economice de ultima ora.

Sursa: Business24.ro
Articol citit de 5147 ori
Citeste mai multe despreceo job milion salariu

 

Inca din 1996 domnii (care lucrau la stat) care erau in consiliil

Inca din 1996 domnii (care lucrau la stat) care erau in consiliile de administartie aveau remuneratii de 1 mld lei pe an, adica 90-100 $/zi

 

Castigurile exagerate nu se justifica aproape nicaieri, nici la n

Castigurile exagerate nu se justifica aproape nicaieri, nici la noi, nici in alte parti ale lumii. Vorbiti de COMPETENTA si TALENT care trebuiesc rasplatite !?!? Care COMPETENTA ????? Care TALENT ??????? Cine plateste pentru FALSELE COMPETENTE ???? Pentru TALENTUL de a face mai mult rau decat bine ?????
Daca excludem exceptiile ( exemple : Descoperitorii leacurilor unor maladii incurabile, ale unor teorii si legi care schimba, in bine, soarta omenirii, aduc progres si prosperitate, etc. ), constatam ca marile "TALENTE", pe termen lung, au facut mai mult rau decat bine.
Masurarea " TALENTULUI " sau " COMPETENTEI " prin masurarea PROFITULUI obtinut, nu este intotdeauna corecta. Incurajarea unor anumite practici s-a dovedit a fi foarte daunatoare - vezi crizele din anii 1990, 2000, 2009. Unii au castigat miliarde, altii, multi, foarte multi, platesc pentru " COMPETENTA " acestora. Nu ar trebui sa fie invers ? Sa plateasca cei ce au castigat imens cu intrega lor avere si, daca nu este destul, cu propria lor libertate ? Nu s-ar reduce astfel din gradul de risc al unor decizii, daca se stie ca, in caz ca rezultatele sunt proaste, platesti ?
Lipsa de competenta se manifesta din ce in ce mai mult in toate domeniile, preponderent in JUSTITIE, POLITICA, ADMINISTRATIE si MASS MEDIA. Dorinta ( fireasca ????????? ) de imbogatire, cat mai repede si cat mai usor, a nascut adevarati MONSTRI in multe sectoare de activitate. Ne incredintam vietile si viitorul, unor oameni (asemeni unor medici), care ar trebui sa raspunda pentru deciziile pe cre le iau ( pana acum toate s-au dovedit a fi proaste).
Stiti mult mai bine decat mine DUALITATEA de idei si limbaj, aproape a tuturor. Credinta unora ca sunt Dumnezeu pe pamant este fara limite. Urmeaza apoi corul celor care doresc si ei un loc caldut la masa bogatilor, care ii apara cu inversunare. Si, asa cum Dumnezeu l-a creat pe om "dupa chipul si asemanarea sa", "DUMNEZEII" cei mari au creat niste "DUMNEZEI" locali mai mici.
Lipsa de masura, desconsiderarea unor intregi categorii socio-profesionale (muncitori, profesori, medici, functionari, etc.), in favoarea altora rasplatiti cu fabulos, ma face sa va adresez cateva intrebari, la care nu cred ca voi primi raspuns.
1. De trebuie sa existe diferente intre salariile platite de la STAT intre profesori, politicieni, procurori, magistrati ? Un judecator poate gresi intr-un singur caz, sau doua (daca greseste mai mult nu are ce cauta in sistem, sa-si aleaga alta meserie),pe cand gresala unui profesor poate produce generatii intregi de "REBUTURI", lucru mult, mult mai grav. Un medic care greseste si nenoroceste un pacient, lasandu-l infirm, sau, mai grav, acesta piezandu-si viata, are o responsabilitate mai mica?
De cine va speriati mai tare, de un urs, sau de bacilul lui Coch ? Ursul face cateva victime pe an, cata vreme invizibilul bacil face mii de victime anual. Se pare ca raul VIZIBIL este mult, mult mai putin periculos decat raul INVIZIBIL. Care este si mult mai greu de constientizat (de descoperit).
Sa va dau un exemplu : Un ziarist - nu dau nume, nu e relevant - adopta o anumita strategie ( nu intereseaza daca impusa sau nu). Peste un timp, se casatoreste si are un copil. Acum este INGROZIT de societatea in care va trai copilul sau, fara sa constientizeze ca si el a fost si este unul din cei care au pus serios umarul la constructia acestui monstru.
Pe vremuri era un proverb " Fii atent ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se indeplineasca !".

 

Sunt de acord, in mare, cu dl. Stoica. Adesea competenta nu es

Sunt de acord, in mare, cu dl. Stoica.

Adesea competenta nu este decat glagorita, abilitatea de a vorbi de "provocari", "oportunitati" si "cresterea companiei".

In plus, nu exista competenta, in lumea asta mare, care sa fie de 1000 de ori mai mare decat a altuia (cu exceptia cazului in care ultimul este un idiot certificat medical, si nici atunci). Nu mai vorbim de faptul ca, pe langa competenta, se pune problema lucrului efectiv si a muncii prestate (poti sa fii competent si sa lucrezi patru ore pe zi sau slujba ta sa conste in masurarea cu sublerul).

Faptul ca unul se afla intr-o pozitie in care, daca duce o hartie sau vorbeste 30 de minute, aduce 10.000 de euro, in timp ce altul, care face acelasi lucru, se afla intr-o pozitie in care aduce 10 euro, nu inseamna ca primul merita un salariu de 1000 de ori mai mare decat celalalt. Amandoi fac acelasi lucru. A, patronului ii convine sa plateasca, asta e altceva. Asta nu face lucrurile juste. Patronul se gandeste la bani, nu la echitate sociala. iar aici, pe traseul acesta, exista, oricum, miliarde de imperfectiuni, in evaluarea, de catre patron, a salariilor celor doi.

Cred ca vedem cu totii care este competenta multora dintre cei platiti cu milioane si a inca si mai multora dintre cei platiti cu sute de mii.

Nu mai vorbim de alti, multi oameni care au acelasi priceperi, talente si competente, dar care, datorita situatiei propriei vieti, norocului, talentelor sociale, etc., nu se afla intr-un post de mii/milioane de euro, ci intr-unul de sute, cu aceleasi capacitati. Eu cunosc oameni, la varsta a doua, profesionisti excelenti, care lucrau la stat pe salarii de doi lei, in timp ce tinerii care le dau cu tifla si castiga mii de euro nu stiu jumatate din ce stiu aceia.

A se scuti cu ideile acestea "progresiste" acum vreo 200 de ani, bazate pe o simplificare logica extrema, fara aplicabilitate in lumea reala - daca esti bun, sigur primesti bani multi, daca nu primesti bani multi, sigur nu esti bun. Si ca raportul intre cel mai mic/cel mai mare efort/pricepere, pe lumea asta, poate fi de 1 milion la 1 - mentalitate britanica veche de secole, care s-a raspandit in intreaga lume - fiecare pe pielea lui. Nu cred ca societatea si mentalitatea pecuniara britanice sunt printre cele mai calde si nici societatea lor printre cele mai armonioase sau corecte. E mult de spus aici.
Dar cred ca, intre timp, ar fi cazul sa ne mai si maturizam.