Nu ma numar printre acei observatori care cred ca actuala criza financiara este la fel de grava, prin consecinte, ca Marea Criza din 1929-1933. Deci nu avem de-a face cu un infarct. Dar avem de-a face cu o pneumonie serioasa iar sechele se vor vedea, indiferent cit de rapida va fi vindecarea de acum inainte.
La aceste urmari previzibile, in plan economic, politic si social ma voi referi in demersul de fata.
Planul economic.
Instrumentele financiare de noua generatie, introduse cu spor in mediul bancar (mai ales american) in ultimele doua-trei decenii isi vor tempera serios utilizarea cel putin o perioada de acum inainte.
Sistemul bancar va reveni, macar pe termen mediu, la instrumentarul "clasic" - viteza afacerilor o sa scada iar trecerea burselor la orarul de 24 de ore este putin probabila.Va creste apetitul administratiilor centrale pentru etatizari si intervetionism de stat, dupa ce epoca neoliberalismului relansat de Reagan& Thatcher in anii '80 pare sa-si fi epuizat valentele.
Este previzibila incetinirea cresterii globale in urmatorii trei-patru ani, asta presupunind ca nu se va ajunge, pe zone importante, la recesiune (Germania si Regatul Unit sunt cele mai vulnerabilizate economii din nucleul dur al complexului unional).
Reducerea comertului international, ca urmare a scumpirii banilor, diminuarii investitiilor si scaderii increderii consumatorilor va afecta si dezvoltarea Chinei, un mare furnizor de bunuri de consum pe piata americana si vest-europeana. Probleme pentru statele emergente, ca urmare a subtierii fluxului de investitii straine.
Presiuni politice sporite impotriva relocarilor de unitati de productie dinspre nord spre sud si dinspre vest spre est, pentru salvarea locurilor de munca in conditiilor majorarii somajului. Pierderea si mai accentuata a credibilitatii Fondului Monetar si Bancii Mondiale, in conditiile in care aceste institutii s-au vadit incapabile sa previna si sa gestioneze cea mai grava criza din anii '80. Criza din Mexic (1994), din Asia de sud-est (1997), din Rusia (1998) sau Turcia (1999) sunt tot atitea esecuri in contul FMI si BIRD.
Abandonarea unor abordari serioase a agendei mediului, de vreme ce investitiile si reconversiile vor deveni, pe fondul crizei, mai putin probabile.
Planul social.
Va creste polarizarea sociala chiar si in statele dominate de o clasa de mijloc foarte puternica - sporeste numarul pauperilor ca urmare a efectelor tripletei de problematici: criza financiara, criza alimentelor si evolutia tarifelor energetice.
Un fond de stress social crescut va face, pentru Uniunea Europeana, si mai dificila de relansat chestiunea Tratatului de la Lisabona si up-gradarea pe termen scurt si mediu a reformei institutionale.
Viitoarea administratie nord-americana va avea agenda si mai incarcata - oricum o avea - iar administratia Szarkozy va intimpina dificultati sporite in implementarea reformelor sociale anuntate si deocamdata incercate cu multa timiditate. Alimentarea euroscepticismului in paralel cu o posibila crestere a fluxului de migratie a fortei de munca, un cocktail coroziv care va da multe batai de cap politcienilor in perioada urmatoare.
Radicalizarea unei parti a populatiei - nu neaparat sub un stindard politic explicit - si cresterea nervozitatii sociale. O mai mare aplecare spre agendele interne si o scaderea a interesului pentru cele externe: extinderea Uniunii, chestiunea terorismului, incalzirea globala, etc.
Planul politic.
Este foarte probabil ca discursul politic se va radicaliza, in tentativa de a cuceri voturile unui electorat mult mai expus stress-ului emotional si mai nervos in reactii. Relansarea unor nostalgii corporatiste si etatiste - de data mai ales din spectrul politic de dreapta (crestin-democratia in Europa). Posibila revigorare a stingismului de tip popular in familia social-democrata, ca urmare a pauperizarii unui segment al populatiei.
Posibila crestere a euroscepticismului, pe de-o parte, in paralel cu o deteriorare a relatiei transatlantice, posibile chiar reactii antiamericane (vezi exemplul Austriei). Accentuarea tendintelor secesioniste de tip Liga Nordului, relatii mai ambigue cu Rusia si China. Incetinirea serioasa a reconstructiei institutionale a Uniunii - reflexul la criza este enclavizarea si nu stringerea rindurilor.
Abandonarea sau cvasiabandonarea de catre politcieni a unor teme de agenda externa in favoarea temelor interne, de o acuitate diferita de la stat la stat.
In final, citeva consideratii despre efectul crizei asupra economiei romanesti. Este o iluzie sa credem ca vom scapa neatinsi - fireste, va depinde doar de anvergura si durata.
Citeva paliere posibile: bursa si imobiliarele (unde se afla/se afla capital speculativ extern) au fost deja atinse; cresterea somajului si stoparea unor investitii in Vest ar putea readuce acasa o parte a muncitorilor romani, cu consecintele sociale si economice care decurg de aici; bancile vor lua mai putin bani de la "mamele" de acasa - in conditiile in care deruleaza foarte multe credite (poate prea multe) - deci se vor alimenta mai consistent din sursele interne, crescind presiunea pe moneda nationala; dobinzile vor creste in continuare, in tentiva de a atrage fonduri - deci se vor majora si dobinzile active, percepute pentru credite, chiar daca Banca Centrala va mentine dobinda de politica-monetara; se poate"subtia" fluxul de investitii straine pe termen mediu; comertul nostru exterior desfasurindu-se in proportie de peste 70 la suta cu statele UE, este posibil ca scaderea vinzarilor/investitiilor in acest spatiu sa ne afecteze serios pe acest palier.
Analiza de Eugen Ovidiu Chirovici.
